În primul rând, ar trebui să nu ne cramponăm de vechile opinii, să avem curajul de a recunoaște cu sinceritate unde se greșește sau nu se vrea înnoirea învățământului românesc. Ceea ce veți citi în continuare descrie ceea ce mi-ar plăcea să realizez eu, o profesoară cu multă experiență și drag de elevi și de meserie.
Metodele de predare și educație, în clasele primare și gimnaziale, ar trebui să respecte stilurile de învățare. An de an se cer tabele cu stilurile de învățare ale elevilor, dar nu am găsit niciodată nici cel mai mic interes de a valorifica rezultatele informațiilor trimise de către cadrele didactice către direcțiunea școlii și către ISJ, de a sprijin profesorii pentru a face educație diferențiată. Muncă degeaba!
Chiar din momentul înscrierii copiilor la școală, în clasa pregătitoare, ar fi bine să se acorde atenție felului în care micuții ascultă, povestesc ce au auzit, imaginează finalul unei povestioare din care învață cum să se comporte față de colegi și de cadrele didactice. Observând cu atenție comportamentul fiecărui școlar, cadrele didactice vor putea să-și facă o imagine asupra așteptărilor și orizontului școlarilor și să facă o predicție privind parcursul de învățare al fiecărui elev.
Mai mult, dacă cadrele didactice ar fi, ele însele, testate pentru aflarea stilului predominant de predare, s-ar putea crea clase de elevi la care predau doar profesori cu același stil ca și elevii. Veți gândi că acomodarea acestora în alte medii decât școala, ar duce la „înstrăinarea” acestora?! Nicidecum! Vor fi idei diferite, discuții interesante pro și contra, abia atunci se pot găsi soluții înțelepte pentru multe situații din viața noastră. De ceva vreme încerc să observ copiii gândind la această transformare a structurii claselor de elevi. Probabil că, deja, ați găsit o greșeală în gândirea mea: copiii vor fi înstrăinați, nu se vor juca sau interacționa decât cu acei elevi care au același stil de învățare cu ei!!! Joaca în timpul pauzelor nu va fi doar joacă ci și integrarea lor în grupurile cu alt stil de gândire și joc. Se vor bucura împreună, dar fiecare în felul său, mai rapid, mai liniștit, mai curios sau indiferent.
Ce facem cu elevii violenți? S-a demonstrat că oamenii violenți pot deveni umani dacă ei au modele pozitive de urmat, dacă sunt tratați cu aceeași atenție în grupul potrivit stilului său de a fi și a învăța. Simt că trebuie să fac cunoscute aceste opinii, nu pentru a arăta cu degetul către cineva ci pentru că mă gândesc, de mult timp, cum ar fi un învățământ mai uman, concurența între elevi nu trebuie să fie de genul „eu să fiu primul” ci „ce bine că am mai învățat ceva folositor”!
Pentru a experimenta căi de a îmbunătăți școala românească ar fi bine să se facă în zone diferite, școli diferite, încercări de a organiza clasele de elevi în funcție de stilul propriu de învățare. Rezultatele acestor încercări ar trebui să fie folosite, dacă sunt acceptate, să fie modele pentru alte școli și elevi. Să se renunțe la stilul de predare de pe scaunul catedrei, în loc să predau la tablă, conținutul din manual, aș încerca să spun doar titlul lecției, să-i rog pe elevi să citească cu atenție, după care ei îmi vor pune întrebări pentru a se lămuri, a găsi răspunsuri și interpretări interesante ale informațiilor noi. Mai mult, această „tactică” i-ar face mai curioși să afle lucruri și fapte fără a fi obligat, ci ajutat să-și găsească răspunsul corect.
Concursurile școlare nu trebuie desființate! Ele contribuie la dezvoltarea ambiției pozitive, a interesului pentru nou și vechi, este o cale de a-i cunoaște pe cei inteligenți și capabili de performanțe care nu strică nimănui.
Excursiile cu tematică din parcursul școlar sunt o cale de a învăța pe viu, în direct, foarte multe cunoștințe conținute de clasicul manual sau din lecțiile on-line. Învățarea pur și simplu pentru note sau calificative ar trebui regândit, în sensul că acestea nu spun întotdeauna cât știe un elev. Este mai mult o apreciere a elevului de către cadrul didactic. Elevii și părinții așteaptă note bune la toate obiectele de studiu, dar numai 10% dintre copii sunt în stare să obțină această performanță. Nu este „laissez-faire”, este încurajarea copiilor pentru a obține rezultate mai bune! O elevă, româncă, venită din Spania a povestit cum este școala acolo și, la rugămintea mea, să aducă „carnetul de note”. Serioasă și conștiincioasă, fetița a adus un dosar care semăna mult cu o carte de povești. Am fost uimită și am întrebat-o ce note a avut la școală. Mi-a deschis „cartea” și am fost foarte mirată, nu exista nicio notă! Doar aprecieri de genul „eleva este atentă, își îndeplinește sarcinile școlare, participă la toate activitățile” etc.
Atunci am avut un gând care mă urmărește și acum: nu se învață pentru note, ci pentru apreciere.
Notele creează spaime, îi descurajează pe elevii de orice vârstă, cum privirea unui director îl inhibă pe un cadru didactic. Pe stradă, acasă, la mare sau la munte nu te întreabă nimeni ce note ai la școală, cei din jur te apreciază pentru felul cum te îmbraci, cum vorbești. Există și excepții!
Copiii, înainte de concurența între ei, ar trebui să fie învățați de către părinți și bunici să înțeleagă că venitul la școală nu este doar pentru a fi primul în toate. Un elev vrea să aibă opinii despre cele predate de către profesor, dar nu este timp în 50 de minute, iar profesorul trece la altă clasă, alți elevi, aceeași lipsă de timp pentru fiecare elev. Orarul școlar nu este creat, nici el, pentru a ajuta elevul! Prima oră, educația fizică, apoi la ora de matematică elevul este obosit și nu reușește să se concentreze, deci altă oră pierdută. Urmează ora de chimie, elevii se roagă lui Dumnezeu, sunt tăcuți știind că profa este severă, răsuflă ușurați când aud soneria! Următoarea oră este istoria… și tot așa până la ora 14! Cred că orarul elevilor ar fi mult mai eficient dacă ar fi realizat pe ore de profil, adică lunea obiecte din aria curriculară „A învăța să înveți”, „Competențe sociale și civice”, „Competență digitală”; marțea (când elevii nu mai erau obosiți după week-end) „Comunicarea în limba maternă” și „Comunicare limbi străine”, așa încât elevii să observe și să facă asemănări și deosebiri între limbile străine studiate și limba română etc.
Ideal ar fi ca cele scrise aici să nu fie considerate drept critici sau opiniile vreunui geniu, ci doar înșiruite din dorința de a fi mai simplu și mai eficient felul în care se „predă” materia școlară!