Societatea contemporană, cu spectaculoasele și rapidele sale transformări, angajează în acest complex toate domeniile sociale, chiar și pe acelea care în trecut erau mai puțin mobile, producând pretutindeni mutații fundamentale și schimbări de optică în structurile tradiționale. E firesc, deci, ca în acest proces să fie angajat și domeniul educațional.
Putem afirma că aici, înăuntrul său, este pe cale să se săvârșească o revoluție care poate egala sau întrece pe cea tehnico-științifică din zilele noastre. În aceste condiţii e necesar ca pedagogia să-şi reconsidere unele din conceptele ei fundamentale, tocmai pentru a putea face faţă problemelor practice din ce în ce mai multe şi mai acute pe care le pune procesul formării adecvate a omului de azi. Pedagogia devine din ce în ce mai mult o „ştiinţă prospectivă, întrucât ideea de învăţământ şi cea de viitor sunt indisolubil legate.” (Apostol, P., 1972, p. 60). De altfel, aceasta va fi de aici înainte condiţia primordială a ştiinţei educaţiei: măsura în care ea va putea să precizeze în linii fundamentale tipul viitoarei personalităţi şi modalităţile adecvate de formare a acesteia.
Lumea de astăzi cere din ce în ce mai mult ca indivizii să se adapteze la situaţii noi, să caute soluţii originale în probleme neprevăzute. Istoria acestor eforturi omeneşti, materializată în mari invenţii şi descoperiri, este istoria creativităţii, darul cel mai de preţ al omului, care i-a permis să făurească primele unelte, să stăpânească natura prin ştiinţă şi tehnică, să făurească un peisaj nou pe planeta noastră şi să pătrundă în spaţiul cosmic.
Trăim într-o societate mereu „grăbită”, prea grăbită aș spune, astfel încât lectura, ca parte integrantă și valorificatoare a creativității, pare să fie împinsă într-un con de umbră. Este de datoria noastră, a cadrelor didactice, de a reuși să îi motivăm pe cei mici să citească. Să citească cât pot de mult, inițial, tot ce le place, ulterior, și ceea ce le este util.
Basmul este într-adevăr specia literară cu întinderea cea mai mare, dar odată prezentat elevilor, pare că nu vor să mai renunțe la el. Atenția acordată basmului nu este întâmplătoare. Basmul impune exigențe ale dinamismului și plasticității și, în același timp, propune centrarea personalității autonome și creative, capabilă de a aborda experiența vieții cu și sub toate aspectele sale. El se adresează deopotrivă vârstelor fragede, dar și celor „mai coapte”, deoarece binedispune, împlinește, valorifică spiritualitatea existențială, o diversifică, compune și descompune, unește sub aceeași cupolă toate trăirile și încordările vieții. Într-adevăr, o bună perioadă de timp, el a fost considerat strict text destinat celor mici sau unul care are scop hazliu, nostim: „S-a crezut întotdeauna că […] basmul ar fi povestit numai cu intenții distractive, el monopolizând oarecum ocaziile de povestit pe toată scara diversităților locale. (Bârlea, Ov., 1981, p. 139) Lectura basmelor contribuie la o formare armonioasă, productivă a psihicului elevului, mai ales dacă această activitate a fost inițiată încă din perioada grădiniței, evident sub modalitatea cititului de către educator. Sub forma sa de îmbinare a realului cu imaginarul, rezultând fabulosul, basmul contribuie decisiv la dezvoltarea copiilor pe mai multe structuri, definindu-se în coordonate clare. Putem vorbi de o dezvoltare verbală, căci această specie literară ajută la îmbogățirea vocabularului fiecăruia. Numai acțiunea propriu-zisă și îi poate antrena pe elevi să vorbească, să povestească ce au pățit eroii lor preferați, ce a a mai făcut Făt-Frumos, ce zmei au mai fost învinși, câte zeci de capete a avut balaurul existent în basm. Copiii verbalizează mult, iar basmul poate reprezenta o adevărată sursă productivă de comunicare.
Prin basm, se poate revela existența în sine, atitudinea și reacția oamenilor în fața vieții, uneori a istoriei, năzuințele și aspirațiile umane, reacțiile și expresiile favorite, structurile și modalitățile narative cel mai bine structurate și coordonate. Basmele oglindesc „zămislirea” vieții poporului, capacitatea lui de a înțelege lumea cu toată greutățile sale și locul omului în univers ca ființă efemeră, dar totodată aptă de a săvârși fapte îndrăznețe prin care atinge idealuri oricât de înalte, aptă de a aduce semenilor săi bucurie și fericire, de a fi el însuși fericit, împlinit, de a se supune condiției sale de muritor.
Când împlinește vârsta de școală, copilul trebuie să facă față unor noi și complicate sarcini. Scopul învățării în școală este dezvăluirea, înțelegerea, fixarea, conservarea și reproducerea unei serii din ce în ce mai mare de cunoștințe. Deprinderea lecturii, însușirea limbajului scris și diversificarea celui oral deschid școlarului noi surse de îmbogățire a cunoștințelor și de dezvoltare a posibilităților de percepere și înțelegere a povestirilor, basmelor. În clasele a III-a și a IV-a, repovestind cele citite sau ascultate, copiii dovedesc că au ajuns să înețeleagă mai bine semnificația operei, că reușesc să deosebească esențialul de secundar, să ierarhizeze mai bine personajele și să motiveze mai logic dependența cauzală. În mediul şcolar, un rol important în dezvoltarea comunicării (particular, dezvoltarea limbajului) prin intermediul speciilor literare narative îl are și stilul educaţional al profesorului. Astfel, acesta este cel care facilitează dezvoltarea comunicării elevilor, caracterizându-se prin faptul că: folosește strategii menite să cultive flexibilitatea intelectuală, îndrumă elevii să gândească independent, să pună întrebări, să manifeste toleranță față de idei noi, să acționeze liber, să își asume responsabilități. În schimb, profesorii care inhibă comunicarea sunt rigizi, autoritari, descurajează exprimarea liberă a opiniilor, nu sunt disponibili în afara orelor de curs.
Basmele prezintă deopotrivă o deosebită importanță educativă și prin reliefarea calităților eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat. Din faptele eroului pozitiv, ei se inspiră și învață să fie curajoși, modești, harnici, cinstiți, drepți, manifestând compasiune față de cei apropiați, admirație față de cei optimiști și încrezători în forțele lor. Ele contribuie și la dezvoltarea imaginației creatoare, la înțelegerea frumosului. Basmul este valoros atât ca mijloc puternic de educare artistică a copiilor, cât și pentru dezvoltarea limbajului. Copiii sesizează odată cu conținutul de idei și expresiile poetice, apoi, prin virtutea inerției, însușindu-și-le, își îmbogățesc vocabularul cu expresii de limbă vie a poporului, ajutându-i să-și însușească mai bine limba proprie, pe cea maternă, cu expresivitatea și bogăția ei, cu frământările de limbă, cu figurile poetice, cu zicătorile pline de înțelepciune, care aduc o însemnată contribuție la dezvoltarea personalității copilului. Citind basmele, copiii întâlnesc mereu expresiile care le sunt cunoscute și se bucură atunci când le știu. Ei memorează cuvintele cu care încep și cu care se încheie basmele, precum și pe acelea care se repetă, astfel expresiile proprii limbii poporului lor intră în limbajul lor. Basmul este un minunat mijloc de educarea sub toate aspectele sale, în definitiv, un apărător al gustului pentru frumos, unul artistic, multilingvistic.
În concluzie, în cursul ciclului primar, limba devine obiect de studiu, chiar dacă disciplinele reale sunt altele, ea se însuşeşte conştient şi voluntar sub conducerea competentă a învățătoarei şi contribuie la progresul tuturor capacităților cognitive ale copilului. Utilizarea unui limbaj corect și adecvat situației respective este un semn al bunei educații familiale și îndeosebi al celei școlare. Nivelul limbajului reflectă nivelul de gândire și de cultură al vorbitorului și totodată este cheia celor mai multe succese sau insuccese de ordin profesional și social. Comunicarea prin limbaj transmite de la învățător către elevi materialul de învățământ. Funcția de comandă a limbajului este un mijloc de a determina pe elevi să efectueze anumite mișcări sau să adopte o conduită corespunzătoare. Funcția de cunoaștere asigură cunoașterea de către elev a patrimoniului cultural plămădit de omenire. Copilul școlar mic se află la un nivel scăzut de înțelegere, dar îl depășește treptat, pe măsura dezvoltării sale psihice, el nu rămâne opac la valorile estetice. Ceea ce îl irită, în schimb, este imitația, rostirea stâlcită a cuvintelor așa cum o fac ei (au existat autori care au încercat să își „clădească” opera pe un asemenea limbaj, dar au eșuat).
Am demonstrat că basmul îi dezvoltă creativ în sensul că au fost puși în postura de a-și imagina anumite contexte care nu au nicio legătură cu realitatea pe care o trăiesc și de care sunt înconjurați. Practic, își imaginează ceva ce nu au mai văzut, dar creativul este atât de amplu valorificat încât dezvoltarea intelectuală a elevilor va fi maximală. Ulterior, plecând de la fragmente din basme, au fost puși în postura de a scrie singuri diverse variante de final ale unui basm sau să reinterpreteze o anumită acțiune dintr-un basm, cert este că tot timpul au găsit modalitate optimă de a reprezenta scriptic aceste cerințe deoarece basmul i-a ademenit, i-a modelat, i-a cizelat și i-a „aruncat” în vâltoarea existenței, capabili fiind de a se descurca.
Rolul basmului este extrem de important în formarea laturii comunicative a elevilor, mai ales că acesta este principiul major al orelor de limba și literatura română: a activa, a stimula modelul comunicativ – funcțional, respectiv a-i învăța să comunice și ce să facă cu ceea ce au comunicat, cum să fructifice limba, cum s-o „uzeze”. Totodată presupune formarea de capacități de comunicare, adică a unor deprinderi conform cărora elevii vor fi capabili să recepteze mesajele orale și scrise.
Într-adevăr, pare că basmul și-a pierdut din finețea și entuziasmul de odinioară, dar chiar și așa el va fi pururi tânăr, întotdeauna vor exista persoane care îl vor resuscita, încercând să-l ridice pe cele mai înalte trepte, el este spiritul oricărei copilării, este fundamentul oricărei etape fericite în care ești inevitabil zâna cea bună, Făt – Frumos săvârșind te miri ce faptă eroică … „Că basmul se înnoiește e un fapt ce s-a observat și va fi instructiv […]. De dispariția lui vreodată nu poate fi vorba, dar ce credibilitate fantastică mai poate întâmpina cu vremea calul năzdrăvan? Mecanica și armamentul modern au pătruns și în basmele […] existente. Va veni vremea, probabil, în care voinicul va fi prevăzut cu racheta care omoară zmeii și se va transporta cu avionul din tinerețe […] al împăratului, sau luat din herghelia de aeroplane năzdrăvane a unei zmeoaice […]. (Călinescu, G., 1965, p. 388) G. Călinescu intuia încă de atunci traiectoria pe care o va urma basmul, dar nu a crezut nicio clipă în dispariția sa ca specie. Este conceptul care, fără să își propună un scop în sine, dezvoltă competențele de comunicare, începând din preșcolaritate, ating punctul proxim în școlaritatea mică, iar desăvârșirea mai târziu, în anii ulteriori de școală.
Bibliografie
1. Apostol, P.,(1972), Omul anului 2000, Iași: Editura Junimea.
2. Bîrlea, O., (1981), Folclorul românesc, Momente și sinteze, I, București: Editura Minerva.
3. Călinescu, G., (1965), Estetica basmului, București: Editura pentru Literatură.
4. Linton, R., (1968), Fundamentul cultural al personalității, București: Editura Științifică.
5. Păiși – Lăzărescu, M., Tudor, L.S., Stan, M.M., (2014), Mentorat în didactica învățământului preșcolar și primar, Craiova: Editura Sitech.