Exemple de activități didactice la preșcolari pentru păstrarea mediului înconjurător amenajat

Printre activitățile propuse preșcolarilor, cele care vizează relația cu mediul ocupă un loc aparte, urmărind formarea valorilor și atitudinilor pozitive față de natură, prin dezvoltarea de abilități practice și formarea unor moduri de a interacționa cu mediul și de a-l proteja.

Scopuri:

  • Cunoașterea mediului prin stimularea curiozității pentru investigarea realității înconjurătoare,
  • Formarea unor atitudini pozitive  față de natură prin realizarea unor activități de educație ecologică,
  • Formarea și exersarea unor abilități practice în scopul realizării unor produse funcționale, practic-utilitare din materiale reciclabile sau refolosibile.

Obiective:

  • să descopere principalele componente ale mediului natural,
  • să identifice surse de poluare și posibilități de eliminare a lor,
  • să-și manifeste grija față de mediu și să fie capabil să ia atitudine,
  • să exprime gânduri și sentimente față de mediu,
  • să aplice în contexte reale, de viață, regulile și normele însușite privind protecția mediului,
  • să prelucreze materiale din natura în scopul realizări unor produse,
  • să observe frumosul din natură și să simtă dorința de al crea.

a) Povestea educatoarei

„Supărarea lui Mihai”
de Mariana Vlaica

„Într-o dimineață d-na educatoare îi anunțăa pe copii că, în una din zilele următoare vor pleca la o plimbare prin parc cu toată grădinița.Toți copiii sar în sus de fericire numai unul nu. Mihai s-a posomorat dintr-o dată, iar educatoarea lui a observat tristețea băiatului.
-Ce s-a întamplat Mihai, tu de ce ești supărat?Nu vrei să mergi cu noi în parc? îl întrebă doamna pe copil.
-Nu, eu nu vreau.
-De ce? Ieri, a fost Duminică și părinți tăi mi-au spus că voi ați fost deja în parc.Acum nu mai vrei să vii și cu noi să ne jucăm cu toți împreună?
-Ba da, dar nu ne vom putea juca și atunci de ce să mai mergem?
-Cum să nu putem să ne jucam? îi spune doamna educatoare. Că doar de aceea ne și ducem? Să ne plimbăm și să ne jucăm împreună cu toți.
Atunci, cu capul plecat și necăjit, Mihai începu să-i povestească doamnei educatoare adevarata lui supărare. Într-adevar, ieșise cu o zi înainte cu părinți săi la plimbare prin parcul orașului. Era fericit la gândul că se va distra de minune în parc, mai ales că era o zi deosebit de frumoasă, însă…A vrut să se plimbe cu trenulețul, dar când a vrut să se așeze pe singurul loc liber din trenuleț, acesta era murdar cu înghețată, iar parinți lui nu l-au lăsat să se urce în trenuleț ca să nu se murdărească. A vrut apoi să joace tenis cu surioara lui, dar pe teren cineva a spart o sticla și era plin de cioburi. Din nou părinți lui nu l-au lăsat să se joace ca nu cumva în mijlocul jocului să cadă și să se rănească. Și-a pus apoi rolele, dar s-a împiedicat de niste bețe de la vată de zahăr, aruncate pe alee și bine-nțeles că a cazut lovindu-se rău. Părinți lui s-au suparat și s-au intors acasă fără ca el să se poată bucura de iesirea în parc.”

b)  Lectură după imagini

Tema: „Un parc curat”
Scop:
– consolidarea cunoștințelor referitoare la menținerea curățeniei din parcuri
– dezvoltarea capacității de descriere și interpretare a unui tablou/imagine utilizând corect noțiunile însușite anterior.
Obiective:
– să descrie imaginile pe care le vizualizează în tablouri sau pe PC/DVD
– să surprindă ce este permis și ce nu în păstrarea unui mediu curat
– să constientizeze necesitatea ocrotirii mediului și să-și cultive dorința de a participa activ la întreținerea acestuia.
Mijloace didactice:
un set de planșe reprezentând imagini din natură
PC/DVD cu imagini/filmulețe reprezentând moduri de a pastra mediul curat și sănatos

c)  Joc didactic

Activitatea: Educație ecologică
Forma de realizare: Joc didactic
Tema: ,,Semaforul ecologic”
Tipul de activitate: Consolidare și fixare de cunoștințe
Grupa : mare
Scop :
– consolidarea și fixarea cunoștințelor copiilor preșcolari cu privire la relațiile raționale ale omului cu natura
– formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă normele specifice de pastrare a igienei mediului
Obiective :
– să citească imaginile de pe jeton
– să aprecieze acțiunile din imagine, din perspectiva cerințelor ecologice
– să respecte regulile jocului
– să grupeze materialele puse la dispoziție în: materiale uzuale, deșeuri refolosibile și deșeuri reziduale (ce nu pot fi folosite)
– să ridice unul din cele trei cerculețe ce le deține fiecare copil în funcție de semnificația acestuia (roșu-interzis; verde-permis; galben-previne/ pregătește) corelată cu situația existentă pe jetonul prezentat
– să recunoască acțiunea prezentată de educatoare prin mimă, pantomimă și să ia atitudine prin aplauze la acțiunile permise și prin acoperirea ochilor la acțiunile nepermise
– să rezolve sarcina din fișa de lucru individuală.
Mijloace didactice :
– jetoane reprezentând acțiuni ale omului cu impact asupra mediului înconjurător, din perspectiva ecologica, ex : adulți tăind copacii din pădure, copii ce fac focul în pădure, copii ce plantează copacii, copii ce aruncă mizeria la coșul de gunoi etc.
– cerculețe colorate pt. fiecare copil (verde, galben, roșu)
– o tablă ce are desenată pe ea cerculețe, iar sub fiecare cerculeț câte o imagine reprezentativă pentru semnificația fiecarui cerculeț, ex: cercul roșu-interzice acțiunea pt. că aduce daune mediului înconjurător (sub cerculeț va fi un jeton cu o astfel de acțiune); cercul verde-acțiunea prezentata ajută mediul înconjurator; cercul galben-previne acțiunea de distrugere a naturii
– fișă de lucru individuală.
Durata : 25 -30 min.
Sarcina didactică:
– să citească imaginile de pe jetoane
– să aprecieze acțiunea reprezentată în imagine după principiul corect-incorect, permis-nepermis
– să ghicească acțiunea prezentată prin mimă/pantomimă de către educatoare
– să găsească utilitate deșeurilor refolosibile puse la dispoziție
– să rezolve sarcina din fișa individuală prin colorarea unui cerculeț verde în dreptul imaginilor din fișa ce reprezintă acțiuni permise din perspectiva ecologica.
Regulile jocului:
Copilul desemnat de educatoare își va alege din cutia cu jetoane, un jeton pe care-l va citi descriind acțiunea personajelor din imagine, fără a aprecia după principiul corect-incorect, permis-nepermis. Grupa de copii va ridica apoi unul din cele trei cerculețe ce le deține fiecare pe masă în funcție de semnificația dată fiecărei culori din ,,Semaforul ecologic”.Vor fi desemnați 2,3 copii pt. fiecare imagine, pt. a-și motiva alegerea culorii cercului. Se va proceda la fel cu toate jetoanele puse la dispoziție.
Complicarea jocului:
Educatoarea prezintă cu ajutorul mimei/pantomimei, acțiuni ce reprezintă intervenția omului asupra naturii (permise-nepermise). Copiii au sarcina de a ghici acțiunea și de a reacționa prin aplauze, în cazul prezentării unei acțiuni permise și benefice naturii sau prin acoperirea ochilor cu palmele în cazul unei acțiuni nepermise.
Variantă:
Se pun pe o masă într-o cutie mare, mai multe produse, printre care să fie produse uzuale, deșeuri refolosibile și deșeuri reziduale. Copiii vor sorta aceste produse după criteriul folosit, deșeu refolosit (exemplificând la ce ar putea să-l folosească) și deșeuri reziduale (ce nu mai pot fi folosite). Se poate continua în activitățile libere cu realizarea unei lucrări colective din deșeuri refolosibile.
Evaluare:
Instrumentul de evaluare: fișa individuală de lucru
Indicator de evaluare:
Să selecteze din mai multe imagini reprezentative în fișă doar pe acele ce reprezintă acțiuni permise din perspectiva ecologică și să deseneze în dreptul fiecăreia din aceste imagini câte un cerculeț verde.
Elemente de joc: mișcare, surpriză, mânuirea obiectelor, exerciții de pantomimă, aplauze.
Fișa-sarcină : colorează un cerculeț verde pe tablourile cu imaginile în care oamenii ocrotesc natura.

BIBLIOGRAFIE :
– Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/ 7ani) M.E.C.T., 2008, 2019
– Preda, Viorica  – Metodica activităţilor instructiv educative în grădiniţa de copii, Editura « Gheorghe Cârţu Alexandru », Craiova 2009
– Colceriu Laura- „Metodica predarii activitatii instructiv educative in gradinite”,2010- detalierea temelor pentru definitivat
– Maria Taiban, Maria Petre, Valeria Nistor, Antonia Berescu – „ Jocuri didactice pentru grădiniţele de copii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976
– Maria Ivănescu – ,,Educație ecologică și de protecție a mediului- Ghid metodic pentru cadrele didactice –Învățământ preșcolar,, MEN, Oradea, 2007.
– Melania C., Nicoleta A.,Camelia J.-  „Educaţia ecologică în grădiniţă- Ghid pentru educatoare”, Ed. Cd Press, 2007.
– „Programa activităţilor instructiv educative în grădiniţa de copii”, Ed. a 2-a, rev. şi ad.-Bucureşti, Edit. V & I ntegral, 2005;

 

prof. Mariana Vlaica

Grădinița cu Program Prelungit Otilia Cazimir, Baia Mare (Maramureş) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mariana.vlaica

Articole asemănătoare