Educația nonformală sau petrecerea timpului liber într-un mod instructiv-educativ

Educația, acest demers aplicabil doar speciei umane, care urmărește formarea individului prin dezvoltarea unor multitudini de interese, cunoaște trei forme: educația formală, educația nonformală și educația informală.
Educația nonformală cuprinde totalitatea influențelor educative ce se derulează în afara clasei sau prin intermediul unor activități opționale sau facultative, activități menite să răspundă unei varietăți de cerințe de învățare, precum cele de educație complementară sau paralelă cu școala, de educație suplimentară sau de educație de substituție.

Constantin Cucoș precizează faptul că educația nonformală a existat dintotdeauna, noutatea zilelor noastre fiind organizarea ei planificată. Caracterul planificat al acestei forme de educație  reiese și din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, unde învăţarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată. Acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.

În cele ce urmează voi prezenta câteva trăsături ale educației nonformale, făcând referire la Palatele și Cluburile Copiilor, unităţi de învăţământ de stat specializate în activităţi extraşcolare, în cadrul cărora se desfăşoară acţiuni instructiv-educative specifice, prin care se aprofundează şi se diversifică cunoştinte, se formează, se dezvoltă şi se exersează competenţe potrivit vocaţiei şi opţiunii copiilor şi se valorifică timpul liber al copiilor prin implicarea lor în proiecte educative.

O caracteristică a activității desfășurate în aceste instituții este atractivitatea. Atractivitatea rezidă din faptul că aceste activități țin seama de interesele elevilor, iar aceștia sunt participanți activi și nu doar spectatori. La cercurile existente în cadrul Palatelor și Cluburilor Copiilor se înscriu copii de vârste diferite, astfel încât educatorii trebuie să țină seama de particularitățile de vârstă și de interesele sau înclinațiile copiilor și să realizeze activități menite să îi stimuleze și în care aceștia să aibe un rol activ. În același timp, conținuturile acestor activități sunt deschise spre interdisciplinaritate, contribuind la lărgirea și îmbunătățirea culturii generale a participanților.

În categoria activităților nonformale, relația profesor-elevi este mult mai largă, mai destinsă. Chiar dacă și aici conduce, educatorul se află în poziția colaborării și cooperării cu elevii, precum și a sprijinirii lor pentru a deveni buni organizatori ai propriei lor activități. Este vorba de relații mai apropiate, care implică un grad mai mare de manifestare liberă și nemijlocită a elevilor, iar pe de altă parte o îndrumare pedagogică mai discretă, mai spontană și mai diversă. Educatorii sunt actorii discreți, moderatorii activității, care trebuie să știe cum să motiveze atât pe cei mai mici educabili cât și pe cei cu un grad mai mare de înțelegere. Educatorii sunt cei care îi învață pe elevi să învețe, educația nonformală fiind centrată pe cel care învață, pe procesul de învățare și nu pe cel de predare. În unele cazuri, copii văd în educator un prieten mai mare care îi ajută la nevoie și care îi sprijină în activitățile pe care trebuie să le realizeze.

Evaluarea activităților desfășurate în cadrul educației nonformale este facultativă, neformalizată, fără note sau calificative oficiale. Se operează evaluări decât în limitele nevoii de stimulare și susținere a elevilor. Nefiind supusă unei evaluări riguroase, activitatea devine nestresantă și participanții sunt mai relaxați în îndeplinirea sarcinilor. Rezultatul unei activități este supus autoevaluării, atunci când elevul are ocazia să își compare lucrarea cu cele realizate de colegii săi, acest lucru putând să îl motiveze să realizeze lucrări mai bune, dar și unei evaluări obiective atunci când este vorba de participarea la concursuri.

Fiind într-un raport de complementaritate cu educația formală, educația nonformală oferă un set de experiențe sociale necesare, utile pentru fiecare copil sau tânăr,  atât sub aspectul conținutului cât și sub aspectul modalităților și formelor de realizare. Prin înscrierea la cercurile existente în Palatele sau Cluburile Copiilor, acești copii își valorifică timpul liber din punct de vedere educațional, participă la activități care îi ajută să își dezvolte capacitățile organizatorice, capacitățile de management al timpului, de gândire critică și au un cadru în care își pot manifesta talentele artistice, culturale, tehnice sau științifice.

Deși instituțiile specializate în realizarea educației nonformale oferă un cadru în care copiii pot să-și dezvolte abilitățile și înclinațiile spre un anumit domeniu, desfășurarea procesului instructiv-educativ întâmpină și anumite dificultăți. Deoarece profesorul este mai mult un moderator, iar copiii se manifestă mai liber decât în cadrul educației formale, apar probleme atunci când elevii devin indisciplinați.

Profesorul nu dispune de instrumente coercitive precum lucrări neanunțate, ascultări sau note mici, astfel că sprijinul este reprezentat de propria sa capacitate de a manageria colectivul de elevi, uneori apelând la părinți pentru a găsi o soluție pentru situațiile de conflict apărute.

De altfel,  colaborarea profesor-părinți este o altă caracteristică a educației nonformale desfășurată în aceste instituții de învățământ. Părinții sunt cei care se interesează de oferta educativă a cercurilor, cei care înscriu copiii și sunt interesați în permanență de progresul odraslelor. Cu ajutorul părinților se realizează activități mai complexe precum concursurile, fie ele județene, regionale, naționale sau internaționale, sau activități distractive în care părinții și copiii sunt o echipă ce trebuie să îndeplinească un obiectiv.

Din dorința de a menține interesul publicului, informațiile prezentate educabililor trebuie să fie actualizate, să țină cont de progresul tehnico-științific și să valorifice oportunitățile oferite de internet sau calculatoare. Accesul la noile tehnologii nu este întotdeauna posibil atunci când nu se dispune de mijloacele didactice corespunzătoare, astfel că lipsa acestora poate fi un impediment în desfășurarea procesului instructiv-educativ.

Fie că vorbim de educația formală, nonformală sau informală, fiecare dintre aceste ipostaze ale educației au propriile scopuri de îndeplinit. Educația nonformală, în opinia lui Constantin Cucoș, „răspunde adecvat la necesitățile concrete de acțiune, oferă un prim moment de abstractizare prin extragerea de cunoștințe din practică, facilitează contactul cu cunoștințe plecând de la nevoile resimțite de educați și demitizează funcția de predare”, iar față de educația formală există o relație  de complementaritate atât sub aspectul conținuturilor învățării cât și sub aspectul formelor și modalităților de realizare a procesului instructiv-educativ.

Bibliografie:

  1. Cucoș Constantin , Pedagogie. Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2006
  2. Potolea Dan, Neacșu Ioan, Iucu Romiță, Pânișoară Ion-Ovidiu (coordonatori), Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat și gradul didactic II, Editura Polirom, 2008,
  •  Ordinul MECS nr. 4624/2015 –modificarea   anexei nr. 1 la Regulamentul unităților care oferă activitate extrașcolară.
  •  https://www.edu.ro/educatie-non-formala-informala
  •  www.psihopedagogie.blogspot.com

 

prof. Lidia Both

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/lidia.both

Articole asemănătoare