Educarea vitezei în lecția de educație fizică la ciclul primar (Studiu)

La fel ca celelalte discipline din planul de învăţământ, educaţia fizică contribuie la integrarea profesională şi socială cât mai rapidă şi mai deplină a tineretului. În asemenea context se evidenţiază funcţia formativă a educaţiei fizice, care în această ipostază, trebuie să concure la dezvoltarea acelor însuşiri şi capacităţi să-i permită tânărului să-şi însuşească cât mai bine şi mai repede meseria aleasă, să o practice cu un randament sporit, să se poata angaja cu succes în activităţile sociale de interes obştesc şi să poata acţiona în mod independent şi creator asupra mediului şi asupra propiei persoane.

Copilul de azi trebuie pregătit pentru o societate dinamică, în continuă evoluţie, societate care cere o anumită configuraţie fizică, intelectuală, morală, civică, un anumit profil care să îmbine în mod armonios, laturile personalităţii sale: un individ sănătos, armonios dezvoltat fizic, cu o înaltă calificare, un om cu o gândire creativă, rapidă, cu spirit de iniţiativă, cu capacitate de a selecta, sistematiza şi reorganiza informaţiile, de a alege cele mai bune soluţii şi de a decide rapid aplicarea lor în practică.

Aptitudinile motrice sunt dobândite genetic, iar pe perioada ontogenezei, pentru atingerea unui nivel cât mai înalt pot fi educate avându-se în vedere particularităţile de vârstă, sex, grad de pregătire. De fapt aptitudinile motrice sunt însuşiri ale organismului uman. Ele nu se dobândesc, nu ,,se capătă” pe parcursul ontogenezei. Oamenii se nasc cu anumiţi indici ai calităţilor motrice (aptitudinilor motrice) care se dezvoltă în ontogeneză, de la sine, datorită vieţii până la o anumită vârstă şi apoi încep să scadă într-un ritm diferenţiat, determinat de mai multe variabile.

Acţiunile motrice se efectuează în principal cu prezenţa a trei calităţi (aptitudini) motrice de bază: viteză, forţă, rezistenţă, precum şi pe seama unor aptitudini motrice coordinative: mobilitate – supleţe, îndemânare – coordonare.

Viteza este calitatea motrică care este influenţată într-o proporţie majoritară de înzestrarea naturală a individului, fiind considerat talent cel ce are posibilităţi crescute de a executa acte motrice cu o viteză mai mare, comparativ cu un alt individ.

Punctele de vedere exprimate în legătură cu această calitate motrică etichetată de mai mulţi autori ca fiind în principal de natura genetică, uneori ereditară, din sfera sistemului nervos, comportă însă nebănuite aspecte.

De altfel, copilul care se manifestă ,,total” în fiecare dintre aspectele sale motrice, iar în lecţia de educaţie fizică care face apel atât la capacitatea sa de percepţie cat şi la posibilităţile sale fizice, presupune rezolvarea problemelor puse de mediul în care evoluează şi de particularităţile bio-psiho-motrice care îi definesc.

Nu putem trece însă peste faptul că viteza de deplasare rămâne forma complexă de manifestare a vitezei. Se află într-o interdependenţă relativă faţă de celelalte forme de manifestare ale vitezei.

Cele două aspecte bio-motrice ale vitezei, accelerează după start şi stabilirea vitezei de parcurs, care au la bază mecanisme distincte fac obiectivul lecţiei de educaţie fizică chiar şi la nivelul elevilor din şcoala gimnazială.

Şi dacă dezvoltarea vitezei la clasele I-IV mi se pare destul de schematic prezentată în programa şcolară şi chiar în literatura de specialitate înclinăm să credem că această calitate motrică trebuie tratată cu mai multă atenţie la această categorie de elevi.

Pentru evaluarea randamentului şcolar privind viteza şi formele sale de implicare, concepută ca o acţiune de măsurare a achiziţiilor genetice şi cumulative (în urma exersării), ale subiecţilor noştri, avem instrumente precise S.U.V.A.D., dar importante rămân, după părerea noastră, două puncte de reper: elevul care trebuie educat şi idealul educativ, adică modelul final care urmează să fie atins prin diferite strategii, metode şi mijloace de acţionare.

Definiţia acestei calităţi motrice vizează în principal în opinia specialiştilor după Leon Teodorescu viteza este ,,capacitatea de a efectua într-un timp cât mai scurt actul motric „. Dragnea A., Teodorescu S.M. (2002) prezintă viteza ca fiind ,,capacitatea de a reacţiona rapid la un semnal de a executa rapid o mişcare, de a efectua un număr mai mare de mişcări în unitatea de timp „, iar Ozolin defineşte viteza ca fiind „capacitatea de a executa rapid mişcarea”.

După V.N.Zatiorski citat de Niculescu şi colab. (2006), viteza este: „capacitatea de a efectua acţiuni motrice într-un timp minim pentru condiţiile respective”, iar Cârstea Gh. spune că viteza este „capacitatea organismului uman de a executa acte şi acţiuni motrice, cu întregul corp numai cu anumite segmente ale acestuia, într-un timp cât mat scurt, deci cu rapiditate maximă, în funcţie de condiţiile existente”. Numeroase sunt elementele care afectează viteza, dar factorii specifici care acţionează direct asupra acesteia sunt următorii: ereditatea, timpul de reacţie, capacitatea atletului de a depăşi rezistenţa externă, tehnica, concentrarea şi voinţa, precum şi elasticitatea musculară. Ca forme de manifestare primare sau de bază ale acestei calităţi motrice întâlnim următoarele:

  • viteza de reacţie;
  • viteza de  execuţie;
  • viteza de repetiţie, respectiv frecvenţa mişcărilor care îmbracă diferite aspecte;
  • viteza de deplasare, viteza de accelerare, viteza de regim de accelerare etc.

În planul combinării vitezei cu celelalte calităţi motrice întalnite în lecţia de educaţie fizică:

  • viteza – forţa – detenta;
  • viteza explozivă  în aruncări de diferite obiecte şi aparate.

Se pot obţine indici mai mari la una din calităţile motrice de bază, şi anume viteza în cazul nostru, numai în cazul când celelalte au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare.

Factorii mai importanţi de care depinde realizarea vitezei mari în actele motrice sunt numeroşi (Colibaba D., Bota I., 1998). Dintre aceştia, menţionăm:

  • mobilitatea şi forţa proceselor nervoase fundamentale;
  • alternarea rapidă a excitaţiei şi a inhibiţiei provoacă contracţia şi relaxarea muşchilor;
  • frecvenţa cu care se succed impulsurile neuro-motoare. În legătură cu aceasta, în creşterea vitezei mişcărilor un rol deosebit îl joacă calităţile psihice ale elevului.
  • lungimea segmentelor, mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară sunt alţi factori care completează tabloul ereditar prezentat;
  • viteza  maximă   se   manifestă  în   concordanţă  cu  nivelul perfecţionării tehnicii sportive, cu îmbunătăţirea coordonării neuro-musculare;
  • viteza, din punct de vedere bio-chimic, depinde de conţinutul A.T.P. din muşchi, de rapiditatea disocierii lui, sub influenta impulsului nervos, precum şi de viteza de rezistenţă.

Cred că dacă vom aplica în cadrul lecţiilor de educaţie fizică mijloace specifice dezvoltării vitezei de deplasare, atunci vom putea îmbunătăţi în cadrul acestora timpul realizat în momentul parcurgerii unei distanţe.

Totodată dacă vom utiliza în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în şcoală mijloace specifice dezvoltării vitezei de repetiţie, vom reuşi să realizăm creşterea numărul de execuţii în timpul unei acţiuni desfăşurate la elevii clasei a IV-a

Scopul acestui studiu de specialitate reprezintă modul în care mijloacele dezvoltării vitezei de deplasare şi de repetiţie, contribuie eficient în cadrul orei de educaţie fizică pentru educarea şi dezvoltarea vitezei cu toate formele ei de manifestare implicate  la nivelul clasei a IV-a. Trebuie precizat faptul că în cadrul lecţiei de educaţie fizică se poate acţiona pentru educarea acestei calităţi motrice pe parcursul mai multor verigi, nu doar în cea tematică sau specifică educării calităţilor motrice viteză şi îndemânare, care precede pe cea tematică, ci chiar în cea de pregătire pentru efort sau de influenţare selectivă a aparatului locomotor.

Dezvoltarea particularităţilor de vârstă favorabile instruirii, dezvoltarea indicilor morfo-funcţionali şi fiziologici asigură suportul pentru dezvoltarea vitezei şi îndemânării, în special, forţei şi rezistenţei în secundar la clasa a IV-a.

În concluzie, educarea calităţilor motrice trebuie să fie complexă şi în strânsă interdependenţă una cu cealaltă.

Bibliografie:

1. Colibaba-Evuleţ D., Bota I., (1998) Jocuri sportive,  teorie şi metodică, Editura Aldin, Bucureşti;
2. Dragnea  A.,  Teodorescu  S.M.,  (2002) Teoria sportului,  Editura FEST, Bucureşti;
3. Niculescu M.; Trăilă. H.; Creţu M.; Mateescu A., (2006) Bazele generale ale pregătirii musculare,  Editura Universitaria Craiova.

prof. Georgeta Gărăiman

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/georgeta.garaiman

Articole asemănătoare