Educația fizică desfășurată în ciclul primar are un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copiilor, contribuind atât la formarea deprinderilor motrice de bază, cât și la consolidarea stării de sănătate. Fotbalul, ca joc sportiv cu largă răspândire și atractivitate ridicată în rândul elevilor, reprezintă un mijloc eficient pentru dezvoltarea calităților motrice la clasele I–IV. Activitățile organizate în cadrul lecțiilor de educație fizică, având teme specifice din fotbal, creează premisele formării priceperilor și deprinderilor motrice, însă, în special la clasele a III-a și a IV-a, acestea trebuie completate prin utilizarea unor metode și mijloace specifice, capabile să asigure progresul dorit.
La aceste vârste, elevii înregistrează un progres semnificativ al calităților motrice, progres determinat de schimbările fiziologice ale organismului, de activitatea fizică zilnică, de condițiile de viață și, mai ales, de practicarea organizată și sistematică a exercițiilor fizice. În acest context, fotbalul devine un instrument educativ valoros, care permite dezvoltarea simultană a calităților motrice și consolidarea deprinderilor specifice jocului.
Considerații generale privind dezvoltarea calităților motrice
În procesul de educație fizică desfășurat la clasele I–IV, dezvoltarea calităților motrice se realizează concomitent cu formarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice. Aceasta presupune aplicarea unui sistem de acționare special conceput, adaptat particularităților de vârstă și nivelului de pregătire al elevilor.
Calitățile motrice se dezvoltă prin alternarea rațională a efortului cu intervale de odihnă adecvate vârstei, utilizând exerciții care pun accent predominant pe una sau alta dintre acestea. De exemplu, alergările pe distanțe scurte contribuie în mod direct la dezvoltarea vitezei, în timp ce săriturile favorizează forța explozivă. Totodată, același exercițiu poate influența diferite calități motrice, în funcție de modul de execuție. Astfel, genuflexiunile pot dezvolta rezistența musculară atunci când sunt executate cu un număr mare de repetări, forța musculară în cazul folosirii unor încărcături suplimentare sau viteza de execuție atunci când sunt realizate cu frecvență mare într-un timp scurt.
La nivelul claselor primare, este necesară selectarea atentă a celor mai eficiente mijloace de acționare, punându-se accent pe un număr redus de exerciții, dar cu eficiență maximă, adaptate condițiilor concrete de lucru.
Dezvoltarea vitezei
În clasele I–II, elevii întâmpină dificultăți în executarea mișcărilor de viteză, însă capacitatea de execuție a acestora crește progresiv. Ritmul de dezvoltare poate fi accelerat prin exerciții sistematice, aplicate conform unei metodologii adecvate. Jocurile de mișcare și exercițiile care solicită reacții rapide la stimuli sonori, vizuali sau tactili, precum și parcurgerea unor distanțe scurte într-un timp redus, se dovedesc deosebit de eficiente.
La clasele a III-a și a IV-a, se pot introduce alergări ușoare sau alergări cu accelerări pe distanțe de 10–15 m, alergări repetate de viteză pe 25–30 m, precum și ștafete variate cu etape de alergare de 20–25 m. O metodă frecvent utilizată este creșterea progresivă a numărului de repetări, concomitent cu reducerea timpului de execuție.
Exercițiile de viteză trebuie să aibă durată scurtă, iar perioadele de efort să alterneze cu intervale de odihnă activă, care să permită refacerea capacității de execuție la același nivel. În activitatea frontală, profesorul poate dirija ritmul de execuție prin numărătoare, accelerând treptat. În clasa a IV-a pot fi utilizate și exerciții pentru dezvoltarea vitezei de reacție, precum și exerciții combinate de viteză și forță. Jocurile și exercițiile de alergare pornind din poziții variate (șezând, culcat etc.) au un efect deosebit asupra dezvoltării vitezei de reacție.
Pentru sporirea eficienței, se recomandă utilizarea elementelor de întrecere, care cresc motivația elevilor și numărul de repetări. În educația fizică școlară din ciclul primar, dezvoltarea vitezei de reacție și a vitezei de execuție are un caracter prioritar, fără a neglija viteza de deplasare.
Dezvoltarea forței
La clasele mici, educarea forței este favorizată de exerciții dinamice, de scurtă durată, precum săriturile, cățărările, escaladările, ștafetele cu tracțiune sau împingere. În clasele a III-a și a IV-a, dezvoltarea forței poate fi realizată și prin exerciții cu mingi medicinale, la aparate sau prin exerciții libere de dezvoltare fizică armonioasă.
La această vârstă, forța musculară se dezvoltă eficient prin exerciții dinamice, cu încărcături moderate, evitându-se eforturile prelungite și exercițiile care solicită menținerea respirației. Ritmul de execuție trebuie să fie mediu sau lent, iar dezvoltarea forței este recomandat să se realizeze spre finalul lecției de educație fizică, după parcurgerea temelor de învățare și consolidare.
Dezvoltarea rezistenței
Educația rezistenței poate începe încă din clasa I, prin utilizarea alergărilor în ritm moderat, pe durate variabile. Pentru a fi atractivă și eficientă, activitatea trebuie să fie diversificată, evitându-se aplicarea stereotipă a exercițiilor clasice. Alergările introduse sub formă de jocuri de mișcare, ștafete sau parcursuri aplicative devin mai plăcute și mai bine acceptate de elevi.
Rezistența se poate dezvolta prin executarea exercițiilor într-un ritm moderat, cu creșterea progresivă a duratei, prin jocuri care solicită efort de durată sau prin alergări cu mărirea treptată a distanței. Capacitatea de rezistență a copiilor de 9–10 ani este bună, în timp ce la 6–7 ani rezistența statică este mai redusă, în special la nivelul musculaturii extensoare a coloanei vertebrale.
Cel mai accesibil procedeu metodic îl constituie repetarea eforturilor uniforme, progresul realizându-se prin creșterea duratei sau a numărului de repetări, menținând aproximativ aceeași intensitate. La clasele a III-a și a IV-a se poate utiliza și metoda eforturilor variabile.
Dezvoltarea îndemânării
Îndemânarea reprezintă calitatea motrică cea mai ușor perfectibilă la nivelul elevilor din ciclul primar. Dezvoltarea acesteia se realizează în principal prin însușirea continuă de noi deprinderi și priceperi motrice specifice jocului de fotbal. Procesul trebuie început încă din clasa I, utilizând jocuri de mișcare, parcursuri aplicative, jocuri pregătitoare și elemente tehnice din fotbal.
În această perioadă se pun bazele coordonării motrice, indispensabile în însușirea și perfecționarea actelor motrice. Practic, orice exercițiu, indiferent de gradul său de complexitate, contribuie într-o anumită măsură la dezvoltarea îndemânării, aspect ce subliniază importanța diversității și creativității în organizarea lecțiilor de educație fizică.
Bibliografie
1. Dragnea, A. (2002). Teoria și metodologia dezvoltării calităților motrice. București: Editura Didactică și Pedagogică.
2. Dragnea, A., & Bota, A. (1999). Teoria activităților motrice. București: Editura Didactică și Pedagogică.
3. Bota, A. (2006). Exerciții fizice pentru dezvoltarea motricității. București: Editura Cartea Universitară.
4. Epuran, M. (2005). Metodologia cercetării activităților corporale. București: Editura FEST.
5. Rață, G., & Rață, B. C. (2012). Educație fizică și sport – Fundamente teoretice și metodice. Iași: Editura Pim.
6. Colibaba-Evuleț, D., & Bota, I. (1998). Jocuri sportive – Teorie și metodică. București: Editura Aldin.
7. Grigore, V. (2001). Metodica educației fizice școlare. București: Editura Semne.
8. Moțet, D. (2003). Fotbal – Metodica instruirii. București: Editura ANEFS.
9. Popescu-Brădiceni, I. (2004). Fotbal pentru copii și juniori. București: Editura Stadion.
10. Ministerul Educației (2014). Programa școlară pentru disciplina Educație fizică și sport – Clasele I–IV. București.