Eficiența metodelor clasice în raport cu metodele interactive

Transformările economice şi sociale specifice societății cunoașterii impun o obligație fundamentală pentru sistemul educațional, anume aceea de a le oferi tinerilor o mai bună pregătire profesională şi un comportament social activ. Factorul  principal în acest context îl constituie, fără îndoială, profesorul, care trebuie să îmbine în mod eficient  metodele tradiționale  de predare-învățare-evaluare cu cele moderne.

Dacă în învăţământul tradiţional principalele metode le constituie conversaţia, expunerea, demonstraţia, metodele centrate pe profesor, transmiterea de cunoştinţe, pasivitatea elevilor, învăţământul modern solicită aplicarea metodelor active şi interactive, a celor care dezvoltă gândirea critică.

Totuși, trebuie avut în vedere faptul că aplicarea acestor metode care generează învăţarea activă şi prin care elevii sunt iniţiaţi în gândirea critică nu este simplă, ci necesită timp, răbdare, exerciţiu şi este de preferat să se facă de la vârste fragede, la toate disciplinele, însă cu măsură. Acestea trebuie să fie selectate şi utilizate în mod riguros, creativ, în funcţie de obiectivele propuse, de specificul grupului educaţional şi nu trebuie să constituie un trend sau un moft al cadrului didactic. Metodele active şi interactive au multiple valenţe formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativităţii, implică activ elevii în învăţare, punându-i în situaţia de a gândi critic, de a realiza conexiuni logice, de a produce idei şi opinii proprii argumentate, de a le comunica şi celorlalţi, de a sintetiza/ esenţializa informaţiile, se bazează pe învăţarea independentă şi prin cooperare, elevii învaţă să respecte părerile colegilor.

O metodă didactică de educare a imaginaţiei copilului  şi pe care am aplicat-o la ora de limba engleză este „metoda pălăriilor gânditoare”. Aceasta este o tehnica interactivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă.

Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul: pălăria alba este neutră, participanţii sunt învaţaţi să gândească obiectiv, pălăria roşie dă frâu liber sentimentelor, oferă o perspectivă emoţionala asupra evenimentelor. Pălăria neagră este perspectiva gândirii negativiste, pesimiste, pălăria galbenă este simbolul gândirii pozitive si constructive, al optimismului. Cel ce stă sub pălăria verde trebuie să fie creativ. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creaţie. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei şi cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce întrebările, reconcentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale şi concluziile la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor.

Acest nou tip de metodă de predare – învaţare este un joc în sine. Copiii se împart în şase grupe – pentru şase pălării. Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împărţirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul didactic să fie bogat, cele şase pălării să fie frumos colorate, să-i atragă pe elevi, iar nivelul clasei să fie unul ridicat.

Având în vedere însa faptul că metodele clasice oferă posibilitatea de a transmite un număr mare de cunoştinţe într-o perioadă de timp mai scurtă, dar şi posibilitatea de sistematizare şi fixare a unor noţiuni, este recomandată o îmbinare  a metodelor clasice şi moderne, obţinând astfel un proces instructiv-educativ eficient.

Accesări: 256

Articole asemănătoare