Educația incluzivă garantează dreptul fiecărui copil de a beneficia de o educație de calitate, care satisface nevoile de bază în învățare și îmbogățește viața. Aceasta pune accent deosebit pe sprijinirea copiilor proveniți din medii vulnerabile sau marginalizate, urmărind valorificarea potențialului fiecărui individ, fără discriminare.
UNESCO promovează conceptul de educaţie a cerinţelor educaționale speciale, cu scopul de a promova adaptarea, completarea și flexibilizarea procesului educativ pentru a asigura participarea egală și integrarea copiilor cu nevoi specifice.
Cadrele didactice care stimulează elevii prin laudă, obţin rezultate mai bune în procesul educaţional. Aceștia apreciază pozitiv elevii aşa-zis „problemă”, apreciindu-le progresul — oricât de mic — și contribuind astfel la dezvoltarea încrederii în propriile forțe. Atunci când aprecierea este folosită corect, ea devine un instrument esențial în succesul procesului educațional.
Scurt istoric educaţional al unui copil cu ADHD
Comportamentul nedorit/de ȋmbunătăţit: elevul vorbește frecvent fără să fie numit, nu ţine cont de regula de comunicare „aștept să termine cealaltă persoană de vorbit și apoi vorbesc”.
Problema reală a comportamentului elevului: tendinţa de a acţiona ȋnainte să se gândească (impulsivitate).
Cauza/ deficitul funcţiilor executive implicate: deficitul la nivelul memoriei de lucru (dificultăţi de reactualizare a regulii verbale “vorbim pe rând”), deficitele la nivelul mecanismelor cerebrale de inhibiţie, datorită unei stări de subactivare, fac ca elevul cu ADHD să nu aibă o bună reglare cognitivă, comportamentală și emoţională, adaptată contextului ȋn care se află, deficit la nivelul limbajului intern. Prin urmare, elevul cu ADHD este ȋn mod natural predispus să facă lucruri ȋnainte de a reflecta ȋn prealabil la ceea ce face. Aici intervine dificultatea de a se decentra de pe sine și de a se pune ȋn locul celorlalţi (așteptarea rândului).
Planul individualizat de intervenţie la clasă, în vederea îmbunătăţirii rezultatelor şcolare şi dezvoltării abilităţilor sociale al unui copil cu ADHD
Perioada derulării intervenţiei: anul școlar ……
Obiective generale de intervenţie:
1. Să crească frecvenţa comportamentelor de așteptare a numirii pentru a răspunde;
2. Să crească perioada de manifestare a comportamentului de așteptare;
3. Să scadă frecvenţa de manifestare a comportamentelor de răspuns ȋnainte de a fi numit.
Obiective operaţionale – de ȋnvăţare:
1. Ghidarea/ ȋnvăţarea comportamentului elevilor prin apelul la regula “aștept să termine cealaltă persoană de vorbit și apoi vorbesc” și acordarea de sprijin pentru reamintirea ei (prompteri vizuali);
2. Ignorarea răspunsurilor elevilor care apar ȋn absenţa numirii;
3. Aprecierea pozitivă a elevilor care respectă regula de a vorbi atunci când sunt numiţi;
4. Recompensarea imediată a elevului cu ADHD, când respectă regula și așteaptă să fie numit.
Strategii de intervenţie:
- Controlul comportamentului elevului prin intermediul regulii și consecinţelor imediate;
- Oferirea de sprijin ȋn reamintirea regulii;
- Ignorarea răspunsurilor de ȋncălcare a regulii;
- Recompensarea imediată a comportamentului de așteptare.
Termene de evaluare a planului individual: săptămânal
Criterii de succes și/sau de renunţare la plan: profesorul stabilește și enunţă regula „așteaptă să fii numit pentru a răspunde”; profesorul nu ia ȋn considerare niciodată nici un răspuns care vine de la elevul cu ADHD, respectiv elevii clasei, fără ca regula să fie respectată.
Rezultatele obţinute: ȋmbunătăţirea comportamentului elevului cu ADHD privind intervenţia frecventă fără să fie numit pentru a vorbi.
Este necesar ca profesorii să adopte față de elevii lor relații bazate pe colaborare, respect interpersonal, îndrumare, cu accentul mutat de pe „ce ştie” elevul, pe „ce ştie să facă” acesta. Astfel, principala activitate în procesul educațional este angajarea elevilor în investigaţii şi lucrări independente sau în echipe, iar feedbackul constructiv este esențial pentru succesul educational.
Bibliografie
1. Dumitru Banciu, Mihai S. Rădulescu, Introducere în sociologia devianţei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, București, 1985
2. dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/2783/1/foca_comportament_opunere.pdf