În ultimii ani, am simțit tot mai intens că școala are nevoie de o schimbare profundă, una care să depășească limitele predării tradiționale și să răspundă nevoilor reale ale copiilor din generația actuală. Elevii de astăzi cresc într-un mediu complex, dinamic, în care informația circulă rapid, iar provocările sociale, emoționale și cognitive sunt mult mai variate decât în urmă cu un deceniu. În acest context, rolul profesorului nu mai poate fi redus la transmiterea de cunoștințe, ci trebuie să includă formarea unor competențe esențiale pentru viață: empatie, colaborare, gândire critică, creativitate și responsabilitate civică.
Participarea mea la formarea dedicată metodei Design for Change (DFC) a reprezentat un moment de cotitură în modul în care înțeleg educația. Am descoperit o abordare pedagogică inovativă, construită pe ideea că elevii, indiferent de vârstă, pot deveni agenți ai schimbării în comunitățile lor. Această metodă, inițiată în India de Kiran Bir Sethi, se bazează pe adaptarea procesului de design thinking pentru copii, transformându-l într-un instrument accesibil, intuitiv și profund motivant.
În cadrul formării, am aprofundat structura metodei, organizată în patru etape – Feel, Imagine, Do, Share – care îi conduc pe elevi de la identificarea unei probleme reale la implementarea unei soluții concrete. Etapa Feel pune accent pe observare și empatie, invitând elevii să înțeleagă în profunzime o situație care îi afectează. În etapa Imagine, copiii sunt încurajați să genereze soluții creative, fără constrângeri, folosind tehnici de brainstorming și gândire divergentă. Etapa Do presupune implementarea efectivă a soluției, iar Share oferă elevilor ocazia de a împărtăși rezultatele și de a reflecta asupra impactului acțiunilor lor.
Fundamentele teoretice ale metodei sunt solide și se aliniază unor paradigme educaționale moderne. În primul rând, DFC se bazează pe teoria învățării experiențiale formulată de David Kolb, conform căreia cunoașterea se construiește printr-un ciclu continuu de experiență, reflecție, conceptualizare și aplicare. Elevii devin participanți activi în procesul de învățare, iar experiența directă devine sursa principală a dezvoltării. În al doilea rând, metoda se înscrie în paradigma constructivistă, promovată de Piaget și Vygotsky, care susține că elevii își construiesc propriile cunoștințe prin interacțiune cu mediul și cu ceilalți. Colaborarea, dialogul și explorarea sunt elemente esențiale în acest proces.
În plus, metoda contribuie la dezvoltarea competențelor pentru cetățenie democratică, promovate de Consiliul Europei, încurajând participarea activă, responsabilitatea și implicarea în viața comunității. În România, numeroși specialiști în educație – precum Ioan Cerghit, Sorin Cristea sau Constantin Cucoș – au subliniat importanța metodelor active, centrate pe elev, care stimulează autonomia, creativitatea și implicarea socială. Design for Change se înscrie perfect în această direcție, oferind un cadru coerent pentru dezvoltarea competențelor transversale și socio-emoționale.
Un alt aspect teoretic important este legat de educația socio-emoțională. Metoda pune accent pe empatie, autoreglare emoțională, comunicare și cooperare, competențe esențiale în formarea unui adult echilibrat și responsabil. În etapa Feel, elevii sunt invitați să se conecteze emoțional cu problema identificată, să înțeleagă perspective diferite și să reflecteze asupra propriilor trăiri. Acest proces contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale, un element-cheie în educația modernă, susținut și de cercetările recente din psihopedagogie.
Pornind de la aceste fundamente teoretice, am decis să aplic metoda Design for Change la clasa a III-a. Clasa era formată din 26 de elevi inteligenți și energici, dar care întâmpinau dificultăți în gestionarea emoțiilor și în colaborare. Observasem conflicte frecvente, reacții impulsive și o tendință de a evita comunicarea directă în situații tensionate. Am considerat că metoda DFC ar putea reprezenta un cadru potrivit pentru a dezvolta empatia, cooperarea și responsabilitatea în rândul elevilor.
În etapa Feel, i-am invitat pe elevi să observe cu atenție mediul școlar și să identifice problemele care îi afectează. Am organizat discuții deschise, exerciții de reflecție și mici interviuri cu colegi și profesori. Elevii au identificat mai multe probleme, dar cea care a generat cele mai intense discuții a fost legată de comportamentele neprietenoase din clasă. Mulți au recunoscut că au fost răniți de cuvinte sau gesturi ale colegilor, iar alții au admis că și ei au reacționat nepotrivit în anumite situații. A fost un moment de sinceritate și vulnerabilitate care a creat o bază solidă pentru etapele următoare.
În etapa Imagine, elevii au generat soluții creative pentru a îmbunătăți climatul socio-emoțional din clasă. Au propus crearea unui „Colț al prieteniei”, realizarea unui „Copac al emoțiilor”, elaborarea unui „Cod al prieteniei”, organizarea unor jocuri de cooperare în pauze și realizarea unor afișe cu mesaje pozitive. Am analizat împreună fezabilitatea fiecărei idei, iar elevii au decis să implementeze un program complex de promovare a prieteniei, care să includă toate aceste elemente.
Etapa Do a fost cea mai dinamică. Elevii s-au împărțit în echipe, fiecare cu responsabilități clare. Echipa de design a creat afișe și „Copacul emoțiilor”, echipa de comunicare a redactat „Codul prieteniei”, echipa de jocuri a pregătit activități pentru pauze, iar echipa de amenajare a organizat „Colțul prieteniei”. Rolul meu a fost să îi ghidez discret, să le ofer resurse și să le las libertatea de a decide.
În etapa Share, elevii au prezentat proiectul în fața altor clase, a părinților și a conducerii școlii. Au realizat un scurt film cu etapele proiectului și au vorbit cu emoție despre ceea ce au învățat. Pentru mulți dintre ei, a fost prima experiență de prezentare în fața unui public mai larg, iar încrederea cu care au făcut-o a demonstrat transformarea lor.
Impactul proiectului a fost vizibil. Conflictele s-au redus, elevii au devenit mai empatici, mai cooperanți și mai atenți la emoțiile colegilor. Atmosfera din clasă s-a schimbat semnificativ, devenind mai caldă și mai sigură. Elevii au învățat să comunice, să negocieze, să își exprime emoțiile și să caute soluții împreună.
Privind în urmă, pot afirma că metoda Design for Change nu este doar o tehnică pedagogică, ci o filozofie educațională care pune copilul în centrul procesului de învățare. Este o metodă care dezvoltă competențe esențiale pentru secolul XXI, dar și valori umane fundamentale. Experiența trăită la clasa a III-a mi-a confirmat că elevii pot deveni creatori ai propriei lumi dacă sunt ghidați cu răbdare, empatie și încredere.
Bibliografie
1. Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. Editura Polirom.
2. Cucoș, C. (2002). Pedagogie. Editura Polirom.
3. Cristea, S. (2010). Dicționar de termeni pedagogici. Editura Didactică și Pedagogică.
4. Pânișoară, I.-O. (2019). Comunicarea eficientă. Editura Polirom.