Articolul explorează conflictul din perspectivă educațională, accentuând valoarea sa formativă în dezvoltarea gândirii critice, a identității și a relațiilor interumane.
1. Conflictul – realitate umană și premisă a evoluției
Încă de la începuturile lumii, simbolurile conflictelor apar în mituri, religii și literatură. În Geneză, Cain îl ucide pe Abel – act considerat primul conflict fratricid. Dar semnificația e mai profundă: nu ura, ci frustrarea, competiția și recunoașterea neacordată alimentează tensiunea. Așadar, conflictul nu este un accident, ci o expresie a diferențelor dintre oameni.
Etimologia cuvântului conflictus (lat. „ciocnire, luptă”) exprimă metafora coliziunii între două sau mai multe forțe opuse. În definirea sa modernă, conflictul este o stare de tensiune cauzată de incompatibilitatea între idei, valori, interese, percepții sau emoții.
Bernard Mayer remarcă: „Nu există conflict fără emoții.” Emoțiile sunt nu doar simptome, ci surse și chiar soluții ale conflictului. Uneori, doar identificarea corectă a emoției (furie, rușine, vinovăție, teamă) duce la detensionare.
2. Tipologii ale conflictului: de la interior la social
Ana Stoica-Constantin propune o clasificare funcțională a conflictelor:
- intrapersonale – când omul este confruntat cu dorințe/opțiuni/opinii opuse;
- interpersonale – între două persoane (colegi, elevi, profesori);
- intragrupale – în interiorul unui colectiv (clasă, familie);
- intergrupale – între grupuri (etnice, religioase, sociale);
- internaționale – conflicte geopolitice, ideologice.
În mediul educațional, conflictul intrapersonal este frecvent ignorat. Elevii se confruntă zilnic cu întrebări contradictorii: Să răspund sau să tac? Să mă conformez sau să fiu autentic? Să cer ajutor sau să mă prefac că știu? Fiecare alegere implică o renunțare, ceea ce generează tensiune.
Leon Festinger a explicat acest proces prin teoria disonanței cognitive⁸. Atunci când două convingeri intră în conflict (ex: „Sunt un elev bun” vs. „Am luat o notă mică”), apare o stare de disconfort care îl motivează pe individ fie să-și schimbe comportamentul, fie să-și modifice percepțiile.
3. Perspective psihodinamice asupra conflictului
Freud a considerat conflictul ca expresie a tensiunii dintre instanțele psihice (id, ego, superego). Dorințele reprimate pot genera conflicte inconștiente cu efecte psihosomatice.
Adler a interpretat conflictele ca încercări de compensare a sentimentului de inferioritate. Suferința copilului respins sau ignorat devine motor al ambiției sau al autoexcluderii.
Jung a văzut conflictul ca opoziție între persona (masca socială) și sine (nucleul autentic al ființei). În lipsa integrării, individul devine scindat, trăind o viață fragmentată.
Fromm a analizat conflictul ca tensiune între nevoia de libertate și dorința de apartenență – o dialectică permanentă în viața adolescenților.
4. Educația și conflictul: între reprimare și transformare
În școală, conflictul este adesea privit ca o problemă disciplinară. Se intervine adesea punitiv, fără să se trateze cauza reală. Totuși, conflictele pot deveni oportunități educaționale dacă sunt abordate prin:
- metacogniție (conștientizarea propriilor gânduri și reacții);
- reglare emoțională;
- empatie și negociere.
Programele de tip SEL (Social and Emotional Learning) pun accent pe aceste abilități, esențiale pentru succesul în viață. Elevii pot învăța să formuleze mesaje Eu („Eu mă simt… când…”), să asculte activ, să identifice intenția din spatele unui comportament.
Bedell și Lennox propun cinci pași în rezolvarea conflictelor la clasă:
- definirea clară a problemei;
- ascultarea ambelor părți;
- exprimarea emoțiilor fără acuzații;
- găsirea de soluții creative;
- alegerea celei mai echitabile variante.
5. De ce avem nevoie de o cultură a conflictului în educație
În loc să temem conflictele, trebuie să le învățăm. Conflictul e semn că ceva trebuie înțeles, nu distrus. El e o invitație la dialog și reflecție.
Propun integrarea educației pentru conflict în curriculumul real, prin:
- texte literare (ex: conflicte în operele studiate);
- jocuri de rol (simulări de mediere);
- reflecții scrise;
- dezbateri (cu reguli de ascultare activă și reformulare);
- colaborări interdisciplinare (ex. cu psihologia, etica, educația civică).
Integrarea conflictului ca temă educațională implică schimbări de paradigmă. Nu mai vorbim despre control și disciplină, ci despre autoreglare, înțelegere și deschidere către alteritate. Un exemplu didactic elocvent este analizarea conflictelor din opere literare precum ”Ion” de Liviu Rebreanu – unde conflictul dintre dorința de împlinire personală și codul social al satului generează o dramă existențială. Ion este prins între iubirea autentică și instinctul de posesiune, între statut social și demnitate, între sine și ceilalți. Elevii pot fi încurajați să identifice aceste tipuri de conflict (interior, exterior, axiologic) și să le compare cu propriile dileme sau cu situații contemporane.
La fel, în ”Iona” de Marin Sorescu, conflictul devine metafizic – este o criză de identitate în fața golului existențial, o luptă cu sensul vieții și limitele cunoașterii. Discuțiile pe marginea acestui text pot stimula reflecția asupra anxietății personale, a nevoii de sens și a raportării la sine. Astfel, literatura devine o punte între conflictul narativ și cel existențial, între personaj și elev.
În ”Moara cu noroc”, personajul Ghiță este prins între etică și pragmatism, între loialitate și lăcomie. Deși pare o dramă a alegerii, conflictul intern se transformă într-o tragedie a imposibilității echilibrului. Analiza acestor conflicte oferă elevilor ocazia de a înțelege mecanismele decizionale, influența anturajului și consecințele compromisului moral.
În învățământul liceal, mai ales în filierele tehnologice, conflictul este frecvent legat de statutul social, presiuni familiale sau incertitudini personale. Reflecția ghidată asupra acestor conflicte poate duce la un mai bun autocontrol, dezvoltarea rezilienței și a conștiinței de sine. Profesorul, prin atitudinea sa, modelează modul în care conflictul este perceput: ca prilej de rușine și evitare, sau ca experiență de învățare și creștere.
Este esențial ca școala să nu perpetueze o cultură a conformismului și tăcerii, ci să încurajeze exprimarea diferenței. Conflictul poate scoate la lumină nevoi ascunse, neînțelegeri sau clivaje culturale, iar abordarea sa empatică și rațională poate transforma tensiunea în dialog și reconectare.
În plus, competențele de gestionare a conflictului sunt competențe-cheie pentru viață. Educația nu poate ignora faptul că elevii vor întâlni divergențe de opinie, provocări relaționale și momente de criză în viața personală și profesională. A-i ajuta să le înțeleagă și să le gestioneze echilibrat este o investiție în formarea lor ca cetățeni activi, capabili să construiască relații sănătoase și să contribuie la o societate democratică.
Din perspectivă didactică, conflictul poate fi integrat în proiectarea lecțiilor, în activități de tip dezbatere, în analiza unor dileme morale sau în reflecții metacognitive. Nu conflictul în sine este problematic, ci absența unor cadre de gestionare și valorizare. O cultură a dialogului, susținută de profesori deschiși și empatici, poate transforma experiențele conflictuale în lecții de viață memorabile.
În concluzie, conflictul nu trebuie negat, ci înțeles, însoțit și transformat. Școala are responsabilitatea de a forma oameni care nu se tem de diferență, care pot asculta activ, argumenta clar și reconstrui punți atunci când podurile par că s-au prăbușit. Este o misiune dificilă, dar profund necesară într-o lume tot mai fragmentată.
Bibliografie
Adler, A. (1992). Understanding Human Nature. Hazelden.
Bedell, J., & Lennox, C. (2001). Conflict Resolution in the Schools. Jossey-Bass.
Dafinoiu, Ion, Personalitatea, Editura Polirom, Iași, 2002.
De Peretti, André, Legrand, Jean-André, Boniface, Jean, Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2001.
Duric, Ladislav, Elements de psychologie de l’education, UNESCO, Paris, 1991.
Faire, Cornelius, Ştiinţa rezolvării conflictelor, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1996.
Freud, Sigmund, Introducere în psihanaliză, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980. Grant, Wendy, Rezolvarea conflictelor, Editura Teoara, București, 1998.
Hedges, Patricia, Personalitate și temperament, Editura Humanitas, București, 2006.
Horney, Karen (2010). Conflictele noastre interioare, Editura Univers Enciclopedic Gold, București.
Stoica-Constantin, A. (2004). Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare si diminuarea efectelor, Polirom.
www.google.com/search