Cum educăm copiii să aibă grijă de natură

Afirmăm în repetate rânduri că un comportament responsabil față de mediul înconjurător pornește de la educație. Educația începe de la vârste fragede, în sânul familiei și apoi este continuată în cadrul instituțiilor de învățământ, cel puțin așa ar fi ideal. Așadar, cum poți ajunge să adopți un comportament responsabil față de mediul înconjurător, dar mai ales cum să-l transmiți copiilor sau altor persoane?

În primul rând, poți începe prin a citi, a te documenta folosind diverse surse (cărți, articole, știri din domeniu), pentru a înțelege ce consecințe are un comportament responsabil/iresponsabil fașă de natură și apoi cauți cele mai bune, la îndemână modalități de a aplica cele studiate. După ce crezi că ai ajuns să porți de grijă naturii, poți începe să folosești aceste informații, bune practici pentru a conștientiza și persoanele apropiate. Pe lângă adulți, este recomandat ca și cei mici să primească informații cu privire la acest lucru, încă de la vârste fragede, să adopte treptat un comportament responsabil față de natură. Acest lucru nu este ușor și nu se realizează în timp scurt.

Pentru a avea cele mai bune rezultate, dar mai ales trainice, este nevoie de răbdare, perseverență și implicarea tuturor factorilor care influențează copilul. Copiii au capacitatea de a asimila informații importante, încă de la vârste fragede, iar prima interacțiune cu natura este una deosebit de importantă pentru acțiunile viitoare și pentru dezvoltarea sa. Este recomandat ca părinții să-i responsabilizeze pe cei mici să aibă grijă de mediul înconjurător indiferent unde se află și cu cine. Încurajăm copilul și-l lăudăm de câte ori adoptă un comportament pozitiv față de natură (aruncă gunoaiele la coș, strânge de pe jos anumite obiecte, participă la activități de ecologizare, reciclează corespunzător etc.).

Pe lângă susținerea familiei, școala și cadrele didactice trebuie să se implice în astfel de activități. În primul rând, după părerea mea, informațiile cu privire la protejarea mediului trebuie transmise în școli, indiferent de vârsta copiilor. Adevărul este că nu toți elevii beneficiază de acces permanent la anumite informații. Trebuie să-i facem pe elevi să conștientizeze că orice acțiune dăunătoare mediului înconjurător are repercusiuni pe termen lung și care ne poate pune în pericol sănătatea sau buna desfășurare a unor activități.

Putem realiza cu elevii o mulțime de activități, unele chiar distractive, pentru a învăța și aplica metode de protejare a naturii. Putem merge în plimbări pentru adunarea deșeurilor, putem confecționa diverse obiecte utile din materiale refolosibile, putem desfășura un concurs de modă, în care vestimentația să fie realizată din obiecte reciclabile, putem să realizăm pliante care conțin informații despre protejarea naturii atât scrise, cât și prin poze și să le oferim oamenilor etc. Astfel de activități trebuie să se realizeze în toate grădinițele, școlile, liceele, cât mai des posibil și mai diversificat. Doar prin educație în acest scop, putem să formăm un comportament civilizat față de mediul înconjurător.

Comunitatea locală are un rol important în sprijinirea populației privind protejarea naturii. Aceasta poate susține orice inițiativă benefică mediului și să oprească anumite abuzuri. Protejarea mediului ar trebui sa fie un subiect principal pentru dezvoltarea unei comunităţi, dar din păcate nu este, iar rezultatele se văd ȋn fiecare zi.

Protejând mediul înconjurător, ne protejăm pe noi!

 

prof. Gina Norocea

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15, Focșani (Vrancea) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/gina.norocea

Articole asemănătoare