EDICT

Educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) este un concept care integrează un număr mare de discipline tradiționale într-una singură. Adică, o abordare multi și interdisciplinară în cadrul fiecărei sesiuni educative țintește acumularea de către elevi a competențelor, abilităților și atitudinilor specifice curriculumului elaborat pentru tipului și nivelului educațional al acestora. Totul se realizează pliat pe concret, evidențiind: legătura cu viața de zi cu zi, necesitatea, aplicabilitatea celor studiate și presupune o evaluare cu o intensitate graduală în funcție de vârsta elevilor.

În multe state ale lumii, educația STEM este una dintre componentele esențiale ale sistemului educațional național. Fără viitori specialiști în domeniile: știință aplicată, tehnic și tehnologii, umanitatea nu poate nici măcar supraviețui. Mai mult, acumularea unui minim de competențe de tip STEM este obligatorie pentru orice cetățean pentru a evita „excluderea tehnologică” [2]. În lumea de azi când discutăm de aproape orice asociindu-i, fără a ni se mai părea ciudat, atributul „smart” nu doar că trebuie să avem cine să conceapă, proiecteze, realizeze, întrețină noile echipamente, tehnologii, sisteme energetice, etc, dar trebuie ca cei pentru care au fost construite să le poată utiliza cu ușurință, încredere și în siguranță.

Sistemul educațional românesc nu poate emite deocamdată pretenții privit prin comparație cu statele bogate ale lumii, dar trasarea unei evoluții predictibile pentru toți actorii implicați în sistemul educațional, elevi, părinți și profesori, este o necesitate vitală pentru România. În acest context, este clar că nu putem prelua modelul finlandez și să renunțăm la materiile tradiționale, abordând curriculumul ca teme multidisciplinare astfel structurate și conduse încât să asigure rezultate ale învățării de nivel excelent, dar nici nu putem să experimentăm anual, să schimbăm radical abordări, dar în esență să rămânem pe loc. Pare că ne cramponăm cam mult în a introduce sau a scoate discipline din programele școlare, în loc să regrupăm conținuturile pe materii relevante. Insistăm pe a furniza multe cunoștințe, pe care elevii nu reușesc să le coreleze cu viața reală și să le găsească relevanța și nu le oferim un teritoriu (spațial și temporal) în care să experimenteze, să devină creativi, să-și pună probleme și să le rezolve.

Nu am intenția de a sugera procente care să fie alocate din PIB înspre educație, nu doresc să insist pe necesitatea descentralizării și depolitizării sistemului educațional din țara noastră, nu voi detalia importanța profesionalizării de excelență a personalului prin salarizare competitivă, ci voi puncta câteva acțiuni mici care se pot face fără eforturi financiare, administrative și de altă natură, acțiuni la dispoziția și de competența cadrul didactic.

Prima strategie aplicabilă se bazează pe stăpânirea de către profesor a situației actuale a domeniului predat.  Teme actuale, chiar de tip prototip sau aflate în faza de dezvoltare vor fi, dacă nu atractive pentru elevi, măcar de interes pentru ei, datorită faptului că se lovesc zilnic de acestea. Prezentate obligatoriu legate de realitatea palpabilă, preferabil într-un cadrul larg în care să fie evidentă aplicabilitatea, importanța și necesitatea cunoașterii, toate informațiile vor fi procesate fără a fi considerate un „bagaj inutil”. De asemenea ce voi preda, cum îmi organizez materia, cum o evaluez, sunt decizii care trebuie să se bazeze pe prezent și viitor și nicidecum pe trecut.

În virtutea celor de mai sus, interdisciplinaritatea este esențială. Mai mult, discipline ca matematica, fizica, chimia, istoria și geografie pot fi ușor recapitulate, atenție nu predate, în cadrul altor materii. O problemă de electrotehnică poate fi rampa de aprofundare a unor noțiuni de fizică, matematică și chimie prin însuși mersul rezolvării, dar poate aduce în discuție elemente istorice și geografice, legate de fizicienii care au demonstrat teoreme sau legi utilizate, proveniența unor materiale sau fabricanți ai unor echipamente. Evident reciproca afirmației anterioare este și ea adevărată: un exercițiu sau problemă de matematică poate fi pusă, nu doar abstract, ci corelată cu realitatea.

Și nu în ultimul rând, experimentul este probabil cea mai importantă componentă educativă a conceptului STEM. Sigur mulți dintre noi vom spune: cum, cu ce, unde se poate realiza în școală așa ceva? Evident, în anumite unități există laboratoare performante, în altele se dezvoltă sau sunt în plan. Chiar dacă laboratoarele sunt în curs de amenajare și dotare, enorm de multe experimente se pot realiza cu mijloace extrem de reduse. De ex. materiale comune precum: liniar, ruletă, sfoară, hârtie, carton etc.  permit experimente de nivel liceal. Nu trebuie să uităm faptul că fiecare elev are telefon mobil, telefon care este dotat cu un număr mare de senzori extrem de utili în multe experimente și pentru care există aplicații software gratuite și lucrări de laborator realizate în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană [3-4].

Ca o concluzie, chiar dacă pare la un moment dat o luptă cu morile de vânt, contribuția și prestația individuală a fiecărui cadru didactic compensează, picătură cu picătură, lipsa de viziune și resurse a sistemul educațional românesc, și dacă revoluția mult așteptată în acest domeniu pare că nu poate veni de sus în jos, poate va începe invers.

Referințe
1. commons.wikimedia.org/wiki/File:Educaci%C3%B3n_STEM.jpg.
2. Comisia Europeană, Competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, publications.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/297a33c8-a1f3-11e9-9d01-01aa75ed71a1/language-en.
3. www.vieyrasoftware.net/.
4. phyphox.org/.