De la apariția omului inteligent, care gândește și analizează, au apărut în mintea acestuia întrebări, precum originea existenței sale, originea apariției sale pe Pământ. Necesitatea creierului de a realiza o conexiune între viață și natură a fost principalul scop al cercetătorilor pe parcursul sutelor de ani, cel mai apropiat animal de om fiind maimuța, asociind cu ajutorul gândirii științifice o legătură între instinctele și comportamentul maimuțelor cu cel al oamenilor. În comparație cu acest fapt, omul caută conexiuni cu ceea ce se află în jurul său, de exemplu cum că animalul lor de companie începe să semene cu acesta sau că încearcă să-i spună ceva, deși de cele mai multe ori, gândirea logică oprește aceste presupuneri despre gândirea animalelor. De ce însă animalele de companie par să dezvolte „trăsături de caracter”, în ciuda instinctelor stereotipice, precum falsa agresivitate a unui câine din rasa Rottweiler? De ce animalele de companie nu se rezumă doar la propriile instincte?
Exemplul este unul dintre cei mai puternici stimuli în dezvoltarea comportamentală a unui animal.
Unele specii de animale reușesc să se adapteze la ceea ce înseamnă conviețuirea cu un om, precum cele domestice, de casă, însă cele sălbatice, izolate de om, îl vor vedea ca pe un pericol, iar în funcție de animal, instinctul de prădător, respectiv instinctul de apărare și conservare vor face ca acesta să fie atacat. Deși s-ar putea spune că un câine se adaptează la un mediul unei case, pentru că acesta este îngrijit de un om de la naștere, în comparație cu un pui de leu, deși acesta s-ar putea ca la început să dea semne de relaționare, pe parcursul dezvoltării sale, instinctele sale vor prelua controlul.
Așadar, specia animalului contează în relație cu maleabilitatea comportamentală și încercarea de a reprima anumite instincte, așa cum unii oameni sunt mai ușor de influențat decât alții. În ceea ce privește exemplul, faptul că un animal domestic este mai ușor de dresat, dă puterea omului de a-l face să înțeleagă ce să facă și ceea ce nu. Dacă un câine va auzi alte animale din specia sa, la un moment dat va lătra și el, iar asta se aplică și la animalele sălbatice, păsările învățând să zboare de la părinții lor, iar prădătorii să vâneze, atacând în haită cu familia lor.
Totuși, dacă un om va oferi unui obicei, un element negativ, de exemplu dacă de fiecare dată când câinele latră, stăpânii vor arăta o reacție de supărare, în timp aceștia nu vor mai face acest lucru și vor înțelege relația dintre cauză și efect. De asemenea, dacă acesta va fi recompensat de fiecare dată când latră, va face și mai mult acest lucru, devenind agresiv. În acest sens, animalele înțeleg noțiunea de „ierarhie”, analizând la un nivel maxim capacității mentale al acestora, reacția celui mai sus în ierarhie și se vor conforma, asemenea unei haite.
De asemenea, repetiția și dezvoltarea unor obiceiuri fac parte din principiile dezvoltării comportamentale și reprimarea instinctelor.
Cel mai bun exemplu în consolidarea acestui punct este experimentul condus de Ivan Pavlov. Acesta a demonstrat că anumite instincte ale animalelor pot fi aduse la suprafață, dacă acesta este asociat cu un obicei. Pavlov a arătat faptul că la câini, ideea de mâncare și bucuria care intervine în acel moment poate fi asociată cu un sunet. De fiecare dată când le oferea mâncare, acesta suna dintr-un clopoțel. După un număr de încercări, acesta a început să nu mai ofere prima dată mâncarea, ci să sune din clopoțel, observând la câini că aceștia începeau să saliveze înainte să primească mâncarea, ceea ce înseamnă că în mintea lor, obiceiul a fost condiționat de un sunet, putând să-i controleze într-o situație în care de exemplu aceștia deveneau agresivi, chemând la suprafață un instinct mai puternic. Acest principiu se folosește și atunci când un câine este dresat, de fiecare dată când se rostogolește sau ascultă de o comandă, i se oferă o recompensă, asociind cuvântul „șezi”, cu urmarea. Omul este asemănător din punctul ăsta de vedere, în dezvoltarea automatismelor, neavând însă nevoia unui stimul instinctual, ci sentimental. De exemplu, așa-numiții copii minune, în șah, care învață și exersează de la vârste fragede, ajungând mari maeștrii la 13 ani. Un copil își dorește doar să se joace și să primească atenția și afecțiunea familiei, acestea sunt principalele motive în realizarea acțiunilor sale. Copilului îi este arătată o imensă atenție și iubire atunci când se joacă șah, percepând acest joc ca pe o legătură între el și părinți, iar în timp ce crește, dorește să-și păstreze validarea în ochii familiei, muncind și mai mult pentru a-și atinge scopurile, făcând din șah viața lor și croindu-și gândirea în jurul acestui joc.
Totuși, în ciuda faptului că, „gândirea” unui animal poate fi cultivată și analogiile pe care acesta le face la nivel cognitiv pot fi modelate, instinctele reușesc să depășească bariera mentală, atunci când sunt puși într-o situație critică. De exemplu, prezentat și mai sus, instinctul de supraviețuire este unul dintre cele mai puternice instincte. Este un instinct primar, cu care orice animal se naște, inclusiv omul și face parte din categoria instinctelor care conservă specia, alături de reproducere. Un câine poate fi dezvoltat, dintr-un animal găsit pe stradă, abandonat, într-un câine de casă ascultător, așa cum se poate întâmpla și invers. Un număr de persoane consideră că au dreptul să-și abandoneze animalele de companie pe stradă, să le abandoneze. Aceste animale, obișnuite cu ierarhia casei respective vor fi primele care se vor supune în fața mediului de stradă. În timp, instinctele suprimate vor ieși la iveală și vor deveni aproape sălbatici, uitând până și de existența stăpânului. Așadar, în fața unei situații critice, în care își pierd ancora comportamentului lor, animalele nu își vor mai suprima instinctele și se vor întoarce la natura lor.
Nenumărate cărți dezvoltă acest subiect, însă pentru om, punând personajele într-o situație ficțională de supraviețuire. Spre exemplu, trilogia „Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins, prezintă drumul pe care personajul principal, Katherine, îl parcurge, de la câștigarea unui joc în care este izolată cu alți adolescenți din care doar unul trăiește la sfârșitul acestuia, câștigând faimă și respect într-o societatea distopică post-apocaliptică, la un conducător al mișcării împotriva dictaturii societății respective. Prima carte exemplifică cel mai bine cum, deși personajul principal nu este antrenat să lupte pentru propria viață, instinctul de conservare o face să își dezvolte anumite abilități și să și le însușească, din dorința de a supraviețui. Comparativ cu animalele, motivul apariției acestui instinct este pe lângă cel genetic, specific oricărei specii, și unul afectiv, dorind să-și salveze familia de la o altă traumă urmată ipotetica cauzată de moartea ei și consecințele unei astfel de tragedii la nivel psihologic asupra persoanelor la care ține.
În concluzie, deși abilitatea animalelor de a gândi este mai limitată decât cea a speciei superioare, omul, aceasta nu poate fi delimitată. Animalele funcționează în relație cu mediul și la nivel cognitiv cu ajutorul instinctelor cu care se nasc, însă, în funcție de specie, aceste instincte pot fi reprimate, iar comportamentul animalului poate fi schimbat de om, astfel influențând și legăturile pe care acesta le face. Asemănător cu omul, cel mai puternic este instinctul de supraviețuire, doborând toate barierele și obiceiurile dezvoltate, care îi opresc de la a-și asigura conservarea speciei, întorcându-se la originile lor și la o gândire reactivă pur instinctuală.
Bibliografie
Filosofie clasa a-XII-aA,Manual,Editura E.D.P
Biologie clasa a-XI-a,Manual,Editura Corint