A nu fi cum sunt ceilalţi nu înseamnă nepărat a fi mai puţin bun decât ceilalţi. Nu înseamnă decât a fi altfel în raport cu alţii. Există în acest moment o serie de termeni prin care descriem, desemnăm şi explicăm abaterile în dezvoltarea individuală. Unii dintre aceşti termeni pot avea un impact traumatizant asupra copilului sau/şi familiei. În încercarea de a identifica termeni mai puţin peiorativi, care să nu aducă atingere demnităţii individuale sau de grup, a apărut şi sintagma „cerinţe educative speciale”, subliniindu-se ideea că un copil sau altul poate avea nevoie de o atenţie specială, de un parcurs educaţional adaptat, individualizat, de un program de stimulare şi dezvoltare pe termen lung.
Domeniul tulburărilor de învăţare constituie o componentă importantă, complexă şi integrantă atât a mediului şcolar, cât şi a celui familial. Numeroasele lucrări ştiinţifice, de analiză teoretică şi a practicilor educaţionale recunosc existenţa unui tablou divers prin care se manifestă dificultăţile în învăţarea diferitelor conţinuturi şcolare, a unui fenomen care ia amploare şi care are un impact din ce în ce mai mare asupra adaptării la cerinţele de tip şcolar. Dificultăţile de învăţare se pot manifesta prin:
- dificultăţi de concentrare a atenţiei;
- dificultăţi de scris-citit;
- probleme de comportament (agresivitate, tristeţe, reverie etc.).
În ceea ce priveşte tulburările de învăţare, ele sunt persistente, permanente şi intrinseci personalităţii copilului, fără a fi neapărat legate de inteligenţă, au un efect marcant asupra performanţelor şcolare ale copilului şi generează eşecuri repetate. Tulburările de învăţare pot afecta:
- atenţia, memoria şi raţionamentul;
- comunicarea, deprinderile de scris-citit, deprinderile aritmetice;
- conceptualizarea, sociabilitatea, maturitatea afectivă
Atunci când ne referim la elevii cu tulburări de învăţare trebuie să avem în vedere că orice includere a unui copil într-o categorie sau alta poate genera efecte neaşteptate, uneori cu semnificaţie negativă. În sine, categorizarea nu descrie punctele „tari” ale elevului, interesele acestuia, aspiraţiile sale şi, mai ales, nu ne ajută în stabilirea unui program de intervenţie.
Delimitarea unor categorii de elevi în funcţie de capacitatea lor de învăţare trebuie să servească la descrierea grupurilor, şi nu a indivizilor, astfel încât metodele de predare-învăţare-evaluare să poată fi adaptate fiecărui caz în parte. Profesorul trebuie să cunoască personalitatea elevilor, interesele, deprinderile şi atitudinile acestora, dificultăţile şi nevoile specifice. El trebuie să înţeleagă şi să accepte că elevii cu tulburări de învăţare nu au aceeaşi vârstă cronologică, acelaşi potenţial, acelaşi interes de cunoaştere, atracţie pentru o anumită disciplină de învăţământ, stil de învăţare, tip al inteligenţei, grad de manifestare a dificultăţii de învăţare etc. În acelaşi timp, elevii cu tulburări de învăţare pot da dovadă de anumite aptitudini şi talente – puncte tari ce trebuie identificate şi valorificate.
Şcoala incluzivă se referă în sens restrâns la integrarea tuturor copiilor, indiferent de capacităţile şi competenţele de adaptare şi deci de învăţare, într-o formă de şcoală.
Fiecare copil este înţeles ca un participant activ la învăţare şi predare şi pentru că fiecare aduce cu sine în procesul complex al învăţării şi dezvoltării o experienţă, un stil de învăţare, un model social, o interacţiune specifică, un ritm personal, un mod de abordare, căruia îi aparține.
Şcoala incluzivă ridică învăţarea la rang de principiu general şi presupune înainte de orice acceptarea faptului ca orice copil poate învăța. Fiecare participant învaţă şi se dezvoltă pri faptul că interacţionează cu ceilalţi. Sursele învăţării, pentru fiecare, vin din relaţiile interumane şi din experienţa permanentă cu obiectele, cu semenii şi cu sine. Şcoala nu este un teritoriu al cunoştinţelor academice, ci şi unul al experienţelor practice si al relaţiilor interumane.
Predarea este un act de cooperare, reflectie şi descoperire, la care participă atât profesorul (care poate coopera cu colegii săi) cât şi elevii unei clase. O resursă importantă pentru profesor în predare este cooperarea elevilor. Pregătirea predării şi de multe ori realizarea ei se completează cu cooperarea între profesori şi chiar cooperarea cu unii părinţi, dar și cu un curriculum diferențiat sau adaptat.
Acest curriculum trebuie să fie flexibil, astfel încât fiecare elev să avanseze într-un ritm propriu în funcție de capacitățile sale de învățare.
Un curriculum integrat trebuie să pună accent pe următoarele domenii:
1) Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate din domeniul afectiv, motivațional, caracterial și al socializării;
- imaginea de sine;
- motivația internă și externă;
- scopurile, interesele, pasiunile;
- activitățile individuale și în grup;
- gradul de toleranță și înțelegere față de cei din jur și față de valorile acestora;
- echilibrul afectiv;
- jocul, activitățile de timp liber;
- responsabilități individuale, școlare, sociale;
- atitudine față de muncă etc.
2) Dezvoltarea deprinderilor de muncă individuală;
- deprinderile de studiu și stilul personal de învățare;
- învățare socială;
- activitățile extrașcolare de învățare;
- comunicarea verbală și non verbală, orală și scrisă, cititul;
- operațiile aritmetice de bază;
3) Dezvoltarea conduitei morale, religioase și a simțului estetic
- sistemul de valori morale;
- atitudinea față de valorile religioase;
- atitudine față de diferite evenimente și fenomene sociale;
- gradul de implicare în diferite activități cu conotație etică sau estetică etc.
4) Dezvoltarea armonioasă a conduitelor psihomotrice
- deprinderi psihomotrice de bază( locomoția, gesturile, mimica);
- jocurile dinamice și exercițiile fizice;
- rezistența la efort fizic etc.
În proiectarea curriculumului, trebuie să se țină seama de tipul și gradul deficienței elevului.
În practica instructiv-educativă am întâlnit numeroase cazuri de elevi deficienți care au fost integrați în clase de elevi fără deficiențe și au avut evoluții spectaculoase la unele discipline. În cadrul activităților, au fost aplicate cu precădere metodele activ-participative care stimulează interesul pentru cunoaștere, facilitează interacțiunea cu realitatea înconjurătoare. Lucrul în perechi sau în grupe mici de elevi au facilitat comunicarea între ei, colaborarea sau sprijinul reciproc în realizarea sarcinilor sau temelor avute. Au fost toleranți unii cu alții, au luat decizii prin consultarea între ei, și-au exprimat opinii realizând o participare activă și înțelegere a realității înconjurătoare.
În cadrul lecțiilor, se pot utiliza o serie de metode sau tehnici de lucru adaptate vârstei elevilor și nivelului lor de performanță. Prezint câteva metode aplicate în cadrul lecțiilor, care au dus la obținerea unui progres școlar al copiilor cu deficiențe.
1) Predicțiile în perechi au fost folosite în cadrul orelor de Limba și literatura română, Educație Civică sau Consiliere. Această activitate presupune o listă de cuvinte dintr-o povestire sau un text. Fiecare pereche trebuie să alcătuiască o scurtă compunere pe baza unei predicții în jurul listei de cuvinte. Elevii sunt încurajați să emită idei și să-și valorifice experiența personală pe care o au.
2) Știu -Vreau să știu- Am învățat este o metodă des întâlnită mai ales în cadrul orelor de Limba română. Se alege o temă/ un subiect, se spune ce știu deja elevii despre tema respectivă, apoi se formulează întrebări la care se așteaptă găsirea răspunsului în timpul lecției, iar la sfârșit se verifică ce au aflat nou după desfășurarea lecției.
3) Brainstormingul este o metodă aplicată individual sau în perechi în care elevii scriu pe hârtie toate lucrurile despre un subiect dat. De exemplu am cerut elevilor să scrie ce le vine în minte la auzul cuvântului copilărie în cadrul lecției de Limba și literatura română „La scăldatˮ după Ion Creangă. Inclusiv elevii cu CES au reușit să scrie numeroase cuvinte.
4) Ciοrchinеlе eѕtе ο mеtοdă grafică dе οrganizarе şi intеgrarе a infοrmaţiеi în curѕul învăţării. Pοatе fi fοlοѕit la încеputul lеcţiеi numindu-ѕе ,,ciοrchinеlе iniţial” ѕau după lеctura tеxtului, numindu-ѕе ,,ciοrchinе rеvăzut”. Este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei.
Copilului trebuie să i se acorde atenţie, ascultându-l ce are de spus. Şi el vrea să fie auzit, tratat cu respect. Învăţătorul trebuie să creeze un mediu securizant pentru copil, să înţeleagă că acesta este lângă el ca să-l ajute. Nu trebuie certat în faţa colegilor, iar ceilalţi copii vor înţelege că nici ei nu au permisiunea să-l certe. În loc să fie confruntat direct, atunci când activităţile sau comportamentele lui sunt inadecvate, învăţătorul poate prezenta alternativa, care rămâne valabilă. Acest lucru face ca aşteptările să devină clare pentru elev şi astfel să evite interpretarea negativă sau criticismul.
Bibliografie
1. Alois, Gherguț, 2016, Educția incluzivă și pedagogia diversității, Editura Polirom.
2. Alios, Gherguț, 2001, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale, Editura Polirom.
3. Oprea Crenguta, 2006, Strategii didactice interactive – repere teoretice și practice, Editura Didactică și Pedagogică.