Evaluarea elevilor din învățământul profesional și tehnic prin teste interactive pe platforma kahoot

Evaluarea online poate fi realizată  de pe diferite dispozitive digitale de care dispune atât profesorul cât și elevul precum: calculator, laptop, iPad, tablete inteligente, device-uri portabile de comunicare  (telefoane mobile smart). Probele de evaluare online de acest tip duc la o reducere a emotivității și a stării de stres pe care elevul o are atunci când este în sala de clasă, de asemenea dispare și subiectivitatea umană, elevul fiind protejat de aspectele subiective ale evaluării, putând și singur aprecia propria performanță.

Metodele de evaluare online pot fi aplicate cu succes elevilor atunci când  profesorul folosește instrumente online diversificate la crearea probelor de evaluare și verificare a cunoștințelor elevilor.

Un tip de test de evaluare este oferit de platforma online Kahoot (kahoot.com), potrivită și pentru domeniul tehnic. Este o platformă gratuită de învățare bazată pe joc și tehnologie educațională, fiind proiectată pentru a fi accesibilă atât la clasă, cât și în alte medii de învățământ din întreaga lume. Poate fi folosită in diverse etape ale lecției, în scopul consolidării cunoștințelor anterior dobândite sau a celor nou predate, asigurând feedback-ul elevilor.

Prin această aplicație, se pot administra teste cu un număr mai mare sau mai mic de itemi. Avantajul folosirii ei constă în faptul că mobilizează si dinamizează clasa, prezentând testul ca pe un joc, în care rapiditatea răspunsului determină acumularea unui punctaj superior și implicit posibilitatea de a se situa pe un loc fruntaș – chiar dacă elevul are același număr de răspunsuri corecte ca un alt participant la test.

Acest joc educativ de învățare poate fi aplicat la clasă pentru orice disciplină de studiu, conținând întrebări multiple variate, ca un test standardizat clasic.  Este proiectat să fie ținut în fața clasei și jucat de întreaga clasă în timp real; în caz de aplicare online la distanță, se utilizează în combinație cu diferite platforme pentru comunicare sincronă. Elevii pot da răspunsurile de pe telefon, tabletă, laptop, desktop, cu condiția ca aceste dispozitive să fie conectate la internet.

Pentru a putea utiliza aplicația Kahoot, cadrele didactice vor parcurge următorii pași, înainte de lecțiile propriu-zise:
• Crearea unui cont pe www.kahoot.it
• Crearea de teste de verificare a cunoștințelor din lecțiile respective și salvarea acestora in aplicație.

Prezentarea generală a aplicației – exemplu aplicat unei lecții de recapitulare la finalul unui capitol

Clasa a IX-a –profil electromecanic
Disciplina: Măsurări electrice și neelectrice
Specializarea: Electromecanic mașini și instalații industriale
Forma de învățământ: Învățământ profesional-dual
Tema: Măsurarea mărimilor electrice
Scopul: Reactualizarea, fixarea si consolidarea cunoștințelor privind măsurarea mărimilor electrice.

Link-ul de acces: create.kahoot.it/details/4629a2f0-fcd9-4d06-bde0-b02f137db212

În acest exemplu, am ales sa lucrez pe echipe de elevi, nu individual.

Conectarea la aplicația kahoot de către elevi:
Kahoot este cel mai bine aplicată în grup, cum sunt elevii unei clase în timpul unei ore live pe o anume aplicație precum Zoom sau Google Meet, care are disponibilitate la peste 25 elevi existenți într-o clasă, cu un anumit număr de minute alocate sesiunii video, astfel încât lecția sa poată fi efectuată integral (cca.40-60 min).

Administrarea testului:
Pasul 1– Profesorul accesează butonul Play it
Pasul 2– Sunt doua modalități de accesare clasic (individual) sau team mode (modul echipă)
Pasul 3– Aplicația generează automat codul PIN – cod care este transmis elevilor
Daca profesorul accesează testul si altor clase, aplicația va genera de fiecare data alt cod.
Pasul 4– Începerea testului după introducerea codului de către elevi
Pasul 5– Alegerea variantei corecte de răspuns de către elevi
Fiecare variantă de răspuns are o casetă cu o formă si o culoare identică atât pe telefonul elevului cât și pe calculatorul profesorului.
La finalizarea fiecărei întrebări se generează un punctaj diferențiat în funcția de rapiditatea cu care s-a răspuns chiar dacă elevii au răspuns corect.
Pasul 6– Finalizarea testului si acordarea scorului obținut de elevi.
Pasul 7– Selectând butonul Get Results, profesorul poate alege butonul Save Results și astfel se deschide o pagina Excel cu punctajele echipei si procentul de realizare a fiecărei întrebare.

Acest instrument de evaluare online, Kahoot, poate fi folosit atât la începutul lecției în scopul verificării noțiunilor învățate de elevi de la orele anterioare, precum si la finalul acesteia in scopul obținerii feedback-ului.

Bibliografie
kahoot.com/home/mobile-app/
kahoot.com/study/
kahoot.com/business/elearning/

 

prof. Simona Dragoș

Colegiul Tehnic Anghel Saligny, Baia Mare (Maramureş) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/simona.dragos

Articole asemănătoare