Conform DEX 2009, securitatea reprezintă sentimentele de încredere și liniște ale persoanei în absența oricărui pericol, iar potrivit autorului Barry Buzan, securitatea poate fi definită ca funcția inversă a riscului. Problema securităţii şi, implicit, a mecanismelor prin care siguranţa indivizilor, a comunităţilor şi a statelor este furnizată a devenit în ultimii ani o chestiune de primă necesitate şi importanţă în contextul diversificării ameninţărilor şi pericolelor din mediul internațional de securitate care, pe fondul globalizării și al progresului tehnologic, se află într-o continuă evoluție.
Toate aceste evoluţii au reclamat nevoia unei noi abordări asupra securităţii, a formării unor specialişti care să privească şi să înţeleagă, dintr-o perspectivă mai amplă, problemele de securitate, capabile să ajute la contracararea şi, pe cât posibil, la oprirea acestora. Astfel, instituţionalizarea Studiilor de Securitate în cât mai multe centre universitare şi extinderea lor spre noi niveluri de analiză a însemnat opţiunea cea mai raţională şi firească.
În România, stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, domeniul studiilor de securitate, ca formă a pregătirii şi instruirii universitare, s-a dezvoltat abia după căderea regimului comunist, pătrunzând într-o formă extinsă în universităţile civile abia de câţiva ani, sub impulsul „Parteneriatului pentru Pace” iniţiat de NATO în 1993. Conştientizarea publicului din România asupra vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor simetrice şi asimetrice la adresa securităţii cetăţenilor şi statului român este mai mult decât necesară, având în vedere crizele europene şi internaţionale ce afectează şi societatea românească.
Referitor la originile termenului de securitate, pot fi invocaţi termenii latini „securitatis” şi „securitas” care semnifică starea de siguranță, lipsa sentimentului de anxietate sau de frică. Demersul definirii conceptului de „securitate” este unul cu atât mai dificil în zilele noastre, având în vedere numeroasele dimensiuni ale securităţii şi diversificatele pericole şi ameninţări la adresa securităţii din lumea contemporană.
În sens pragmatic, conceptul de securitate poate fi echivalat cu sintagma „absenţa pericolului”, iar cel de insecuritate cu sintagma „prezenţa pericolului”. Una dintre cele mai cunoscute şi vechi definiţii a securităţii îi aparţine lui Arnold Wolfers: „securitatea, în sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absenţa temerii că asemenea valori vor fi atacate” în cartea „National Security” as an Ambiguous Symbol, Arnold Wolfers 1952.
De asemenea, autorii Yusuf A. și lui Babatunde K. „securitatea este condiția care sporește capacitatea guvernului, a agențiilor și a cetățenilor săi de a funcționa fără obstacole”.
Multe studii, printre care și cel al lui Cheung și Al-Qudah, confirmă faptul că persoana care se simte în siguranță se simte împlinită în munca sa. Astfel, conceptul de securitate are un statut important pentru oameni, deoarece aceștia trebuie să trăiască în pace fără amenințări, stres și anxietate (Al-Otiebi, 2009) .
Securitatea a devenit în contemporaneitate un concept tot mai complex, însă, cu siguranţă, evoluţia acestui concept nu se va opri aici, depinzând nu doar de evoluţiile tehnologice şi din domeniul militar, ci şi de evoluţiile din mediul cultural, social, ecologic şi politic al statelor. Raportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare subliniază şapte dimensiuni ale securităţii umane: securitatea economică, securitatea hranei, securitatea sănătăţii, securitatea de mediu, securitatea personală, securitatea comunitară şi securitatea politică, şi identifică şase principale ameninţări la adresa securităţii umane: creşterea necontrolată a populaţiei, disparităţi în oportunităţile economice, presiunile migraţiei, degradarea mediului, traficul de droguri, şi terorismul internaţional (O.N.U. 1994, p.24).
Conceptul de securitate personală are o strânsă legătură şi s-a dezvoltat pe baza reglementărilor internaţionale existente în materia drepturilor omului, dar şi a dreptului internaţional umanitar, care au în centrul lor – individul. Al-Hoshan a indicat necesitatea dezvoltării gradului de conștientizare a securității prin predarea și învățarea valorilor și construirea unor atitudini pozitive privind securitatea elevilor prin curriculum și activități școlare. Studiile sociale sunt considerate subiecte importante care includ concepte de educație pentru securitate în conținut, deoarece acestea sunt direct legate de oameni, mediul lor și ceea ce se întâmplă în acest mediu, cum ar fi interacțiunile, relațiile sociale, comportamentul, tradițiile, obiceiurile și fenomenele sociale rezultate, inclusiv problemele de viață care afectează comportamentul uman și stilul de viață (Al-Omari, 2013). Majoritatea studiilor convin asupra includerii educației pentru securitate în programele școlare deoarece aceasta are rolul de a contribui la dezvoltarea gradului de conștientizare a siguranței, pornind de la formarea unui comportament pozitiv și a unei personalități care să conducă la dezvoltarea competențelor și a comportamentelor de securitate necesare reducerii evenimentelor negative.
Potrivit studiului analitic de la Centrului Canadian de Științe ale Educației din anul 2016, securitatea este strâns legată de educație. Astfel, în mod proporțional, cu cât valorile morale sunt instalate în subconștientul elevilor, cu atât în societate predomină stabilitatea și siguranța. În acest sens, școala trebuie să extindă curriculumul pentru a face față schimbărilor rapide din societate și să își mențină misiunea în răspândirea educației pentru securitate.
Pe de altă parte, determinarea amenințărilor sociale și de securitate la momentul actual trebuie să se încadreze în prioritățile curriculumului. Prin urmare, studiul menționat demonstrează necesitatea includerii conceptelor de educație în domeniul securității în manualele educației naționale și civice. Acest tip de educație este menită să promoveze în rândul persoanelor conștientizarea riscurilor la care se pot expune în anumite contexte cu scopul de a se proteja atât pe ei înșiși, cât și pe cei din jurul lor. Totodată, îmbogățește cunoștințele noastre despre oricare formă de acțiune amenințătoare pentru viețile și proprietățile noastre, fie acasă, în școală ori la locul de muncă (Okunola, 2010).
Bibliografie
1. Academia Română, Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan”, 2009, Editura Univers Enciclopedic Gold.
2. Agabrian, Manuel, 2006, Școala, familia, comunitatea-Manual, Editura Institului European, Iași.
3. Al-Hoshan, B., 2004, The importance of the educational institutions in developing the security awareness.Security and Society seminar.
4. Al-Omari, M., 2013, The security education concepts, Um Al-Qura University, KSA.
5. Al-Otiebi, S., 2009, The intellectual security in the textbooks of the Islamic education in the secondary stage (Unpublished MA thesis), Um Al-Qura University, Mecca, KSA.
6. Al-Qudah, S., 2013, The security system in the Holly Quran and the extent of its inclusion in the textbooks of the national education and the Islamic education in the primary stage in Jordan, The World Islamic Sciences University, Jordan.