Formarea continuă a cadrelor didactice nu mai poate fi privită, în actualul context educațional, ca o simplă etapă formală sau ca o obligație administrativă. În mod real, formarea continuă a devenit un proces indispensabil pentru menținerea relevanței profesionale, adaptabilitatea la schimbările curriculare și sociale și, mai ales, pentru consolidarea identității profesionale a profesorului contemporan.
Experiența mea, atât ca formator, cât și ca beneficiar al formării, m-a convins că valoarea acestor programe este dată în primul rând de pertinența temelor abordate, calitatea resursei umane implicate și caracterul aplicat și colaborativ al activităților. Formarea eficientă presupune, înainte de toate, o înțelegere profundă a nevoilor reale ale profesorilor din teren, o relație de parteneriat între formator și cursant și o abordare centrată pe soluții concrete, cu aplicabilitate imediată în sala de clasă.
Îmi permit să vorbesc astăzi dintr-o dublă perspectivă – cea de formator, dar și cea de cadru didactic aflat în proces de învățare continuă. Pentru mine, formarea continuă nu a fost niciodată o simplă obligație profesională. A fost, de la început, o alegere de a rămâne relevant, implicat, curios. A fost, de multe ori, și o formă de supraviețuire profesională, într-un sistem care se schimbă repede, uneori prea repede.
Consider că programele de formare continuă reprezintă un pilon esențial în menținerea relevanței și calității învățământului preuniversitar. Mai mult decât o cerință formală, formarea ar trebui să fie o resursă vie, orientată către nevoile reale din teren, dar și un catalizator al schimbării în educație.
Ca formabil, știu cât de valoros este să participi la o formare care îți aduce ceva concret în clasă a doua zi – o metodă, un instrument digital, o abordare diferită. Formările relevante pot schimba perspectiva unui profesor, pot readuce entuziasmul și dorința de a face mai bine.
Știu cum e să intri într-o sală cu garda sus, sceptic, și să ieși din ea motivat. Mi s-a întâmplat și mie. Am avut parte la CCD Vâlcea de cursuri care mi-au schimbat modul în care privesc relația cu elevii, cu colegii, cu școala. Formările bune nu îți dau doar informație – îți dau curaj. Curajul de a încerca ceva nou, de a greși și de a repara, de a merge mai departe într-un mediu în care uneori simți că lupți singur.
Cred că impactul real al formării continue nu se măsoară doar în credite sau certificate, ci în modul în care profesorul format reușește să inspire, să adapteze, să inoveze. În final, formarea bună se vede în ochii elevilor noștri.
Anul acesta am fost prima oară în postura de formator alături de colega mea Corina Rogoveanu a cursului Proiectele eTwinning – de la elaborare la implementare, și am văzut cât de important este să construim formări aplicate, centrate pe practică, în care participanții se simt implicați, respectați și provocați. Este nevoie de mai mult decât teorie – avem nevoie de contexte de învățare colaborativă, de bune practici, de spații sigure în care profesorii să își poată împărtăși experiențele și să își regăsească motivația.
Am văzut colegi copleșiți, care vin la cursuri obosiți, dar pleacă luminați, cu o idee, cu o speranță, cu sentimentul că nu sunt singuri în provocările lor. Ca formator, am învățat că autenticitatea contează mai mult decât orice metodă sofisticată. Când îi privești în ochi pe colegii tăi și știi că nu le vinzi iluzii, ci le oferi instrumente reale pentru clasă, pentru copii, pentru sufletul lor de dascăl – atunci formarea capătă sens.
Cred cu tărie că impactul real al formării se măsoară în schimbare – în clasă, în atitudine, în rezultate. Și mai ales în bucuria cu care revenim la copii, cu o idee nouă sau o abordare diferită. Dar pentru ca acest impact să fie posibil, este nevoie de formatori bine pregătiți, dar și empatici, care înțeleg că fiecare profesor vine cu propria poveste, propriul ritm, propriile limite.
Mai presus de toate, trebuie să reamintim că formarea este despre profesori, dar în slujba elevilor. Și că profesorul format – sprijinit, valorizat, inspirat – are șansa de a produce schimbarea autentică în educație.
Este nevoie de o rețea coerentă de sprijin între CCD-uri, școli, ISJ-uri și comunități educaționale. Iar această colaborare trebuie să fie reală, constantă, nu doar formală. Dacă reușim să construim formări care nu doar bifează obiective, ci ating oameni – atunci vom putea spune, cu sinceritate, că formarea continuă are un impact autentic.
În încheiere, vreau să menționez că am întâlnit dascăli minunați în toate etapele acestor formări – dascăli care au nevoie de încredere, de sprijin și de inspirație. Formarea continuă, atunci când e bine făcută, oferă toate acestea. De aceea, dincolo de strategii și metodologii, vă invit să nu uităm esența: formarea nu este despre sisteme, ci despre oameni. Iar dacă ne pasă de oameni, schimbarea devine posibilă.