Educația estetică în învățământul primar

Estetica se identifică parțial cu teoria despre frumos. Ea studiază frumosul din natură, din artă, din societate. Evadarea esteticului din artă în cotidianul utilitar reduce efectele monotone și dezagreabile ale prozaicului cotidian.

În general, în cadrul învățământului primar, educația estetică urmărește să formeze și să dezvolte:

  • atitudinea copiilor de a percepe și înțelege frumosul din natură, din artă și din viața socială;
  • simțul estetic, gustul estetic și capacitatea de apreciere estetică a realității, precum și sentimentele, convingerile și concepțiile estetice, mai cu seamă, prin cunoașterea creațiilor artistice;
  • aptitudinile creatoare, prin exerciții de creație artistică în diferite domenii ale artei, accesibile la diferite vârste și prin cunoașterea de către copii a mijloacelor tehnice, de exprimare artistică și prin introducerea frumosului în mediul înconjurător.

La vârsta primară, copilul are tendința de a exprima în lucrările lui ce a trăit, a auzit. De aceea este bine să se acorde copilului libertatea de a găsi căile, mijloacele și formele de redare a primelor impresii despre lume, în care să reflecte emoțiile și sentimentele trăite în descoperirea obiectelor și fenomenelor realității înconjurătoare.

Pot fi amintite câteva obiective de referință în cadrul educației plastice: să obțină efecte plastice, forme spontane elaborate prin tehnici specifice picturii, să recunoască elementele de limbaj plastic, să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător.

Aceste obiective sunt mult mai bine structurate, cuprinzătoare, în limbaj de specialitate, conferindu-i educației estetice locul bine meritat, marginalizat sau chiar ignorat o bună perioadă de timp. Socotit ca formă de expresie a dinamismului interior, desenul în toate formele sale reprezintă principalul mijloc de familiarizare a copilului cu limbajul artelor plastice, de stimulare a expresivității plastice. Această componentă a educației estetice își propune să dezvolte la copii capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de nonfigurativ, să le formeze abilități vizuale și manuale, gustul și imaginația, dar și elementele de gândire și comunicare plastică.

Foarte importantă este stabilirea de legături și de interrelații între educația estetică și celelalte dimensiuni ale educației, în scopul realizării unei dezvoltări de ansamblu a personalității copilului, a unei educații integrale.

Bibliografie:
Achiței GH., Breazu M., Pascadi I., Estetica, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1982:
Bîrsănescu Șt., Văideanu G., Educație estetică, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București, 1961.

 

Articole asemănătoare