Elevul – o provocare pentru profesor

Copilul vine în clasa pregătitoare cu acea puritate sufletească pe care i-a dat-o însăşi natura umană nealterată de păcat şi întărită prin botez. Însuşi Mântuitorul îl ia pe copil ca reper pentru cine vrea să devină sfânt: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. (Matei 18, 3). Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „Copilul este lipsit de invidie, mândrie şi laudă, având cea mai înaltă virtute, o aleasă sinceritate şi deplină smerenie şi cucernicie” . O curiozitate sinceră şi o imaginaţie bogată formează un teren fertil pentru cultivarea ideii de Dumnezeu. Totuşi, sunt şi excepţii, din cauza faptului că el mai vine cu influenţa mediului în care a trăit până la această vârstă şi anumite moşteniri ereditare. Este vârsta la care începe să se formeze conştiinţa morală,  de aceea este foarte importantă misiunea educatorului, în general, şi a profesorului de religie, în special, care îi poate adăuga ceva bun sau, dimpotrivă o poate altera.

Vârsta adolescenţei aduce trăiri sufleteşti noi. Ideile religioase devin mai profunde şi au o însemnătate vitală, deoarece acum el are capacitatea de a discerne cunoştinţele dobândite cu ajutorul raţiunii. Totodată, în suflet se va instala şi o anumită îndoială, o luptă care se dă pentru a ajunge la adevărata convingere. Este o luptă, pe de o parte, între credinţă şi ştiinţă, pe de alta între bine şi rău  – observă Pr. Mihail Bulacu (1935). Scepticismul adolescentului poate fi alimentat de cunoştinţele noi dobândite la şcoală (la materii precum geografie, istorie, biologie, fizică, chimie, unde fenomenele, fiinţele şi lucrurile sunt abordate ştiinţific), de însuşirea anumitor valori culturale sau datorită unor evenimente marcante (se poate desprinde din operele lui Eminescu că el a fost încercat de îndoială în adolescenţă, când a murit o tânără din satul natal, apropiată sufletului său; apoi îndoiala s-a amplificat pe măsura aprofundării filozofiei occidentale, în special a lui Kant. Abia spre sfârşitul vieţii, după multe căutări până la deznădejde, credinţa încercată s-a canalizat spre certitudine ).

Pe de altă parte, adolescenţa are comori nebănuite, ce trebuie valorificate. Este vârsta voinţei, a deciziilor mari şi frumoase, când se întăresc trăsăturile de personalitate. „Este vârsta când, trecând peste instincte, conştiinţa, individualitatea, raţiunea, sentimentele, pot coopera  într-o unitate a personalităţii morale integrale” . La această vârstă, în cele mai multe cazuri, credinţa se statorniceşte pentru toată viaţa sau au loc cele mai multe convertiri creştine . De aici reiese responsabilitatea uriaşă pe care o are profesorul de religie, în special cel de la liceu.

Se ştie că trecerea de la copilărie la adolescenţă este caracterizată de transformări profunde de ordin psihologic şi biologic. Este criza adolescenţei care creează de multe ori probleme greu de depăşit, atât părinţilor, cât şi profesorilor. Profesorul de religie, mai ales, ar trebui să manifeste multă înţelegere şi răbdare. Nu este uşor pentru că adolescentul va avea tendinţa să fie irascibil, deprimat, neatent, frământat de propriile gânduri, lipsit de încredere, uşor influenţabil, trecând de la o extremă la alta.

Elevul la vârsta adolescenţei – şi nu numai – poate fi afectat profund de problemele de acasă, de exemplu de neînţelegerile dintre părinţi, de lipsa banilor, de lipsa părinţilor plecaţi la muncă în alte ţări pentru un timp îndelungat. De aceea, el va fi îngândurat la şcoală, fi apatic, trist. El poate fi complexat de noua sa înfăţişarea fizică, cu care se va obişnui greu. Glumele, criticile, ironiile celor din jur îl pot marca profund. Va avea tendinţa să se manifeste rebel, nonconformist, negativist faţă de toţi. Propriul orgoliu şi complexele de inferioritate îl vor determina să caute să fie în centrul atenţiei cu orice preţ. Dacă nu va reuşi prin succesul la învăţătură sau prin anumite calităţi fizice, el îşi va lua un rol negativ, făcând glume, ironii, fapte reprobabile în cadrul grupului care poate fi clasa sau mediul în care îşi petrece timpul liber. Având o tendinţă pronunţată pentru afectivitate la această vârstă, cumulată cu multă nestatornicie, va adera la diferite grupuri, se va lăsa influenţat de acestea, ajungând chiar la fapte imorale, la deprinderi nesănătoase. Unii elevi, mai singuratici, vor alege varianta comunicării prin internet sau o atitudine pasivă în faţa televizorului, ambele tentaţii fiind foarte nocive.

Încărcaţi cu toate aceste trăiri, unii elevi vor veni  la şcoală obosiţi, plictisiţi, încruntaţi. Toate sunt provocări pentru profesori. Profesorul de religie, prin natura misiunii sale, ar trebui să fie cel mai înţelegător şi mai deschis la problemele elevilor săi. Ar fi ideal să petreacă mai mult timp în rândul lor, să-i observe nu numai la ore, ci şi cu alte ocazii. Dacă ar discuta cu ei de pe o poziţie neutră, încercând să-i încurajeze şi să le dea sfaturi, să-i înţeleagă şi să-i atenţioneze subtil dacă greşesc, le-ar putea câştiga încrederea. Ar putea să le ofere nişte soluţii pentru problemele lor: apropierea de Dumnezeu prin credinţă, convorbirea cu El prin rugăciune, eliberarea de patimi şi autoanaliza prin spovedanie, alegerea unui ideal înalt în viaţă, care poate fi spiritual, moral sau cultural.

Fiind şi vârsta la care adolescentul, apoi tânărul îşi caută modele, ar fi un moment prielnic să i se prezinte acestuia modele autentice, între care modelul creştinului trăitor. De asemenea, e bine să fie atenţionat de pericolele societăţii contemporane în ceea ce priveşte devierile de credinţă, influenţa anturajului spre teribilism manifestat prin încercarea unor vicii (fumat, consum de droguri, pornografie) de care nu vor mai putea scăpa uşor – aproape toate instalate pe fondul unei credinţe superficiale. Elevului ar trebui să i se cultive virtuţile creştine, prin atragerea spre preocupări caritative, culturale, sportive; să i se formeze capacitatea de a discerne binele de rău, aşa încât să nu aprecieze falsele valori promovate de mass-media sau de mediul social din care face parte. Manifestările negative ar trebui sancţionate cu tact, fără constrângere, astfel încât elevul să conştientizeze că greşeşte, fără a i se încălca libertatea de manifestare. Tendinţa spre confort exagerat, extravaganţă, risipă, egoism – în contextul societăţii de consum, care oferă tot felul de produse în pas cu moda – ar trebui temperată şi înlocuită cu generozitatea, altruismul, compasiunea, dăruirea de sine, spiritul de sacrificiu.

Astfel, el va deveni un tânăr responsabil, cu un caracter puternic şi o credinţă profundă; va reuşi să treacă vertical prin viaţă, transmiţând credinţa sa şi altora, prin fapte şi cuvânt. Numai aşa îşi va atinge scopul vieţii, desăvârşirea spirituală.

 

prof. Vasile Schipor

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/vasile.schipor

Articole asemănătoare