Ferestra de oportunitate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale este între 0 și 4 ani, dar între 0 și 18 luni, este perioada critică. În această perioadă, moștenirea genetică interacționează cu mediul și duce la formarea trăsăturilor de personalitate.
Mediul pozitiv, plin de dragoste, atașament sigur și siguranță fizică, determină legăturile neuronale care duc la stabilitatea emoțională, iar „echilibrul emoțional merge mână în mână cu triumful cognitiv” (Oana Moraru). Dezvoltarea și consolidarea inteligenței emoționale durează până la pubertate.
Copiii de vârstă preșcolară nu adoptă un anumit comportament pentru ca trebuie, asa e frumos sau asa e logic, comportamentul lor nu este determinat de logică, ci de emoție. Lipsa de cooperare vine dintr-o stare emoțională, care poate fi transformată de către adult prin strategii de comunicare și relaționare, în timp, cu răbdare și perseverență.
Ce pot face părinții:
1. existența rutinelor – progam previzibil, cu ritualuri de masă, somn, igiena
2. asigurarea unui spațiu sigur – înlăturarea obstacolelor, spațiu amenajat corespunzător pentru explorare
3. comunicare clară – limbaj pozitiv, ferm în trasarea limitelor, este normal să producem frustrare când setăm reguli, consolăm copilul supărat, dar nu negociem limitele
4. ascultă, aprobă, numește sentimentele pe care le experimentează copilul
5. încurajează explorarea, mișcarea crește automia și încrederea în sine
6. redirecționează – când copilul acționează nepotrivit asupra unui obiect, arată-i acțiunile corecte, potrivite (trage pisica de coada, arata-i cum se mângâie pisica)
7. distrage-i atenția și menține-l angajat – nu este suficient să îi iei din mână un obiect periculos și să îi dai o jucărie, este nevoie de menținerea atenției pe jucărie
8. pentru a obține colaborarea, creează povești, jocuri, fă căciula să vorbească, pantalonii să plângă că nu îi vrea nimeni
9. creează alegeri structurate – recunoaște nevoia de control a copilului, propunând 2 alegeri acceptabile pentru haine, jocuri
10. tranzițiile – anunță din timp ce urmează, „în 10 minute vom pleca din parc”, copiii au nevoie de avertismente, timp de pregătire
11. modelați vocea copiilor prin jocuri – cu umor, diferite tonuri ale vocii, sunete din natura, numindu-le pe fiecare, astfel, când copiii „se miorlăie” sau folosesc vocea victimizatoare, lucru care uneori poate fi foarte obositor pentru părinte, le puteți cere să își folosească „vocea lor adevărată”
12. nu obligați copiii să împartă jucăriile – acest comportament se deprinde în timp, se exersează, se învață din exemplul părinților, exersați împreună, acasă, împărțirea de jucării
13. când copilul lovește – cauzele pot fi multiple: frustrare, furie, teamă, nevoia de atenție; pedeapsa este inutilă, scoaterea din grup funcționează dacă este folosită pentru calmare, discuție pe un ton liniștit, cu reamintirea regulilor de comportament în grup
14. promovează vorbirea cu sinele – povestește de ce faci o treabă, o alegere
Ce pot face cadrele didactice:
1. creșterea conștiinței de sine prin folosirea de materiale care îi ajută pe copii să își identifice sentimentele, să își construiască un vocabular al sentimentelor, să recunoască legătura dintre sentimente și acțiuni;
ajutați copiii să își identifice punctele tari și pe cele slabe, să își formeze o viziune corectă asupra propriei persoane
2. învățați copiii să își gestioneze emoțiile – este firesc să aibă schimbări de dispoziție, dar copiii trebuie să știe că au puterea de a face față emoțiilor negative, într-un mod constructiv. Ei pot răspunde situațiilor provocatoare, prin vorbirea cu sinele, în loc să își spună în sine „Îl urăsc pe Gigel, nu mă mai joc cu el în viața mea”, ar putea gândi ” probabil ceva rău i s-a întâmplat lui Gigel, de obicei nu spun astfel de lucruri”.
Alte metode de ajutor ar putea fi: numărarea în gând, povestire cuiva drag, respirația controlată, profundă, cântatul, pentru copiii mai mari scrisul, cititul
3. atrageți atenția asupra normelor sociale acceptabile și ajutați copiii să simtă că și ei contribuie la bunul mers. Creșteți abilitățile de interacțiune socială prin sublinerea importanței pe care o are empatia. Învățați-i să recunoască și să aprecieze diferențele de sentimente și opinii ale celorlalți.
4. învățați-i să își controleze impulsurile negative prin auto-reglare – încurajați-i să se gândească la sentimentele lor și să își evalueze opțiunile înainte de a acționa.
5. ajutați copiii să își dezvolte abilitățile de ascultare și comunicare – să fie buni ascultători, să își exprime ideile și emoțiile clar și eficient. Învață-i să fie asertivi în loc de agresivi sau pasivi.
6. provocați copiii să se auto-motiveze – să își stabilească obiective clare, atitudine optimistă, încurajați încrederea în sine, zelul, răbdarea, asumarea responsabilității propriilor acțiuniAstfel, înțelegerea unui text la vârsta de 7 ani, se bazează pe fizic, socio-emoțional și atitudinal.
Înțelepciunea este cunoaștere dobândită în principal prin experiență și presupune abilitatea de a găsi intuitiv rezolvări la diferite situații problematice. “Mintea înțeleaptă” este punctul de echilibru între mintea rațională (logică, analitică, centrată pe cunoașterea obiectivă a faptelor) și mintea emoțională (reactivă, impulsivă, aflată sub controlul emoțiilor intense). Cunoașterea și acțiunea exclusiv rațională în parenting este aridă, lipsită de empatie, un adevărat deșert emoțional. Pe de altă parte, emoționalitatea excesivă conduce adesea la măsuri de disciplinare severe sau umilitoare, la acte iraționale pe care le regretăm mai târziu.
A fi cu mintea în inimă înseamnă, în relația părinte-copil, a vedea dincolo de problema de comportament, a reflecta cu calm și compasiune asupra nevoilor copilului, a stabili limite privind comportamentul acceptabil, păstrând permanent acea conectare emoțională care îl face să se simtă iubit și în siguranță în orice situație.
Dezvoltarea complexă şi armonioasă a copiilor noştri se înscrie pe traseul dintre deziderate şi posibilităţi. Acest traseu poate fi mai mult sau mai puţin lent sau rapid în evoluţie, poate avea perioade de stagnare sau chiar temporar de regresie.
O evoluţie ascendentă în dezvoltarea copilului presupune şi impune descoperirea potenţialului nu numai cognitiv, cum școala tradiţională susţinea ca prioritate, ci şi inteligența emoţională.
Psihopedagogia modernă consideră în egală măsură, în unele cazuri chiar prioritară identificarea şi stimularea potenţialului emoţional. Posibilităţile de realizare benefică pentru copil a dezideratelor sunt facilitate de activităţile specifice nivelului de vârstă, jocul şi desenul, activităţi fundamentale de învăţare şi de exprimare în etapa preșcolarității.
Astfel prin joc realizăm plăcut, protectiv şi eficient numeroase obiective, printre care:
- cunoaşterea copilului, a posibilităţilor lui atât în aria motricităţii, cognitivă, a limbajului, dar şi foarte important a relaţionării sale socio-afective cu alţi copii, cu adulţi, cu diferite situaţii şi multiple provocări ale parcursului personal, dar şi în colectiv.
- identificarea resurselor emoţionale proprii, care vor facilita învăţarea, relaţionarea, comunicarea, integrarea într-un mod spectaculos la această etapă de vârstă.
- jocul, care reprezintă munca copilului- Lucian Blaga, este nu numai cadrul, dar şi vectorul prin care putem stimula potenţialul copilului prin participarea lui motivațional-emoțională.
Prin jocurile “Ce simt eu acum?” şi “Ce am simţit atunci când?” chiar de la grupa mică identificarea diferitelor stări emoţionale este punctul de pornire în desfăşurarea acţiunilor de învăţare a emoţiilor şi a contextului lor, a învăţării ” vocabularului emoţiilor”, a recunoaşterii lor, dar şi a modalităţilor de exprimare.
Jocurile “Mingea sentimentelor” şi “Figurile emoţionale”create şi adaptate la cele trei nivele ( mică, mijlocie şi mare) vizează ca obiectiv principal dezvoltarea abilităţilor de inteligență emoţională.
Jocurile “Fă-ţi un prieten” şi ” Jocul gândirii pozitive” vizează cunoaşterea potenţialului socio-afectiv al copilului, dar şi stimularea schimbării în aria emoţională a dezvoltării.
Realizarea acestor obiective este facilitată şi optimizată de desfăşurarea activităţilor în grup la grădiniţă sau în familie.
Importanţă covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane reiese clar din analiza modului cum ne înţelegem emoţiile şi sentimentele şi în special cum îi învăţăm pe copii să le cunoască, să le înţeleagă şi să le exprime adecvat. Astfel vom putea înţelege de ce gradul de inteligenţă, de cunoștiințe acumulate uneori se dovedeşte insuficient în situaţii ce implică emotivitate, în mod similar în situaţiile mai mult sau mai puţin problematice din punct de vedere comportamental sau al sănătăţii psiho-fizice.
Inteligența emoţională poate fi îmbunătăţită, iar jocul reprezintă posibilitatea principală în dezvoltarea ei în preșcolaritate cu consecinţe benefice în viitor.
Fiind alături de copii în învăţarea şi exprimarea unor abilităţi socio-emoționale noi adulţii, părinţi şi educatori ne vom simţi fericiţi că suntem pe drumul cel bun în atingerea dezideratelor noastre.
Bibliografie:
– Cucoș, Constantin – Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2005.
– Gherguţ, Alois, ( 2007), Sinteze de psihopedagogie specială, Ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iaşi;
– Ungureanu, Dorel, ( 1998), Copiii cu dificultăţi de invăţare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.