Comunicarea eficientă elev-profesor

Consider că meseria de dascăl presupune realizarea unei permanente şi profunde comunicări cu elevii pe care acesta îi îndrumă. Această comunicare se poate eficientiza prin proiectele extracurriculare, pentru că acestea se desfăşoară în afara orelor de curs, aşadar într-un cadru mai puţin oficial, favorizând astfel comunicarea reală, autentică, nelimitată de timpul alocat orei de curs sau de presiunea catalogului.
Proiectul internaţional Comunicare interşcolară, derulat în parteneriat cu școli europene și școli din Statele Unite ale Americii, şi-a propus, în primul rând dezvoltarea competenţelor de comunicare ale elevilor, atât în privinţa utilizării limbii materne, cât şi a limbii engleze, în discuţiile cu alţi colegi, români sau americani, implicaţi în proiect.

Totodată, s-a dorit şi s-a reuşit valorizarea comunicării elev-profesor, prin crearea unor relaţii autentice, evidenţiate prin deschidere şi empatie între elevii şi profesorii din echipa de proiect.

Proiectul a constituit, în privinţa comunicării, un excelent stimulent pentru toţi elevii, deoarece a pus în evidenţă capacitatea lor de a împărtăşi idei cu alţi colegi, de a face schimb de informaţii, de a-şi expune punctul de vedere, de a învăţa să-i asculte pe cei din jur. Elevii şi profesorii din fiecare şcoală implicată au constituit o echipă. Întâlnirile săptămânale, munca pentru realizarea sarcinilor din proiect, participările la multiplele formări şi sesiuni la nivel naţional au constituit tot atâtea prilejuri pentru o comunicare excelentă, deschisă, permanentă, lipsită de prejudecăţi şi de formalism, între elevi şi profesori.

Comunicarea elevi-profesor coordonator a fost atât de eficientă, încât echipa liceului nostru a realizat cel mai bun şi mai original produs final dintre toate cele patru echipe din alte ţări europene şi din SUA, cu care a colaborat. De asemenea, această comunicare permanentă a constituit un succes –prin discuţii deschise şi înţelegere a responsabilităţii asumate- şi pentru că echipa liceului a avut cel mai mare număr de postări pe forumul de discuţii al proiectului, dintre zecile de licee participante în proiect.

În cadrul proiectului, Conferinţa Naţională Comunic@Ro a însemnat un nou prilej oferit elevilor şi profesorilor de a comunica, deoarece activităţile din cele trei zile în care s-a desfăşurat evenimentul au necesitat munca susţinută a acestora. Împreună au organizat conferinţa, împreună au stabilit temele de discuţie, precum şi atelierele de lucru. Comunicarea a fost excelentă, întrucât elevii şi profesorii au realizat, pentru cei prezenţi, materiale, au pregătit împreună lecţii, seminarii.

Totodată, comunicarea elev-profesor s-a intensificat şi în cadrul Conferinţei Internaţionale de la Ohrid-Macedonia, la care au participat elevi, însoţiţi de profesorul coordonator. Lucrând în echipă, s-au realizat diferite prezentări, s-a muncit permanent prin colaborare, s-a folosit limba engleză ca pe o punte de legătură cu elevii şi profesorii de alte naţionalităţi.

Una dintre activităţile proiectului a fost reprezentată de o videoconferinţă,  susţinută de către elevii implicaţi în proiect, cu partenerii lor americani, activitate ce i-a valorizat pe elevii noştri, dezvăluind abilităţile de comunicare ale acestora. Interesant a fost că elevii nu au interacţionat vizual şi verbal doar cu colegii lor, ci au pus întrebări şi profesorilor, pentru a  afla aspecte din activitatea lor la catedră ce priveşte relaţionarea cu propriii elevi.

Aşadar, pentru îmbunătăţirea şi valorizarea comunicării elev-profesor, consider oportune aceste proiecte, care, aşa cum constatat în urma experienţei, favorizează crearea unor relaţii deschise, bazate pe cooperare şi respect reciproc între elevi şi cadrele didactice implicate în proiect.

prof. Mihaela Corina Nicolae

Liceul de Arte Bălașa Doamna, Târgoviște (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mihaela.nicolae

Articole asemănătoare