Funcțiile creativității

Funcţiile  creativităţii determină o structura  tridimensională  a  creativităţii, reflectată în   cerinţele funcţionale ale acesteia  la  nivelul  produsului creativității,  procesului de creativitate  și  personalității creatoare.

a) Funcţia  socială  a  creativităţii  reprezintă  modul  de  realizare  a  produsului  creator. Constă în   stimularea  şi  dirijarea acelor  comportamente  ale  personalităţii  semnificative  din  perspectiva  perfecţionării  raportului  cognitiv,  afectiv, motivaţional  asumat faţă  de  realitatea  economică,  politică, culturală.  În  această  accepţie,  produsul  creativ  este  cu  atât  mai  relevant  cu  cât  este mai  extinsă  şi  mai  profundă  structurarea  posibilităţilor  personalităţii  de  înţelegere  a  realităţii  sociale.

Funcţia  socială  a  creativităţii  urmăreşte nu  doar   calitatea  imediată  a  produsului  creator,  ci  şi  efectele  optimizante  ale  acestuia  care  au  o  sferă  de  acţiune  din  ce  în  ce  mai  largă,  la  nivel  temporal  şi  spaţial,  mergând  chiar  până  la  nivelul   relaţiilor  de  macrosistem. Fiecare  societate stimulează   şi  reflectă  un  tip  aparte  de  creativitate  (Roco, 1979).

Societatea  are o influenţă deosebit de importantă pentru înflorirea spiritului creativ într-un domeniu sau altul. În primul rând, intervin cerinţele sociale. Strălucita epocă a Renaşterii italiene, în domeniul picturii şi sculpturii, se explică prin îmbogăţirea negustorilor, atrăgând după sine cerinţa construirii de palate împodobite cu picturi şi sculpturi, care a stimulat talentele existând totdeauna într-un popor; s-au creat şcoli ilustre permiţând ridicarea acestor arte pe cele mai înalte culmi. În secolul nostru, dimpotrivă, interesele societăţii s-au îndreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent (Teodorescu, 1967, p. 91).

b)  Funcţia  psihologică  a creativităţii  determină   modul  de  realizare  a  procesului  creator  angajând    resursele   existente  la  nivelul  sistemului  psihic  uman,  cu  unele accente  evidente  care  vizează:

– inteligenţa în calitate de  aptitudine generală, care  asigură  premiza  sesizării, rezolvării, inventării  de  probleme şi de situaţii – problemă;
– gândirea, în calitate de produs de cunoaştere logică;
– imaginaţia – în  calitate de proces de cunoaştere  logică,  specializat  în  (re)producerea noului  prin  (re)combinarea   informaţiilor dobândite anterior,
– aptitudinile  speciale, reglatori în anumite domenii de activitate;
– atitudinile (afective, motivaţionale, caracteriale), în  calitate  de „vectori”  ai  acţiunii  eficiente, autoreglatori  în  orice  domeniu  de  activitate.

Privite  din  perspectiva  funcţionalităţii  lor  creative,  toate  elementele  sistemului  psihic  uman  pot  evolua  ca  însuşiri  generale  ale  personalităţii  creatoare  implicate  de-a  lungul  întregului  proces  creator.

c) Funcţia  pedagogică  a  creativităţii  determină  modul  de  comportare  a  personalităţii  creatoare,  angajată  în  proiectarea  unor  acţiuni  educaţionale, didactice realizabile în condiţii de  transformare  continuă  a  raporturilor  subiect–obiect, educator–educat.  Standardele competențelor profesionale ale cadrelor didactice prezintă ca fiind esențiale conduite ca: centrarea pe elev, atitudinile permisive, eficacitatea pedagogică, afectivă, cognitivă, socială, personală și, bineînțeles, cea creativă.

Învățământul modern pune accent din ce în ce mai mult pe interacțiunea constructivă a actorilor antrenați în activitatea educativă formală. De interactivitate dă dovadă elevul care devine co-participant, alături de profesor la propria formare și co-responsabil de realizarea și efectele procesului de învățare. Acceptându-și rolul de actor, dar și de regizor al propriei formări, elevul devine capabil să-și imagineze proiectul personalizat de învățare, gestionându-și timpul și apelând la evaluări formatoare.

Pregătirea pentru o învățare autonomă valorizează motivația intrinsecă a copilului, dorința de a căuta, de a experimenta, de a descoperi, de a crea și de a inventa.

În aceste condiții, rolul unui cadru didactic devine acela de mediator al învățării, de persoană responsabilă cu orientarea și canalizarea eforturilor elevului spre propria cunoaștere, de partener și coechipier al acestuia.

Accesări: 103

Articole asemănătoare