Pornind de la două axiome, „Fiecare copil este unic” și „Copilul reprezintă cea mai mare avuție a familiei și a societății”, putem extrage esența procesului de evoluție și dezvoltare a copilului, evidențiind, totodată, importanța sa în familie, respectiv în societate. Copilul, adultul de mâine, este văzut din exterior ca fiind persoana de care societatea are nevoie și care poate consemna schimbări notabile pe parcursul existenței sale. Prin etapele pe care le parcurge, prin competențele, dar și cunoștințele pe care le dobândește, acesta devine parte activă a societății, cu un rol bine definit.
Odată cu nașterea – intrarea în viață, copilul pătrunde într-o lume nouă, fiind însoțit de încercările de adaptare la condițiile impuse de aceasta. Familia reprezintă pentru el un mediu propice de dezvoltare, fiind o sursă de afecțiune, grijă, securitate, dar și o resursă valorică, întrucât în cadrul acesteia, copilul reușește să însușească valori, norme, principii și să își formeze bazele educației.
Accederea sa într-un mediu instituțional îi lărgește orizonturile, îi continuă educația și o desăvârșește. La grădiniță dobândește anumite deprinderi și își dezvoltă autonomia în privința desfășurării unor activități, iar la școală acesta acumulează achiziții noi, cunoștințe, capacități, competențe, se orientează în vederea alegerii unui profil pentru a aprofunda procesul de învățare și formare, iar apoi se specializează în domeniul ales, care îi va oferi posibilitatea de a aplica bagajul informațional și cel complementar acestuia (abilități, aptitudini, priceperi, deprinderi) obținut în urma parcurgerii ciclurilor curriculare. Aceste lucruri se vor regăsi în conturarea idealului tânărului și vor servi drept instrumente indispensabile în integrarea sa socio-profesională.
Fiecare copil este unic și acest aspect este o certitudine. Unicitatea ființei umane derivă tocmai din ritmul de dezvoltare, din potențialul și predispozițiile sale native, precum și din nevoile și particularitățile sale psihice, fizice, de relaționare. Pentru a asigura o formare eficientă a copilului este absolut esențial ca demersul educațional să fie centrat pe el, să îi respecte particularitățile și nevoile sale, să țină cont de acestea în procesul de instruire, astfel încât evoluția sa să fie amplă și benefică pentru sine. Acest lucru este indicat să se întâmple și în familie, care reprezintă primul mediu în care copilul este implicat direct. Părinții trebuie să arate disponibiltatea necesară și să valorizeze această unicitate a copilului lor, să îl susțină și să îi respecte nevoile, oferindu-i motivația și resursele necesare dezvoltării. De asemenea, școala, ca entitate primordială în educația și viața copilului, ar trebui să nu se reducă la conformitate, linearitate și standardizare, ci la o promovare a unicității, la o valorificare a potențialului fiecărui copil, oferindu-i șanse egale la învățare și educație, pregătindu-l pentru viața de adult, prin transmiterea unor valori, a unor reguli și norme sociale. Chiar și această însușire a principiilor se realizează printr-o interiorizare și aplicabilitate diferită. Acest lucru este rentabil și în crearea unor aptitudini și abilități, dar și în raport cu volumul informațional asimilat.
Aspectele menționate se realizează etapizat, în funcție de ritmul propriu. Important de menționat este și faptul că în planul psihic memoria, imaginația, gândirea, motivația și toate celelalte mecanisme și procese interacționează și acționează într-un mod particular: fiecare memorează în ritmul său, folosind o memorizare logică sau mecanică, originalitatea în creație este diferită, copilul expune și exprimă diferit ceea ce gândește, este motivat distinctiv: unii prin recompense, alții din dorința de descoperire, astfel aceste particularități individualizându-l pe copil.
Din punctul meu de vedere, această unicitate a ființei umane, a copilului, determină de fapt frumusețea și complexitatea sa. Copilul este unic și în privința emoțiilor și sentimentelor experimentate, fiecare simțind și reacționând diferit într-o situație, întrucât mediul și experiențele trăite își pun amprenta asupra personalității și a progresului său.
Această însușire de a fi unic datează încă de la naștere, un rol important avându-l ereditatea, apoi intervine și mediul cu influențele sale, urmat de educație care modelează, reactualizează și transformă datele primite la naștere și completate de mediu.
Făcând trecerea către cea de-a doua axiomă, care evidențiază poziția pe care copilul o ocupă în familie și societate, se poate observa o oarecare complementaritate cu cea analizată anterior. Fiind înzestrată cu rațiune, ființa umană este capabilă să progreseze necontenit și să se transforme, ceea ce antrenează o serie de mijloace și o expansiune intelectuală, menite să faciliteze inserția sa în societate. Copilul constituie avuția familiei, reprezintă un lucru prețios pentru părinți, o binecuvântare, este o sursă de energie care dă sens existenței acestora. Odată ce oamenii devin părinți, grija și devotamentul pentru familie se mărește, aceștia fiind preocupați de creșterea și formarea copilului ca adult. Familia, ca grup social, exercită o mare influență asupra lui, atât în ceea ce privește comportamentul și personalitatea, cât și în privința succesului școlar, dar și a reușitelor, în general. Părinții investesc în copiii lor sentimente, iubire, grijă, respect, responsabilitate, empatie, valori, aceștia fiind singura investiție de calitate și cu o durată nedeterminată în care se oglindește efortul depus. Copilul schimbă viața părinților, o îmbunătățește, cei din urmă ajungând să-și aprecieze fericirea în funcție acesta. Fericirea lui este și fericirea lor, întrucât sacrificiile pe care le fac părinții au ca scop împlinirea și bucuria copilului. Altfel spus, familia este un factor al evoluției, un generator al progresului, care plantează semințele realizării și contribuie la culegerea roadelor: copilul este rezultatul implicării părinților.
Alături de poziția pe care acesta o ocupă în familie, în urma dezvoltării sale va îndeplini un rol în societate. Copilul este avuția societății, întrucât deține atributele necesare de a revoluționa, de a crea și restaura anumite aspecte. Este avuția societății, deoarece se va integra în cadrul acesteia, va relaționa, va munci și va putea asigura un viitor țării sale. Prin educația pe care o dobândește, acesta contribuie armonios la dezvoltarea economică a comunității. De asemenea, societatea trebuie să îi creeze condiții de dezvoltare, să îi ofere un loc de muncă în acord cu specializarea dobândită, dar și mijloacele necesare pentru a crește și a se maturiza bio-psiho-social. Există responsabilități reciproce în această triadă: familie-școală-societate, fiecare dintre cele trei componente exercitându-și un rol important asupra copilului și viitorului său: familia îl crește, școala armonizează educația sa și îl pregătește pentru a răspunde cerințelor societății, îi instituie elementele necesare pentru a face față schimbărilor și provocărilor apărute în viața de adult, iar societatea îl integrează, îl include în cadrul ei, oferindu-i instituții care au drept scop protecția lui și îi asigură un loc de muncă și un trai decent. Însă toate aceste lucruri depind într-o mare măsură și de copil, întrucât și el are responsabilități legate atât de familie, cât și de societate prin respectarea unor reguli și norme, prin interiorizarea și promovarea unor valori constructive.
Astfel, atât prima, cât și cea de a doua axiomă au în vedere copilul cu nevoile sale, care îl fac unic, dar și însemnătatea acestuia pentru familie și societate, fiind cea mai mare avuție sentimentală pentru familie și națională (valori materiale și spirituale ale unei țări) pentru societate.