Practicile de evaluare la clasă pot fi plasate pe un continuum: există atât practici de evaluare care înglobează măsurători psihometrice, pentru a marca obiectiv diferențe individuale în învățare, dar și practici de evaluare în care profesorul și elevul se evaluează reciproc sau se autoevaluează, emițând judecăți de valoare în acord cu o serie de criterii clare și stabilite de comun acord, cu scopul de a îmbunătăți atât calitatea învățării, cât și calitatea predării.
Vorbim în aceeași măsură de abordări și teorii ale învățării centrate pe judecățile de valoare ale profesorului despre învățarea elevilor, dar și de teorii ale evaluării centrate pe judecățile de valoare emise de elevii înșiși, ca actori ai propriei învățări. În raport cu scopurile evaluării, în mod clasic evaluarea formativă și cea sumativă se diferențiază fundamental – evaluarea formativă are un puternic și explicit scop de îmbunătățire a proceselor de învățare, în timp ce evaluarea sumativă are mai degrabă un rol de diagnoză și măsurare a rezultatelor învățării.
Utilizarea metodele inductive in studiul științelor, adică modelarea şi învăţarea prin investigaţie (IBL), facilitează dezvoltarea învăţării de profunzime, vizează formarea unor abilităţi de ordin superior, cum ar fi gândirea critică, stimularea curiozitaţii, dobândirea cunoștințelor prin cercetare proprie și în echipă, autonomie în învățare, formarea unor abilități practice și de aplicare a cunoașterii dobândite în viața de zi cu zi și, ulterior, în viața profesională. Dacă obiectivele majore ale învăţării sunt reprezentate de formarea unor astfel de abilităţi, iar consensul cu privire la acest aspect este tot mai mare, atunci devine necesar ca şi evaluarea să poată, pe de o parte, măsura astfel de abilităţi, iar pe de altă parte, să poată imbunăţi procesul formării lor.
Evaluarea formativă este înţeleasă ca un proces prin care elevii și profesorul primesc un feedback direct cu privire la procesele de predare și învăţare, chiar în timpul procesului. Caracteristic pentru evaluarea formativă este faptul că ea nu rezultă neapărat în notări sau certificări ale progreselor realizate în învăţare, ci într-un feedback continuu, structurat şi prompt, menit să faciliteze învăţarea. Există, totuşi, o distincţie utilă care permite caracterizarea practicilor de evaluare formativă după gradul de spontaneitate şi de integrare a evaluării în experienţele propriu-zise de învăţare în clasă. Este vorba despre distincţia între evaluarea formativă planificată şi evaluarea formativă neplanificată.
Evaluarea formativă poate fi privită ca un tip de acţiune asupra informaţiei pe care profesorul o solicită sau o primeşte în mod spontan de la elevi pe parcursul învăţării. În cazul evaluării formative planificate, informaţia este solicitată şi interpretată de profesor potrivit unor criterii specifice (în acest sens, sunt folosite fişe de observare, grile de evaluare criterială, chestionare, fişe de auto-evaluare, harta „Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat” etc.), care indică totodată şi direcţia în care ar trebui să se îndrepte feedback-ul profesorului, dar şi lecţia în ansamblul său.
Pe de altă parte, evaluarea formativă neplanificată reprezintă un tip de acţiune „pe loc” a profesorului, în sala de clasă şi în orice moment al unei lecţii – profesorul observă, răspunde, reorganizează activităţile elevilor printr-un dialog continuu cu aceştia. Evaluarea formativă răspunde întotdeana nevoilor elevului, este continuă şi progresivă, este interactivă, utilizează forme de comunicare multiple, necesită deschiderea elevilor către profesor şi către activitatea de învăţare, este parte integrantă în procesele de predare şi învăţare, este realizată atât de profesor, cât şi de elevi, are ca scop îmbunătăţirea învăţării, dar şi a predării.
Pentru a implementa cu succes abordarea evaluării formative la clasă, profesorii trebuie să găsească sarcini de învățare care să valorizeze fiecare elev, să dovedească pe lângă competențe didactice complexe, competențe de interacțiune socială și de creare a unei relații pozitive cu elevii.
„Să îţi tratezi elevii ca pe nişte oameni în formare e un mod de a le arăta că vrei să îi ajuţi să îşi găsească propriul drum în cunoaştere.”