Ideea dezvoltării creativității elevilor, pusă insistent în atenția învățătorilor la diferite forme de perfecționare, îi sperie pe unii dintre ei, fiind intimidați de ineditul formulării acestui obiectiv, de caracterul lui nestructurat și elastic, dar mai ales de nejustificata credință că ar trebui să facă lucruri cu totul neobișnuite pentru a-l realiza. Mulți se așteaptă să li se aducă metode miraculoase, care, spre îngrijorarea lor, să le suprime pe cele uzuale.
Psihopedagogia creativității nu își are însă centrul de greutate pe metode (al căror importanță nu e de negat) pentru că ele, în funcție de pregătire învățătorului, pot să alunece repede spre rutină și convenționalism. Din fericire, factorul esențial pentru stimularea spiritului creator este relația învățător-elevi, atitudinea acestuia în clasă sau în afara clasei. Totul depinde de cadrul didactic care poate face aproape totul pentru creativitatea elevilor, în condițiile actualei organizări a învățământului.
Una din cauzele importante a suprimării creativității o reprezintă atitudinea negativă a învățătorului față de elevii săi creativi. Învățătorul rigid evaluează elevul prin feedback, prezentându-l societății pe absolventul claselor primare însoțit de o etichetă privind gradul său de pregătire. În fine, calificativul devine în mâna cadrului didactic un instrument de constrângere și un substitut extern al motivației reale pentru învățătură.
Feedback-ul se poate realiza și fără a nota elevii de fiecare dată, iar portretul cu care este trimis elevul spre gimnaziu poate fi întregit de cadrul didactic la fel de bine pe baza cunoașterii de ansamblu a pregătirii și posibilităților elevului. Sensul pe care îl dau învățătorii notării este acela de recompensă sau de pedeapsă, ambele fiind expresia numărului mic sau mare de greșeli sau omisiuni. Perspectiva din care este judecată intervenția elevului este aceea a greșelii.
Eroarea este sancționată pentru a nu se repeta și pentru ca elevul să nu mai greșească în viitor. Uneori teama este atât de profundă încât dânsul nu mai îndrăznește să acționeze când se află pe un teren neexplorat. Curajul de a încerca îl părăsește, gustul riscului l-a pierdut pentru că știe că greșind nu va scăpa de pedeapsa calificativului mic, de ironiile și admonestărilor colegilor. Elevul învață astfel să nu mai întreprindă nimic în afară de ceea ce este prescris și i se cere, reprimându-și spontaneitatea naturală.
Ca prime remedii pedagogice la îndemâna oricărui cadru didactic se recomandă instituirea unei perioade de reevaluare și încurajarea.
a. Perioadele de reevaluare sau situațiile, temele și activitățile trebuie să beneficieze din plin de acest statut, elevii să se convingă treptat că nu există teme bune sau proaste sub aspectul originalității, ci doar teme mai reușite sau mai puțin reușite, cu posibilități mari de ameliorare pentru fiecare dintre ele. Deplina încredere și prețuire pe care o simte elevul din partea învățătorului îl face să își alunge timiditatea și inhibițiile sale, considerându-se capabil de a se dezvălui și exterioriza. În astfel de situații este bine să se renunțe la orice criterii care țin de nivelul de pregătire a elevului la disciplina respectivă, de scrierea grafică și caligrafică. Învățătorului i se cere un efort de reprimare a tendinței spre critică de gen distructiv, orientată spre relevarea greșelilor și imperfecțiunilor, care devin aproape o deformare profesională.
b. Încurajarea trebuie să ia locul criticii. Creativitatea trebuie mereu lăudată pentru a spori. Dacă descurajezi copilul, suprimi spiritul de creativitate înainte de a apărea.
Siguranța psihologică resimțită de elevi, cât și libertatea psihologică, ambele tributare eliberării de teama evaluării, constituie premisele esențiale ale manifestării creatoare. A porni de acceptarea elevului așa cum este, a-l face să simtă acest lucru înseamnă a-l elibera de inhibiții și a crea atmosfera propice exprimării personalității și originalității sale.
Dacă vrem ca elevul să gândească sau să compună original trebuie să respectăm ideile și compozițiile pe care produce el, să luăm în serios efortul lui în muncă. Dacă respingem creația elevului trebuie să motivăm de ce anume nu ne place. O creație ce ni se pare nouă banală poate fi ceva inedit pentru elevul care a produs-o. Dacă elevul din ciclul primar enunță o idee simplă, în loc de a aplica testul realității, învățătorul trebuie să intre în interiorul fanteziei sale. La această vârstă a eluda fantezia în interesul logicului înseamnă să conduci elevul spre ideea că imaginația este inutilă și umilitoare pentru gândire.
A suspenda critica poate însemna practicare brainstormingului, metodă ce trebuie aplicată în școală la cât mai multe discipline și cât mai des cu putință. Nu trebuie neglijată nici autoevaluare pentru a învăța să fii creativ, să fii activ și responsabil este nevoie de o practică constantă în autoevaluare. Elevii trebuie antrenați să se aprecieze corect, prin raportarea propriei producții la valorile interne, proprii, întreținând tot odată curajul de a înfrunta opinia adeseori neînțelegătoare a celor din jur.
Pe scurt, evaluarea care să răspundă exigențelor unei pedagogii a creativității poate îmbrăca trei ipostaze:
- Își schimbă caracterul;
- Uneori se amână;
- Alteori se renunță la ea (neevaluare).
Învățătorii nu vor înceta să acorde calificative. Aprecierea produselor creative, care vor fi frecvent provocate, se face sub semnul înțelegerii, a atitudinii de încurajare, printr-o orientare deschisă spre evidențierea părților personale pozitive.
Însușirile omului de mâine sunt imaginația, calmul, spiritul de echipă, entuziasmul, curajul și simțul umorului. Deoarece trăim într-o lume în evoluție accelerată, apare imperativ necesitatea păstrării la adult a unor trăsături proprii copilăriei: curiozitatea, plăcerea de a cerceta și bucuria de a descoperi. Acest fapt implică schimbări în teoria și practica educațională, o pedagogie prospectivă, educație permanentă, ce înlesnește adaptarea individului la mediul social. Fiecare om este unic în felul său, diversitatea provenind și din mediu și din educație.
Învățătorul are datoria de a asigura realizarea nivelului minim de către toți copiii și de a crea condiții ca fiecare elev să progreseze în funcție de posibilitățile și de disponibilitățile sale, către achizițiile de dorit, apelând și la alte instrumente auxiliare pedagogice decât cele din manual. Evaluarea trebuie să fie: obiectivă, periodică și sistematică, urmărind progresul școlar. Evaluarea reală a achizițiilor copiilor determină și reglarea demersului didactic, fiind aplicat în diferite etape, la diferite capitole, cu efective diferite, individualizate de elevi.
Funcțiile evaluării pe baza unor instrumente standard se realizează prin îndeplinirea următoarelor obiective:
– Asigurarea unei pregătiri echivalente, în condițiile existenței a diverselor școli în medii socio-culturale și cu dotare diferită, pe baza folosirii manualelor;
– Creșterea obiectivității evaluării sumative și formative;
– Optimizarea nivelului de pregătire a copiilor, prin raportare la nivelul de bază unitar de îndeplinire a obiectivelor generale și specifice;
– Evidența progresului școlar și prevenirea, reevaluarea dificultăților întâmpinate de elevi în procesul de învățare:
– Inițierea școlarilor cu tipuri și instrumente de învățare, stimularea motivației și a voinței de activitate utilă cu valențe formative evidente.