Calitatea educaţiei condiţionează progresul temeinic al oricărei societăţi. Educaţia ar trebui să devină, şi speram că aşa va fi, cea mai rentabilă investiţie, dar şi cea mai importantă. Educaţia trece prin mintea şi sufletul celor care o proiectează şi o realizează zilnic în şcoli – educatorii. De aceea, o problemă fundamentală o constituie calitatea personalului didactic.
„Nu există nici muncă, nici limbaj, nici cultură, fără educație.” – I. Kant
Noile conţinuturi ale educaţiei eficiente din perspectivă reformei învăţământului
Noile conţinuturi ale educaţiei impuse tot mai stringent de problematica lumii contemporane constituie un domeniu de inovare pedagogică ce necesită în primul rând perfecţionarea educatorilor implicaţi în realizarea dezideratelor şi remodelarea viitorilor educatori. Confruntarea educaţiei cu problematica lumii contemporane a condus la constituirea unor noi tipuri de conţinuturi sau educaţii: educaţia pentru mediu, educaţia pentru timpul liber, educaţia pentru părinţi etc. Conţinuturile învăţământului sunt şi îndeosebi vor trebui să fie rezultatul unui demers științific realizat atât în activitatea de proiectare a programelor şi manualelor, cât şi în cea de proiectare a proceselor didactice.
Învăţătorii trebuie să-şi reprezinte cu claritate şi să aplice indicatorii de pertinenta în acest domeniu, astfel vor fi diminuate sau chiar înlăturate anumite efecte negative în activitatea instructiv-educativa cum ar fi:
- Supraîncărcarea;
- Estomparea caracterului formativ-educativ;
- Neactivarea elevilor;
- Ruptura între finalităţi şi obiective operaţionale;
- Minimalizarea obiectivelor ce vizează comportamente superioare (analiza, sinteză, creativitatea, evoluarea).
Planificarea, proiectarea, desfăşurarea şi evoluarea activităţilor educative în concordanţă cu obiectivele propuse necesita cunoaşterea, înţelegerea şi aplicarea creatoare a conţinutului programelor şi manualelor şcolare, o concepţie sistematică şi interdisciplinara. O nouă ierarhie a obiectivelor urmărite necesita regândirea proceselor de învăţare într-o nouă perspectivă ceea ce necesită schimbări în modul de combinare a metodelor, procedeelor şi mijloacelor de învăţământ, a modalităţilor de predare-învăţare şi evaluare. Învăţătorii trebuie să dispună de cultură necesară pentru a vedea, de exemplu, unde duc obiectivele operaţionale definite, în desfăşurarea proceselor didactice şi extra didactice. Ei trebuie să fie organizatorii unor procese instructiv-educative specifice. De aceea reforma actuală a învăţământului prevede o mai mare sfera de perfecţionare a învăţătorilor în abordarea conţinutului activităţii educative.
Idealul educațional al școlii românești
Reforma învăţământului trebuie privită ca un proces continuu, de lungă durată, adaptat condiţiilor concrete. Este foarte important că domeniile însemnate ale structurilor economice şi sociale să fie susţinute de legi reale şi măsuri concrete şi eficiente. De asemenea, trebuie să se ţină cont, în cadrul reformei, de compatibilitatea dintre schimbările ce vor avea loc şi tradiţiile deja existente, specifice învăţământului românesc. Cum învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional al şcolii româneşti, se pune deci accentul pe dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative. Elevii și tinerii în general trebuie să fie pregătiţi să facă faţă competiţiei, concurenţei bazată pe cinste şi onestitate, pe o comportare liber acceptată, limitată de respectarea legilor juridice şi a normelor morale, căci adevărata libertate nu poate exista decât în limitele unor norme de convieţuire sănătoasă.
Idealul educaţional al şcolii româneşti este deosebit de generos, bazându-se pe un învăţământ modern, eficient, creativ. Nu putem vorbi de un învăţământ primar modern fără a face referiri la premisele învăţământului primar şi anume, la învăţământul preşcolar. Pentru a putea realiza un învăţământ primar modern, eficient şi creativ, este imperios că, o dată ajunşi la această treaptă, copii să fie pregătiţi pentru şcoală, să fie pregătiţi pentru a învăţa. Înfiinţarea grupei pregătitoare pentru şcoală, care cuprinde copiii între 6 şi 7 ani, în grădiniţe, care a devenit obligatorie conform Legii Învăţământului, este de un real folos şcolii.
În întregul proces instructiv-educativ sunt lucruri care se văd şi lucruri care deşi nu se văd, au o influenţă deosebită, o influenţă pozitivă. Au fost restructurate planurile de învăţământ introducându-se totodată elemente noi. Este vorba de constituirea unor discipline noi cu caracter integrator, cum este „Comunicarea” introdusă chiar din clasa I. Prin aceasta se încearcă dezvoltarea aptitudinilor copiilor de a-şi exprima gândurile, de a realiza transmiterea informaţiei pe care ei o imaginează şi o prelucrează, o gândesc, de a-şi forma capacitatea de comunicare. S-a elaborat, totodată o programă analitică privind această disciplină. O altă disciplina este „Ştiinţe” care este privită într-o viziune interdisciplinară, atât pe orizontală, dar mai ales pe verticală. Se urmăreşte integrarea în mod formativ a cunoştinţelor de fizică, chimie şi biologie, cunoştinţe sanitare şi de educaţie pentru sănătate. Această disciplină care se preda începând din clasa a II-a are o programă analitică foarte modernă.
Au fost descongestionate planurile de învăţământ, reuşindu-se în felul acesta micşorarea numărului de ore săptămânale, elevii având mai mult timp să gândească, să înveţe şi să se joace, să nu stea în mod exagerat în clasă, pentru că dezvoltarea personalităţii umane şi creative nu se face numai în bănci şi clase, ci se face, mai ales, în impact cu mediul social. Folosirea totodată a manualelor alternative adoptate programei analitice moderne, a sporit mult calitatea învăţământului. Adăugând la toate acestea şi perfecţionarea învăţătorilor, se poate ajunge la acest ideal educaţional, adică la un învăţământ activ, creativ şi pentru iniţiativa.
Şi baza materială a învăţământului preuniversitar are nevoie de înnoire, de introducerea unor elemente novatoare, de dotări noi, de resurse noi, mai ales de la comunităţile locale, de la sponsori, pentru că şcoala este în primul rând a comunităţii. Conţinutul instruirii şi educaţiei la toate nivelurile de organizare a învăţământului se completează prin activităţi extraşcolare. Acest tip de activitate trebuie tratată cu cea mai mare importanţă şi exigenta. Timpul liber îndeplineşte mai multe funcţii social-educative, de dezvoltare a personalităţii umane, de destindere, divertisment, având un rol compensator de stimulare a unor interese, motivaţii şi conduite novatoare. Educaţia pentru timpul liber, pentru gestionarea raţională, plăcută, utilă a acestuia presupune convergenta tuturor factorilor social-educativi, iar şcoala deţine un rol determinant.
Activitatea extracurriculară – un succes în reușita învățării la clasă
Activitatea extraşcolară trebuie făcută în aşa fel încât că să vină de la sine în completarea activităţii şcolare şi nu că ceva impus. Aici îşi spune cuvântul măiestria pedagogică a cadrelor didactice implicate în acest proces, influenta tuturor factorilor educaţionali precum şi atractivitatea şi valoarea activităţilor desfăşurate de aceştia. Activitatea extracurriculară în sine, prin structura şi specific, este complementara activităţii propriu-zise de învăţare realizată în clasă. De asemenea, caracterul complementar presupune o mulţime de activităţi a căror varietate ar putea fi limitată cu greutate. Abordarea activităţii educative în mod serios şi şi organizarea ei la modul cel mai „profesional” cu putinţă cu tactul şi măiestria pedagogică de care dă dovadă dascălul care-şi propune acest lucru, duce la o dezvoltare armonioasă a personalităţii copilului.
Școala modernă așază azi copilul în centrul atenţiei, în centrul reflecţiei sale pedagogice şi didactice, ducând la idealul educativ al elevului, adică la un elev care este subiect al propriei educații.
Bibliografie
1) Ina Bakker. Educaţi aşa! Hans Janssen
2) Învăţământul primar nr.3-4 (1995)
3) Învăţământul primar nr.2-3 (2004)
4) Istoria Romanilor cls. IV (editura Sigma)
5) Mureşan Pavel – Tehnici de învăţare eficienta (E.D.P. 1991)