Cu ajutorul jocurilor de rol, au fost vizate următoarele obiective: ► copiii stabilesc împreună reguli pentru comportamentul în grup; ► ei învață să se pună în locul unei alte persoane; ► copiii exersează cum să reacționeze la furia pe care o resimt şi să o manifeste în mod adecvat; ► copiilor le sunt prezentate efectele laudei, ale ignorării şi ale criticii, ei învaţă să ofere feedback în mod specific şi imediat; ► se transferă responsabilitatea asupra întregului grup de copii, ceea ce înseamnă că ei planifică şi realizează singuri jocul de rol; pe baza înregistrării jocului ei învață să se perceapă în mod diferențiat; ► în ultima etapă a consilierii de grup, se stabilizează comportamentele adecvate nou achiziționate.
Consilierile de grup urmează după cele individuale, fiind desfășurate pe parcursul a 5 ședințe în cadrul cărora doi respectiv trei copii exersează comportamente dezirabile social prin intermediul unui joc de rol pe o tema formulată anterior. Această metodă oferă permanent sprijin și feedback copiilor. Stabilirea copiilor pe grupe de lucru nu a fost aleatorie, deoarece s-a ținut cont de compatibilitatea problemelor și de rivalitatea dintre ei în vederea realizării eficiente a sarcinilor. La fel că și în cadrul consilierilor individuale s-a avut în vedere programul de intariri prin oferirea de puncte, fișa detectiv, exercițiile de relaxare și jocul de rol structurat.
Prima activitate de grup (în afară de cele 2 ședințe în care copiii s-au cunoscut între ei) a constat în discutarea regulilor jocului de rol structurat:
– Ne jucăm fiind atenți la ceea ce facem!
– Fi atent la ce spun ceilalți, fără să-i întrerupi!
– Spune-ți liniștit părerea cu calm!
– Nu ne certăm în timpul jocului!
– Vorbim clar!
– Uneori trebuie să facem compromisuri și să acceptăm părerea celorlalți!
– Stabilirea acordului în cazul unor propuneri diferite!
– Nimeni nu va fi luat în râs pentru propunerea sau părerea sa!…
Alegerea poveștii, discuția și jocul au fost înregistrate și discutate ulterior. Fiecărui copil i s-a dat șansă de a face o propunere, de a participa activ dar și de a avea răbdare atunci când ceilalți trebuiau să finalizeze o sarcina. În prima etapă copiilor li s-a sugerat să găsească cât mai multe soluții la un conflict după care să evalueze consecințele acestor soluții. Soluțiile propuse fiind similare realității au fost ușor de transpus în cadrul jocului de rol.
Cea de-a două activitate a constat în exersarea empatiei prin intermediul jocului de rol – Jocul Ariciului ( Anexă 12). După fiecare joc s-au purtat discuții cu copiii accentul punându-se pe împărtășirea experiențelor trăite în timpul jocului. Întrebările și problematizările au fost modelate în funcție de situație și de evoluția discuției. Răspunsurile întrebărilor de baza “Ce a dus la deschiderea ariciului?” și “Ce l-a determinat pe arici să-și retragă acele?” se consemnează iar la final se reiau încă o dată aspectele. Cei care au jucat rolul ariciului au apelat la o experiență din trecut, fapt pentru care s-au analizat una sau două experiențe proprii pentru a-i încuraja pe copii să se exteriorizeze.
A treia activitate a vizat recunoașterea formelor de manifestare comportamentală în diferite situații. Punctul de plecare este povestea „Florian este tachinat”. După finalizarea jocului s-au discutat aspectele referitoare la descoperirea cauzelor și la manifestarea furiei/ agresivității (violență fizică și verbală). Copiii au discutat în special despre furia generată de suprasolicitare – presiunea timpului, nerespectarea dorințelor sau a expectanțelor, de o provocare – că o reacție la furie/agresivitate, de critici neîndreptățite dar și îndreptățite. Toate răspunsurile date au fost evaluate urmând să se decidă dacă ele reprezintă o manifestare adecvată care nu provoacă prejudicii. La final copiii au răspuns individual la întrebările – Ce faceți voi când sunteți furioși și arțăgoși?, Ce ați putea face pentru a scapă de furia voastră, fără a vatămă vreo persoană sau a distruge ceva? (de ex. Adulții când sunt furioși merg la plimbare sau fac sport pentru a se elibera de tensiune). Se face referire încă o dată la exercițiile de relaxare – Căpitanul Nemo și eu.
În cea de-a patra activitate copiii au utilizat jocul de rol „laudă – critică”, bazat pe teme că – efectele laudei, ale neacordării atenției și ale criticii. În vederea desfășurării jocului s-a ales din cadrul grupului acel copil care a avut cea mai mare toleranță la frustrare și cel mai bun autocontrol, deoarece să poată prelucra relativ bine diferitele reacții la laudă, la neacordarea atenției și la critică (Anexă 12). După ce jocul s-a finalizat s-a discutat experiență pe care a trăit-o copilul care a avut rolul principal – diferența dintre reacțiile ascultătorilor – când a fost lăudat, ignorat sau criticat. De cealaltă parte copiii observatori au povestit reacțiile înregistrate de colegul lor – când a fost lăudat a devenit tot mai vesel, a avut mai multe idei, însă bucuria s-a redus când a fost ignorat; s-a enervat și a vorbit urat cu ceilalți copii când a fost criticat, a avut o față furioasă sau a fost trist…. S-a accentuat ideea că în cazul mustrărilor sau a criticilor negative să nu devenim imediat furioși. La fel de important a fost și faptul că ei trebuie să învețe să ofere celorlalți și feedback pozitiv “ mie îmi place la ține faptul că…”
A cincea ședința de grup s-a focalizat pe găsirea soluțiilor pozitive la conflicte și exersarea percepției diferențiate a propriei persoane. În cadrul acestui joc de rol copiii au avut drept sarcina găsirea unor soluții alternative, non-agresive la conflicte pe care ulterior să le exerseze în cadrul jocului. Pentru identificarea soluțiilor s-au folosit povestirile după imagini, unde copiii au primit doar descrierea situației și imaginea ( fără soluții). Un copil a citit povestea ascultătorilor după care altul a descris cât mai exact imaginea. În final copiii au găsit singuri soluția la conflict și au aplicat-o prin intermediul jocului de rol. În cazul unui final dezirabil s-au discutat consecințele comportamentelor inadecvate, și invers. Prin intermediul feedback-ului imediat, oferit reacțiilor și abilităților empatice, s-au realizat modificările comportamentale dorite. La final, fiecare copil a primit o foaie cu o sarcina specifică de observare pe care să o completeze și să o discute ulterior. (Anexă 13).
Pe lângă cele cinci ședințe stabilite inițial, s-a avut în vedere încă o ședința care să aibă rol în stabilizarea comportamentelor adecvate. În cadrul acestei faze s-au discutat experiențele copiilor în care au trăit sentimente de furie și ce anume a declanșat această reacție. Un alt scop a fost acela de a întări, stabiliza și generaliza comportamentele la viață de zi cu zi, respectiv modificările realizate cu ajutorul instrucțiunilor asupra autocontrolului. La finalul acestei întâlniri, fiecare copil a primit o scrisoare scrisă de mâna special pentru el. În această scrisoare au fost prezentate atât principalele progrese ale copilului (aspectele pozitive) cât și aspectele la care mai trebuie să lucreze.
Bibliografie
1. Adler A. – „Cunoașterea omului”, Editura științifică, București, 1991.
2. Allport G.W. – „Personality. Psychological Interpretation”, Henry Holt, New York, 1937.
3. Balica, M., Fartuşnic, C., Horga, I., Ionescu, M., Jigău, M., Liiceanu, A., & Mărutescu, A. – Rezultatele cercetării de teren -Violență în școală”, București: Ed. Alpha, 2006.
4. Bandura, A.- ”Aggression: a social learning analysis”, N-Y: Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1973
5. Berger A. – „Copilul dificil”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978.
6. Coasan A., Vasilescu A. – „Adaptarea școlară”, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1988.
7. Cosmovici A., Iacob L. – „Psihologie școlară”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.
8. Magerotte G., Willaye E. și colab. – ” Intervenție comportamentală clinică”, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2012.
9. Piaget J. – „Psihologia inteligenței”, Editura științifică, București, 1965.
10. Păunescu C. – „Agresivitatea umană”, Editura Trei, București,1995.
11. Petermann F., Petermann U. – ”Program terapeutic pentru copii agresivi”, Editura RTS, Cluj Napoca, 2005.
12. Rădulescu M.S. – „Anomie, deviantă și patologie socială”, Hyperion, București, 1991.
13. Șchiopu U. – „Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967.
14. Szentagotai, A., Tărău, A. – ”Stil de viaţă”, Lemeni, G., Miclea, M (coord), Consiliere şi orientare-ghid de educaţie pentru carieră, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004