Povestea 3D_HONEY – o incursiune în lumea științei altfel

A ajunge la sufletul copiilor cu activitățile de învățare derulate în școală este o adevărată provocare. Tot ceea ce înseamnă învățare prin joc sau învățate experiențială are mari șanse să fie o reușită și să aducă beneficii reale în pregătirea pentru viitor. Pornind de la aceste idei, s-a invit ocazia de a propune copiilor o altfel de abordare a învățării unui material științific relativ greu de înțeles. Ocazia a constituit-o apelul Fundației Comunitare Galați pentru selecția proiectelor ce vor fi finanțate de Fondul Științescu. Între cele 10 proiecte alese se numără și proiectul 3D_HONEY care aparține grupului de inițiativă Exploratorii 22.

Proiectul s-a dorit a fi unul complex prin care să se organizeze activități STEAM tocmai pentru a stârni curiozitatea științifică a școlarilor. Complexitatea proiectului se datorează atât ariilor în care se înscriu activitățile, cât și a partenerilor implicați, fiecare fiind specializați pe un anumit domeniu de activitate. S-a pornit de la experimente știintifice și s-a ajuns la activități practice, la activități legate de robotică, la activități referitoare la alcătuirea unei alimentații echilibrate  și chiar reconstituirea unor tradiții specifice regiunii în care este amplasat orașul Galați, totul plecând de la stupul de albine. De altfel, proiectul își propune să aducă în prim plan atât stupul de albine din mediul natural, dar și  imprimarea 3D a acestuia, procedeul modern care permite transformarea viitorului într-un mediu sustenabil si personalizat individual.

Pentru realizarea unui astfel de proiect s-a făcut apel la specialiștii din cadrul Universității Dunărea de Jos Galați, de la Complexul Muzeal Științele Naturii, de la Europe Direct, de la Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați care au devenit mentori pentru beneficiarii direcți ai Fondul Științescu. Datorită lor, școlarii au aflat despre meseriile albinelor în cadrul unui stup sau au construit un fagure folosind materiale moderne cum ar fi rășina epoxidică sau au folosit imprimarea 3D pentru a reproduce o albină sau au asamblat un roboțel programabil cu ajutorul telecomenzii sau a softurilor Arduino care să execute diferite mișcări sau au programat prin comenzi simple un Robo-bee.

Impactul activităților a  fost foarte mare, mai ales, când medicul mentor le-a explicat care sunt beneficiile consumului zilnic a 2 lingurițe de miere de albine , a polenului, propolisului sau lăptișorului de matcă sau când apicultorul le-a explicat în mediul natural cât de bine organizate sunt albinele și cât mult muncesc acestea pentru construcția fagurelui de miere, care datorită formei sale de hexagon  se demonstrează a fi foarte rezistent.

Ceea că părea greu la început în a înțelege de ce mierea își schimbă calitățile prin contactul acesteia cu temperaturile ridicate sau de ce pesticidele afectează în mod iremediabil viața albinelor, au căpătat sens pentru copii prin implicarea dedicată a specialiștilor din comunitatea gălățeană.

Povestea 3D_HONEY a avut un așa ecou încât pe parcursul derulării activităților din proiect s-au alăturat și alți parteneri care au îmbrățisat moto-ul Științescu: ”Din pasiune pentru știință” și, asftel, Exploratorii 22 au fost cu adevărat beneficiarii pentru care știința a devenit mai atractivă.

Cu siguranță povestea proiectului ”3D_HONEY” nu se va încheia prea curând tocmai datorită valorilor pe care le promovează: inovare și creativitate, implicare activă a elevilor, interdisciplinaritate, motivație intrinsecă aliniindu-se astfel la dezideratele Fondului Știintescu.

 

prof. Valentina-Luminița Tanasaciuc

Școala Gimnazială Nr. 22 Dimitrie Cantemir, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/valentina.tanasaciuc

Articole asemănătoare