Fenomenul atenției a stârnit curiozitatea cercetătorilor de-a lungul timpului. La sfârșitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, atenţia era privită, de către introspecţionişti, o facultate de sine stătătoare, independentă, cu fondul său specific, la fel ca alte procese şi activităţi psihice, având funcție hotărâtoare în buna desfăşurare a celorlalte fenomene psihice. Cu ajutorul ei, se explică toată abundența vieţii sufleteşti, toate celelalte fenomene psihice, neglijându-se, însă, tocmai explicaţia ei.
În Europa, Wundt, Eddinghaus socoteau că atenţia s-ar datora aşa-numitei „priviri interioare”, ea fiind tributară clarităţii şi purităţii stărilor de conştiinţă, mărginirii câmpului conştiinţei care ar asigura, astfel, înălțarea nivelului reprezentărilor şi al gândirii. În America, funcţionalismul (reprezentat prin James) s-a axat pe latura selectivă a atenţiei ca o funcţie activă a organismului fixat pe starea lui motivaţională, în vreme ce structuralismul (avându-l în frunte pe Titchener) analiza atenţia ca pe o stare a conştiinţei concretizată prin creşterea concentrării şi a clarităţii senzoriale, orientându-se, de aceea, pe studiul condiţiilor care urmăresc să sporească claritatea şi proeminenţa senzaţiei.
Apariția curentului behaviorist face ca fenomenul atenției să fie foarte puțin supus cercetărilor sau chiar să fie eliminate din cadrul studiilor psihologice. Cercetătorii din domeniul psihologiei au oscilat de-a lungul vremii între a considera atenția ca fiind un proces psihic, activitate psihică, stare a psihicului, o condiție fundamentală care facilitează celelalte fenomene psihice.
Încă nu s-a ajuns la o concluzie privind definiția atenției, însă rolul pe care aceasta îl are în coordonarea întregii activități umane este evident. Atenția face parte din clasa fenomenelor psihice care susțin energetic activitatea umană, devenind forma principală de organizare și ținere sub control a desfășurării activității. Ea modelează tonusul nervos care stă la baza desfășurării în bune condiții a celorlalte procese psihice. Aceasta ocupă un loc aparte în structura și dinamica sistemului psihocomportamental al omului.
Așa cum afirma Ion Radu, atenția „nu este un proces psihic (nu are conținut informațional propriu), este o funcție prin care subiectul își activează rezerva energetică în raport cu desfășurarea activității”. Despre atenție, Andrei Cosmovici afirma că „ea nu are un conţinut informaţional propriu, fiind prezentă în toate funcţiile psihice: şi în percepţie, şi în memorare, şi în gândire. Atenţia este o proprietate a conştiinţei, aceea de a se focaliza, de a avea o regiune centrală, în raport cu ansamblul sesizat, care ocupă o poziţie periferică. Atenţia este un aspect formal suprapus unor variate conţinuturi, după situaţie”.
După Mihai Golu, „dintre funcțiile ce îi revin atenției în activitatea umană, cele mai importante sunt următoarele:
a) funcţia de explorare şi baleiaj a câmpului perceptiv extern, proces implicat în orientare și selecție;
b) funcția de explorare și scanare a repertoriului memoriei de lungă durată, specifică etapei intermediare, interne a fluxului de prelucrări informaţionale, finalizată cu activarea selectivă a informaţiilor utile în situaţia dată;
c) funcţia de filtrare-selecţie a datelor cu potenţial motivaţional-adaptativ şi ignorare-blocare a celor irelevante;
d) funcţia de accentuare a contrastelor în vederea unei concentrări mai profunde;
e) funcţia de orientare-direcţionare, ce serveşte la elaborarea montajelor interne adecvate desfăşurării proceselor şi acţiunilor „comandate”; f) funcţia de potenţare, de regenerare a efortului neuropsihic necesar pe toată durata activităţii;
g) funcţia de avertizare şi alertare, ce se concretizează în momentele de accentuare a vigilenţei, prudenţei, discernământului în situaţii imprevizibile sau critice”.
Într-o activitate continuă, desfăşurată pe mai multe ore, cum este activitatea de învăţare în şcoală (4-6 ore zilnic) sau activitatea de muncă în diferite domenii (6-8 ore), durata optimă de menţinere aproximativ la acelaşi nivel a concentrării atenţiei variază între 40 minute şi 2 ore, intervale după care devin necesare pauze intermediare (între 10 şi 31 minute) ”. În școală, putem dezvolta această calitate a atenției prin diverse exerciții de matematică, copieri de texte în cadrul orelor de limba română. „Atenţia elevilor de vârstă şcolară mică este mai stabilă la efectuarea acţiunilor pe plan extern şi mai puţin stabilă în procesul activităţii pe plan intern”.
Dacă legăm reușita elevului în activitatea de învățare de fenomenul atenției vom constata că atenția joacă un rol primordial.
Robert Gagnė face o clasificare a evenimentelor instruirii astfel: 1. captarea și păstrarea atenţiei 2. informarea elevului cu privire la obiectivul urmărit 3. stimularea reactualizării elementelor învăţate anterior 4. prezentarea materialului – stimul 5. asigurarea „dirijării învăţării” 6. obţinerea performanţei 7. asigurarea feedbackului pentru corectitudinea performanţei 8. evaluarea performanţei 9. intensificarea procesului de retenție și transfer. Aceste evenimente ale instruirii sunt valabile pentru toate tipurile de lecții. Numărul acestora diferă de la o lecție la alta în funcție de tipul de lecție. Acestea sunt alese în funcție de obiectivele stabilite. Marchează eforturile elevilor coordonați de cadrul didactic spre obținerea învățării.
Primul eveniment al lecției și anume captarea și orientarea atenției elevilor este unul primordial în buna desfășurare și reușită a oricărei lecții.
Trebuie să facem apel la acest eveniment nu doar la începutul lecției, ci pe tot parcursul ei atunci când considerăm că este necesar, când constatăm că unii elevi s-au plictisit, au obosit, se gândesc în cu totul altă parte. Am observat că dacă am apelat ritmic și constant la scheme narative de natură să le capteze orienteze și mențină atenția școlarilor mici, atunci se facilitează achiziția de cunoștințe la subiecții învățării. Elevii pot fi atenționați prin îndemnuri verbale atrăgându-se atenția asupra elementelor importante care urmează a fi comunicate, evitându-se maniera obositoare, repetitivă a formulelor: vă rog, atenție sau dați atenție la…
În timpul predării, am folosit formule de genul: Să vedem ce s-a mai întâmplat!, Oare cine îl va ajuta? Ce vă sugerează imaginea? Despre ce credeți că este vorba?. Toate acestea i-au încântat pe elevi și le-au stârnit curiozitatea. Au fost nerăbdători să își comunice părerile, ideile, să le expună cât mai corect. Am putut constata că imaginația unora dintre ei atingea cote destul de înalte în momentul adresării unor astfel de întrebări.
În captarea atenției, am apelat atât la comunicarea verbală cât și la cea nonverbală (mimică, contact vizual, gestică) și paraverbală. Am putut constata că uneori cuvintele nu sunt de ajuns pentru a capta și menține atenția elevilor. Tonul vocii este de importanță majoră în cadrul comunicării. Prin intermediul lui are loc influențarea într-o mai mare sau mai mică măsură a receptorului. Utilizarea unui ton adecvat în cadrul comunicării cu elevii face ca aceștia să fie atrași spre cunoaștere și dialog constructiv.
Utilizarea metodelor activizatoare în cadrul orelor a dus la implicarea activă a elevilor în propria formare. Am utilizat metode activ-participative precum: explozia stelară, cubul, brainstorming-ul, cvintetul, problematizarea, ciorchinele, cadranele, turul galeriei. Prin intermediul jocului didactic ca metodă de captare a atenției, elevul participă activ la propria formare fără a se simți constrâns sau plictisit. El îmbină armonios elementele instructiv-educative cu elementele distractive, facilitând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc.
Concluzie
În urma utilizării tuturor acestor metode și tehnici de captare a atenției elevilor am putut observa o mare îmbunătățire a rezultatelor școlare, dezvoltarea capacităților de rezolvare, încredere în capacitățile proprii, dezvoltarea capacităților creatoare și a imaginației, dezvoltarea limbajului, independență în abordarea și înțelegerea diverselor probleme, receptivitate la nou, toate acestea datorându-se schemelor narative aplicate la clasă cu scopul de a capta, orienta și menține atenția micilor școlari.
Bibliografie
1. Radu Ion, Introducere în psihologie, Ed. Sincron, București, 1993
2. Andrei Cosmovici, Psihologie generală, Iași, 1996
3. Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, vol. II, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005
4. Andrei Cosmovici, Psihologie generală, Iași, 1996
5. Elena Losîi, Psihologia generală, Chișinău, 2010
6. Ioan Cerghit (coord.), Perfecționarea lecției în școala modernă, E. D. P., București, 1983
7. Robert Gagné; Leslie J. Briggs, Principii de design al instruirii, E.D.P., Bucureşti, 1977, trad. Eugen P. Noveanu şi Cezarina Preda