Copiii se nasc din iubire, ei dând sens vieții prin candoarea și inocența lor. Dintr-un mediu al realității în care e suficient să dorești și să ceri, copilul intră într-o lume în care trebuie să te supui unor legi și regulamente pentru a descoperi, a cunoaște, a stăpâni.
Drepturile copilului pot fi grupate în trei categorii:
- Dreptul de protecție, care se referă la protecția împotriva oricărei forme de abuz fizic sau emoțional, precum și oricărei forme de exploatare;
- Dreptul de dezvoltare, se referă la disponibilitatea și accesul la toate tipurile de servicii de bază, precum educația și serviciile medicale;
- Dreptul de participare, se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc.
Drepturile și responsabilitățile copiilor sunt: dreptul să fie ascultaţi…şi au responsabilitatea să îi asculte pe ceilalţi ( sensul de a fi auzit, de a-şi face cunoscute gândurile, sentimentele, părerile, opiniile, nu cu sens de obedienţă), dreptul la îngrijirea medicală corespunzătoare… şi au responsabilitatea să aibă grijă de ei înşişi, dreptul la o bună educaţie…şi au responsabilitatea să înveţe şi să-şi respecte educatorii (învăţătorii, profesorii, toţi cei care îi educă), dreptul să fie iubiţi şi protejaţi de rău …şi au responsabilitatea să arate iubire şi respect, la rândul lor, dreptul la îngrijire specială pentru nevoi speciale…şi au responsabilitatea faţă de ei înşişi de a-şi dezvolta potenţialul cât de bine pot, dreptul la o casă sigură şi confortabilă…şi au responsabilitatea să participe la păstrarea curăţeniei şi îngrijirii ei, dreptul să greşească…şi au responsabilitatea să înveţe din greşelile făcute, dreptul să fie hrăniţi adecvat …şi au responsabilitatea să nu risipească hrana fără rost, dreptul de a fi protejați împotriva oricărei forme de intimidare verbal sau fizică, împotriva oricărui abuz sau forme de exploatare dar și reponsabilitatea de a nu intimida, abuza sau teroriza pe ceilalți.
Un rol important în protejarea copiilor împotriva violenței în protecția și promovarea drepturilor copiilor îl au : familia școala, comunitățile și autoritățile publice locale, statul.
a) Rolul părinților este unul foarte mare aceștia avînd responsabilitatea de a educa îndruma, și a sfătui. Ei trebuie să-i poartă oferi copilului îngrijire, să-i garanteze siguranță, stimulare dar și îndrumare și reguli. Legea 272/2004 republicată, subliniază importanța rolului tatălui în creșterea și educația copilului, precizând că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. Tatăl trebuie să joace un rol activ în viața copilului, să comunice, să se joace, să se implice în activitățile commune. Un copil crescut și educat cu dragoste și responsabilitate de ambii părinți, chiar și atunci când aceștia nu locuiesc împreună au șanse mai mari de integrare și reușită socială.
b) Școala are un rol deosebit de important și constă în prevenirea acestui fenomen prin luarea următoarelor măsuri:
- stabilirea unor legături strânse între școală și familie;
- înființarea unui centru de consultanță cu părinții și copii unde să se poată depista, mediatiza și dezbate acte de violență școlară;
- asigurarea de personal didactic calificat și suficient numeric;
- valorificarea temelor relevante pentru problematica violenței, care se regăsesc în curriculum;
- derularea unor programe și activități extrașcolare pe tema combaterii violenței școlare( săptămâna anti-violență, jocuri, concursuri expoziții tematice, întâlniri cu specialist care să prezinte într-un mod interactiv teme legate de violența școlară).
- asigurarea unui serviciu de pază permanent;
c) Rolul comunității și al autorităților publice locale Aceștia intervin în subsidiar asigurând asistență și sprijin pentru părinți prin trei categorii de “actori” care vin în contact cu copilul și familia sa: membrii comunității în general, profesioniștii din diferite grupuri profesionale și instituțiile pe care le reprezintă specialiștii din serviciile autorităților publice locale.
d) Statul asigură protecție copilului și garantează respectarea drepturilor sale, prin activitatea specifică realizată de instituțiile lui și de autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu.
Dascălul și părintele trebuie să ajute copilul să conștientizeze consecințele actelor sale și faptul că trebuie să –și asume responsabilitatea pentru ele.
Bibliografie:
1. Vrașmaș, E.A.,(2002) Consilierea și educația părinților, București: Editura Aramis.
2. Băran – Pescaru, A., (2004) Parteneriat în educație, București: Editura Aramis Print.