În prezentul articol, am ales patru sentimente dintre cele prezentate de domnul profesor Gabriel Albu în cartea sa „O psihologie a educației”, în care enumeră și explică sentimentele mai importante care influențează relațiile inter-umane, două pozitive – dragostea și prietenia, două negative – vinovăția și singurătatea.
1. Dragostea și prietenia
Vorbind despre relațiile interumane. personalitatea omului și colectivitatea trebuie să aibă ca și principiu Iubirea. Ceea ce dă prieteniei trăinicie și solidaritate este dragostea, virtutea cu care, în general, sunt împodobiți, cei buni. Prietenia adevărată, trainică, poate exista numai între oameni virtuoși și care se stimează reciproc pentru virtuțile lor. Acest fel de prietenie nu se bazează pe interese trecătoare, ci pe prețuirea reciprocă a valorii interioare a persoanelor, ceea ce îi și dă trăinicie, solidaritate, încredere, sinceritate, însușiri care trebuie să împodobească o prietenie adevărată. Prietenii virtuoși se bucură de virtuțile celuilalt. Prietenia adevărată rodește binefăcător pentru viața individuală și colectivă, făcând să dispară neînțelegerile, să se prețuiască virtuțile și să se unească eforturile spre realizări bune, spre progres în toate compartimentele vieții. În prietenia adevărată, patimile se topesc, vrăjmășiile încetează, gândurile se înfrățesc și puterile se unesc spre realizări bune.
Sprijinită pe antropologia creștină, iubirea ne destăinuie că prin însăși natura sa, omul este simultan, atât ființă individuală cât și socială, că este un centru esențial de sine stătător, o ființă la un loc cu alții, un eu al cărui destin este ființial legat de destinul semenului său.
Prin aceasta dăruire se creează o stare de intimitate, o îmbogățire reciprocă datorată menținerii deosebirii dintre cele două persoane și neconfundării lor. Fiecare trăiește viața celeilalte cu toate ingredientele morale și spirituale într-un mod propriu și deosebit, evidențiindu-se angajarea reciprocă, fapt ce sporește bucuria și diminuează durerea. „Sufăr uneori pentru altul poate mai mult decât suferă el pentru sine, tocmai pentru că prin fața lui naște în mine simțirea unei suferințe mai mari decât poate o are el de fapt”.
Trăsăturile pozitive de caracter se formează în procesul interacțiunii omului cu mediul social, interacțiune ce se manifestă în mod obiectiv, omul fiind antrenat într-o rețea complexă de relații sociale, ca membru al diverselor comunități (familială, școlară, de muncă) în care își exprimă, într-un fel sau altul, atitudinea. Ea poate fi pozitivă sau negativă. Acțiunile educative pe care profesorul le întreprinde urmăresc cu precădere formarea și stabilizarea trăsăturilor pozitive, prevenirea și înlăturarea celor negative atunci când constată că elevii se află în fața unor alternative sau manifestă unele carențe în comportamentul lor.
Prof. Rășcanu, în cartea sa, Psihologie și comunicare spunea că: „Persoanele prea rigide prea pline de ele nu pot lega prietenii; sau prieteniile lor sunt foarte scurte. de aceea, dacă vrem sa avem prieteni, trebuie reținute câteva reguli:
- să ne oferim voluntar, de câte ori este nevoie;
- să păstrăm confidențele;
- să avem încredere unul în celălalt;
- să ne arătăm sprijinul afectiv;
- să împărtășim noutățile unul altuia;
- să fim toleranți unii față de alții.
Psihologul Gabriel Albu spunea următoarele: „După cum arată cercetările, copiii folosesc pentru prima dată termenul de prieten, cam la vârstă de 3-4 ani. Pentru ei, un prieten este, în primul rând, un tovarăș de joacă, copilul nefiind capabil să deosebească între propria lui perspectivă și cea a altuia, nici să recunoască faptul că altul ar putea să perceapă într-un mod diferit aceleași evenimente și circumstanțe. Între 4 și 7 ani, copiii încep treptat să perceapă că propriile lor perspective și cele ale altora sunt diferite”.
Un alt specialist în domeniul educației, R. Pahl vorbește despre alte stadii ale prieteniei, afirmând următoarele: „Copiii sunt capabili să adopte perspectiva altei persoane între 6 și 12 ani. fiind posibil să se ajungă la o reciprocitate a gândurilor și a sentimentelor, nu numai a acțiunilor. Între 9 și 15 ani, copilul atinge un nou stadiu al relației amicale. În această etapă, prietenii se pot ajuta reciproc, își împărtășesc problemele personale, iar după 12 ani înțeleg că relațiile prietenești strânse necesită eforturi, atât pentru a se forma cât și pentru a se menține.
Ultima etapă poate începe după 12 ani și poate dura până la maturitate –etapa prieteniei autonome și independente”.
2. Vinovăția și singurătatea
Despre aceste sentimente negative care pot influența persoana umană, vorbește pe larg psihologul Dryden W. , zicând: „Se simte vinovat cel care își interpretează drept încălcarea unui cod moral sau a unor principii, standarde sau valori etice, având următoarele consecințe:
- o anumită dependență de alții, aceasta derivând, în principal, din ideea că, în mod categoric, nu trebuie să fie lezate sentimentele altora;
- blamul de sine accentuează teama ca nu cumva să procedăm incorect și în viitor.
Sentimentul de vinovăție atrage după sine și alte sentimente majore. De aceea, copiii care trăiesc într-un mediu culpabilizant, cu relații culpabilizante, pot trece și prin alte stări, în afara celei de vinovăție, cum ar fi teama și singurătatea.”
În ceea ce privește ultimul concept al acestui articol, singurătatea poate fi definită ca un ‚’raport defavorabil dintre cantitatea și calitatea relațiilor interpersonale reale și cele dorite de individul respectiv”.
Psihologii afectivității consideră că există două tipuri de singurătate: socială și emoțională. Ca orice proces psihic, afectivitatea evoluează pe parcursul vieții omului.
Psihologul Andrei Cosmovici a identificat mai mulți factori care influențează dezvoltarea afectivă. Acesta amintește despre existența unor obstacole în primii ani de viață. „Acolo unde părinții și educatorii au îmbinat îngăduința cu interdicția, permisivitatea cu interdicția, copiii îi respectă și se atașează profund de ei”.
Un alt factor menționat de către psihologul amintit mai sus, îl reprezintă imitarea atitudinilor sau a emoțiilor celor din jur. Copiii imită cu ușurință pe adulți nu numai în ceea ce privește expresiile verbale, ci și gesturile, atitudinile. Un al treilea factor care poate interveni în evoluția afectivității este intelectualizarea sentimentelor. Potrivit lui A. Cosmovici „Conștiința unei stări afective pozitive poate servi la consolidarea ei, după cum conștientizarea unui sentiment negativ poate duce la declanșarea și susținerea luptei împotriva lui. Cei trei factori responsabili de evoluția afectivității sunt în funcție de experiența socială, de relațiile sociale, de intensitatea trăirii unor situații de viață”.
O concluzie a acestui articol pot fi cuvintele pedagogului Jan Amos Comenius: „Este o proprietate a tot ce se naște, faptul că se poate foarte ușor îndoi și forma când se află la o vârstă fragedă… Copăcelul trebuie plantat, răsădit, tăiat și încovoiat încolo și încoace… Vrem ca cineva să aibă deprinderi frumoase, atunci trebuie crescut pentru aceasta de la vârsta cea mai fragedă.”