Educația muzicală și interdisciplinaritatea

Conţinutul învăţământului este un sistem de cunoaştere, priceperi şi deprinderi din domeniu ştiinţei, tehnicii şi a artei pe care copiii le însuşesc în grădiniţă şi şcoală. Didactica modernă, valorificând progresele psihologiei şi ale sociologiei, procesate la nivelul educaţiei noi, include în conţinutul instruirii ansamblul cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor, atitudinilor cognitive, proiectate la nivelul unor documente oficiale care vizează stimularea dezvoltării personalităţii preşcolarilor, elevilor, studenţilor, semnificativă în plan intelectual – moral – profesional – estetic – fizic.
Cunoştinţele muzicale au rolul de a concretiza activitatea de formare a deprinderilor, ele referindu-se în general la explicarea şi asimilarea termenilor şi semnelor muzicale, a datelor de istorie muzicală, etc. contribuind la îmbogăţirea culturii muzicale şi generale a copiilor.
Nu se poate vorbi despre predare – învăţarea cunoştinţelor muzicale înainte de a cunoaşte mijloacele în care acestea pot fi întâlnite, datorită faptului că, fundamental în perioada oricărei probleme muzicale rămâne descoperirea şi aplicarea ei în exemplul muzical.

Elementele educației muzicale se predau într-o manieră integrată, acest lucru facilitând realizarea de legături interdisciplinare între științe și, totodată, formarea de deprinderi, capacități și atitudini multilaterale.

Învăţarea unui cântec asociat cu mişcări şi paşi de dans contribuie la întregirea procesului de învăţământ, oferind copiilor acţiune suplimentară, îmbogăţirea cunoştinţelor muzicale, de consolidare a valorilor morale. Specifice acestor activităţi este faptul că oferă posibilităţi mai largi de cunoaştere nemijlocită a realităţii, stimularea şi spiritul de iniţiativă.

Învăţarea începe prin cunoaşterea mediului ambiant, ea se realizează datorită mediului de percepţie.

Discuţiile educative pe marginea cântecelor constituie un moment foarte important în cadrul activităţii de învăţare a unui cântec. Pe parcursul învăţării cântecului, cadrele didactice au  obligaţia de a întreţine între copii o puternică atmosferă afectivă.

În cadrul învăţării unui cântec, perceperea clară, bine dirijată a unor materiale le dezvoltă copiilor şi spiritul de observare, îmbinându-le cunoştinţele şi vocabularul. Această familiarizare cu conţinutul şi apoi povestirea cântecului dezvoltă personalitatea copilului. Cântecul constituie pentru mulţi copii o acţiune stimulatoare, care le mobilizează propriile resurse, un adevărat resort care declanşează aptitudini, latente şi capacităţi nebănuite,  mai ales  in cazul copiilor timizi. Copiii care cântă mai mult îşi formează auzul fonematic şi muzical mai repede decât cei care cântă mai puţin, fapt ce îi ajută să sesizeze mai uşor după auz elementele de rimă, metru,. ritm, simetrie, delimitează mai ușor sunetele în cuvinte şi despart corect în silabe, scrierea lor este mai ortografică, limbajul este mai bogat şi mai nuanţat.
Exemplu: Imitarea mersului acelor de la ceasornic, „Tic-tac, tic-tac”.

Un cântec frumos se spune, este un bun educator, iar profesorul Aurel Ivascanu are o reflexie remarcabilă obţinută prin această temă „a cânta frumuseţile patriei, oamenii şi fapte, înseamnă a fi rezonatoriu afectiv al acestor realităţi”. Pedagogi cu experienţă au constatat că buna dispoziţie obţinută prin cântare relaxează copilul după o cură de muzică, reface energia nervoasă printr-o formă de odihnă activă. Şi toate acestea au o consecinţă pozitivă asupra situaţiei la învăţătură, în disciplinarea copiilor şi în atitudinea lor generală.

Mulţimea de idei şi date conţinute în cântec îmbogăţește copiilor volumul de cunoştinţe şi le prezintă lumea înconjurătoare. Deci se vede clar că, din conţinutul cântecelor cu referiri la viaţa plantelor, insectelor, animalelor, la anotimpuri, părinţi şi prieteni din aceste prezentări directe sau metaforice copiii învaţă să fie buni, generoşi, curajoşi, corecţi, demni, iubitori de familie şi ţară.

Chiar gustul pentru frumos şi sensibilitatea copilului prin practicarea muzicii se dezvoltă mai bine în condiţiile angajării directe în actul interpretării vocale. Aşa cum prin activităţile de educaţie plastică, educatoarea le dezvoltă copiilor gustul pentru artele plastice, punându-i pe ei să creioneze, să deseneze, să picteze, aşa cum pot să contemple la infinit creaţii culte, tot la fel prin activităţile de educație muzicală muzică, reuşim sa-i „muzicalizăm” pe copii.

Prin muzică se dezvoltă procesele psihico-intelectuale, perceperi şi deprinderi, gândirea logică, atenţia distributivă şi concentrarea, memoria, spiritul de ordine şi disciplina, motive puternice în acţiune sau inacţiune.

Muzica are sarcina de a satisface nevoia de frumos, de preţuire şi asimilare a valorilor culturale. Cultivarea auzului copiilor către frumos trebuie eşalonat încă de la cea mai fragedă vârstă. Pe bazare receptivităţii analizatorului auditiv se dezvoltă percepţiile şi reprezentările. Muzicoterapia favorizează cunoaşterea şi reproducerea cu uşurinţă a jocurilor muzicale, cântecelor sau cântecelor de joc.

BIBLIOGRAFIE
1. Bârlogeanu, L.,2002, Psihologia artei. Educaţia estetică, Editura Polirom, Iaşi
2. Cerghit, I., 2005, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti

 

prof. Ana-Maria Lungu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ana.lungu

Articole asemănătoare