Comunicare în limba română: Metoda fonetică analitico-sintetică

Metoda fonetică analitico-sintetică este detectabilă în însăși structura sa denominativă: fonetică, pentru că se referă la planul vorbirii, analitică pentru că se folosește analiza, adică descompunerea cuvintelor în silabe și sunete, până la izolarea unui sunet dintr-un sunet, și sintetică pentru că procesul analizei este continuat în mod obligatoriu de procesul invers, al sintezei, constând în îmbinarea sunetelor, reprezentate prin litere, în silabe și cuvinte și citirea acestora (coord. Albulescu & Catalano, 2019).

Metoda fonetică analitico-sintetică se bazează pe o abordare sistemică și analitică a însușirii limbii române, urmărind să integreze într-un mod coerent elementele de fonetică, ortografie, gramatică și vocabular. Aceasta abordare permite elevilor să asimileze mai ușor toate elementele limbii române prin dezvoltarea capacitățiilor lor de analiză și sinteză. În același timp, această metodă ia în considerare particularitățile psihologice ale copiilor de 6 – 7 ani, care sunt într-un punct de dezvoltare cheie pentru abilitățile lor de limbaj și gândire. Prin urmare, aceasta metodă se dovedește a fi eficientă în sprijinirea dezvoltării competențelor lingvistice ale copiilor în timp ce le dezvoltă gândirea și capacitățile lor analitice.

Limba română este o limbă fonetică, adică cu corespondență ridicată între fonem și grafem. Există foarte puține situații de neconcordanță. Din acest considerent, folosirea de către cititor a unei strategii fonologice de citire este o alegere eficientă, aceasta permițându-i, odată ce și-a însușit codul alfabetic, să poată citi orice cuvânt în limba lui.

Predarea limbii române în învăţământul preuniversitar urmăreşte înţelegerea de către elevi a bogăţiei limbii materne şi folosirea corectă a ei în relaţiile cu oamenii.

Înțelegerea limbii este în funcţie de cunoaşterea compartimentelor principale ale ei: vocabularul, fonetică, ortografia, ortoepia, gramatică. Studiul limbii române la clasa I se desfăşoară în două etape: etapa prealfabetară și etapa alfabetară.

Etapa prealfabetară începe la începutul lunii octombrie, când se încheie evaluarea predictivă şi se finalizează la începerea literelor. În etapa prealfabetară, elevii se pregătesc să abordeze studiul literelor. Pentru aceasta învăţătorul trebuie să se asigure că ei pronunţă corect cuvintele uzuale şi să sesizeze toate sunetele dintr-un cuvânt. Pronunţia corectă a cuvintelor asigură formarea deprinderilor de citire corectă şi de scriere corectă. În general, elevul citeşte un cuvânt aşa cum este obişnuit să-l pronunţe şi scrie un cuvânt aşa cum şi-l dictează. Înainte de a face exerciţii de corectare a citirii şi scrierii, învăţătorul trebuie să verifice pronunţia cuvântului.

În perioada prealfabetară, se insistă asupra pronunţiei corecte a unor sunete care în anumite combinaţii sunt susceptibile de a fi pronunţate greşit, cum ar fi: r, l, s, z. Abecedarele oferă pagini întregi cu imagini ce trebuie folosite pentru asigurarea pronunţiei corecte a cuvintelor care conţin aceste sunete.

Ca să se pronunţe corect un cuvânt, elevul trebuie să sesizeze toate sunetele care îl compun. Acest proces se numeşte formarea auzului fonematic. Exerciţiile care se desfăşoară pentru formarea auzului fonematic trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

să ţină seama de particularităţile fonetice ale limbii;
nu se folosesc cuvinte care se scriu într-un fel şi se pronunţă în alt fel (ex: cuvântul oameni se scrie cu oa şă se pronunţă cu ua sau cuvinte ce conţin sunetul x-cs sau gz)
să se folosească metoda fonetică, analitico – sintetică, astfel:
se porneşte de la propoziţie, se numără (identifică) cuvintele, se despart cuvintele în silabe şi silabele în sunete.

Cuvintele folosite trebuie cunoscute de elevi, să fie formate din 2-3 silabe, fără aglomerări de consoane. Elevii sesisează greu sunetele în cuvintele monosilabice.

În perioada prealfabetară, nu se rezolvă toate problemele referitoare la formarea deprinderilor de pronunţie corectă şi a auzului fonematic, aşa că exerciţiile de tipul celor menţionate mai sus se desfăşoară şi în perioada alfabetară.

În etapa dinaintea studierii alfabetului, elevul este pregătit şi pentru abordarea scrierii literelor şi a cuvintelor. El învaţă să mânuiască instrumentul de scris şi să folosească suportul pe care scrie. De asemenea, elevul scrie elementele componente ale literelor: linii, bastonaşe, cârlige etc. Prin aceste exerciții, elevii învaţă să respecte unele reguli care vizează scrierea: poziţia corectă la scris, mânuirea creionului cu cele trei degete, mişcarea mâinilor din încheietură, nu cu întreg braţul, evitarea scrierii crispate prin strângerea exagerată a creionului şi mişcarea întregului corp.

În clasă, preponderentă este activitatea cu diverse materiale şi jucării. Se au în vedere dezvoltarea perspicacităţii şi a rapidităţii gândirii, a creativităţii, formarea deprinderilor de activitate în grup şi independent, formarea deprinderilor de a acţiona ordonat.

La sfârşitul etapei prealfabetare, cadrelele didactic verifică nivelul realizării următoarelor obiective:

să pronunţe corect cuvintele uzuale;
să sesizeze sunetele din cuvinte cunoscute formate din 2-3 silabe, fără aglomerări de consoane, fără diftongi sau triftongi;
să folosească corect instrumentul şi suportul de scris;
să scrie semnele grafice care compun litere;
să formuleze propoziţii;
să susţină un dialog scurt (3 – 4 replici);

Dacă cei mai mulţi elevi ai clasei realizează aceste obiective, se poate trece la perioada alfabetară. În această etapă alfabetară, elevul învaţă să citească, să scrie litere, cuvinte şi propoziţii, utilizând exclusiv metoda fonetică, analitico – sintetică.

Metoda pe care o folosim în familiarizarea elevilor cu citit-scrisul trebuie să ţină seama, pe de o parte, de faptul că scrierea concordă, aproape exact, cu pronunţarea, deci metoda trebuie să fie fonetică, iar, pe de altă parte, că trebuie să se pornească de la desprinderea unei propoziţii din vorbire, să se realizeze delimitarea cuvintelor în silabe şi apoi fiecare silabă în sunete, după care să se parcurgă drumul invers, de la sunet la silabă, cuvânt şi propoziţie, ceea ce denotă că metoda trebuie să fie şi analitico-sintetică.

A analiza înseamnă a împărţi un întreg, în cazul nostru propoziţia, respectiv cuvintele, în părţile lor componente, până la nivelul sunetelor, iar sinteza este operaţia inversă, de îmbinare, reunire a acestor părţi în întregul lor.

Prin urmare, stabilirea metodei folosite în scopul familiarizării elevilor cu cititul şi scrisul nu se face în mod arbitrar. Alegerea metodei are la bază raţiuni desprinse, în primul rând, din particularităţile limbii române, precum şi din particularităţile psihologice ale copiilor de 6-7 ani, în general din particularităţile psihologice ale începătorilor în ceea ce priveşte cititul şi scrisul, prin aceasta dovedind superioritatea faţă de vechile metode de predare.

Metoda fonetică, analitico-sintetică presupune o strânsă legatură între procesul însuşirii citirii şi cel al scrierii. Însuşirea literelor de mână şi formarea deprinderilor de scriere se face paralel cu însuşirea literelor de tipar.

Folosirea metodei fonetice, analitico-sintetice, în vederea familiarizării elevilor cu cititul şi scrisul, permite învingerea unor dificultăţi şi prevenirea unor greşeli care constau fie în scriere legată a unor cuvinte, ca urmare a nediferenţierii acestora, fie în omisiuni, inversiuni, substituiri sau adăugiri de litere ca urmare a nediferenţierii în vorbire, a sunetelor respective. Separarea cuvintelor din vorbire reprezintă un element indispensabil citirii şi scrierii.

Metoda fonetică, analitico-sintetică presupune o participare activă şi conştientă a elevilor la lecţie. Analiza şi sinteza elementelor fonetice care compun cuvintele şi propoziţiile cer un efort intelectual din partea elevilor, efort care îi conduce spre conştientizarea activităţii de învăţare. Acestă metodă prezintă următoarele etape:

desfăşurarea unei conversaţii după diferite suporturi, ilustraţii din manual sau alte surse, fotografii, mulaje, diapozitive, etc.;
desprinderea propoziţiei în care se află un cuvânt ce conţine sunetul nou;
stabilirea locului cuvintelor în propoziţie şi separarea cuvântului în care se află sunetul nou;
despărţirea cuvântului în silabe şi descoperirea sunetelor ce compun fiecare silabă;
separarea sunetului nou;
exemplificări de cuvinte care conţin sunetul nou aflat în poziţii diferite (pronunţia sunetului nou);
jocuri pentru descoperirea sunetului nou în diferite cuvinte;
intuirea literei de tipar corespunzătoare sunetului (litera este semnul scris al sunetului)
recunoaşterea literei în abecedar şi în diferite surse (ziare, reviste, cărţi);
compuneri de cuvinte cu ajutorul alfabetarului;
convorbiri pe baza ilustraţiei din manual, conducerea discuţiilor în aşa fel încât să se asigure pronunţia corectă a cuvintelor noi care se vor întâlni în coloanele de cuvinte şi în text;
citirea coloanelor de cuvinte în şoaptă şi cu voce tare (pe silabe şi integral);
desfăşurarea unei scurte convorbiri în vederea înţelegerii textului;
citirea model, de către învăţător, a coloanelor de cuvinte şi a textului, în ritmul clasei
citirea textului în şoaptă şi cu voce tare;
citirea textului de către elevi;
redarea conţinutului textului cu ajutorul întrebărilor;
citirea integrală sau povestirea;
citirea selectivă sau pe roluri;
conversaţia de încheiere (exerciţii de dezvoltare a exprimării)

Scrisul se relizează ca orice deprindere prin aplicarea în practică a unor cunoştinţe care constau în reguli tehnice şi grafice. Sursele de cunoştinţe care urmează să fie aplicate în practica scrisului sunt oferite de modelele semnelor grafice respective, însoţite de explicaţiile învăţătorului.

Etapele lecţiei de scriere pot fi:

intuirea literei de mână (stabilirea elementelor componente);
scrierea model a literei pe tablă, cu explicarea fiecărei mişcări a mâinii;
scrierea literei pe tablă de către elevi, cu explicarea fiecărei mişcări a mâinii;
scrierea literei în aer, pe bancă (cu creion), pe podul palmei;
exerciţii pregătitoare pentru scriere;
scrierea literei de trei ori;
verificarea scrierii;
elevii care au scris corect mai scriu trei litere, ceilalţi exersează împreună cu cadrul didactic;
exerciţii de scriere a literei un rând întreg, până la maxim 3 rânduri;
scrierea cuvintelor;
copierea cuvintelor după modelul scris pe tablă;
transcrierea cu litere de mână a cuvintelor după un model scris cu litere de tipar;
dictarea unor litere, cuvinte;
scrierea propoziţiilor.

Exemplificarea utilizării metodei fonetice analitico-sintetice

Pentru cunoaşterea modului concret în care se derulează etapele procesului de învăţare a unui sunet nou şi literei corespunzătoare, vom lua un caz particular: sunetul şi literele l (mic de tipar), L (mare de tipar), urmărind etapele procesului învăţării sunetului şi literei respective.
Se prezintă elevilor o planşă care înfăţişază un cal şi se pune întrebarea: „Ce este acesta?”, un elev va răspunde: „Acesta este un cal.”
Cadrul didactic: „Ce este ce ai spus tu?”
Elev: „Aceasta este o propoziţie.”
După cum se constată , este vorba de separarea propoziţiei din vorbire. Această secvenţă poate fi realizată şi pe baza unei scurte povestiri, din care se extrage propoziţia care conţine cuvântul cu sunetul nou.
Se repetă propoziţia în cor, apoi de către câţiva elevi, individual, după care se analizează:
Câte cuvinte are propoziţia? (patru cuvinte)
Care sunt în ordine: primul, al doilea, al treilea, al patrulea cuvânt? (analiza)
Se rosteşte propoziţia în întregime (sinteza)
Se întreabă apoi „Care este ultimul cuvânt?” (cal)
„Ce sunet se aude la sfârşitul cuvântului cal?” (l). În paralel cu analiza verbală se realizează şi schema grafică, utilizând creioane colorate, cretă colorată
________________________________________. (notarea propoziţiei)
______________ _________ _____ _________. (delimitarea cuvintelor)
_________ (delimitarea silabelor din cuvinte)
. . . (delimitarea sunetelor în silabă)
Învăţătorul îl rosteşte clar: vârful limbii lipit de cerul gurii, în apropierea dinţilor, dar nu lipită de aceştia, gura uşor întredeschisă.
Sunt puşi elevii să-l rostească individual şi se fac aprecierile de rigoare.
Se pronunţă cu toată clasa.
Se dau exemple de cuvinte care conţin sunetul învăţat (la începutul, în interiorul sau la sfârşitul cuvântului): lac, vale, mal etc.
S-a parcurs deci, separarea şi studierea sunetului nou.
Se comunică elevilor că vor învăţa literele de tipar l şi L.
Se arată literele de l şi L de tipar, se intuiesc, se arată din ce elemente sunt formate, se face comparaţie între litera mică şi litera mare.
Se fac comparaţii cu alte litere învăţate.
Se recunosc noile litere pe o planşă sau pe un afiş (identificarea este însoţită de pronunţia lor cu voce tare), se recunosc literele în alfabetar.
Se discută imaginea din abecedar.
Se compun cuvinte cu ajutorul alfabetarului decupat (ex: Laura – pentru a reaminti scrierea cu majuscule).
Se scriu propoziţii la alfabetar (ex: Nelu are un cal. – se insistă asupra scrierii cu majusculă la început de propoziţie).
Se citesc literele de tipar.
Se citesc independent coloanele de cuvinte din abecedar (lac, Nelu, Laura); selectiv (cuvântul care arată nume de băiat).
Se citesc propoziţiile din manual (independent, cu voce tare).
Se citesc propoziţiile selectiv (propoziţia în care se arată unde se află Nelu).
Se poartă o discuţie referitoare la conţinul textului din abecedar (Cine este Nelu? Ce are el?).
Intuirea literei de mână l (bucla mare, bastonaş cu întorsătura în jos).
Scriera model pe tablă – litera l mic de mână (se porneşte de la jumătatea liniei de jos a rândului, facem bucla mare pe jumătatea spaţiului dintre liniile oblice până la linia punctată a suprarândului şi ne întoarcem pe linia oblică continuăm cu bastonaşul cu întorsătura spre dreapta jos).
Scrierea literei l mic de mână de către elevi pe tablă, în aer, pe bancă, în podul palmei cu explicarea fiecărei mişcări a mâinii.
Jocuri de încălzire a mâinii („Eu am zece degețele/ Ce pot face eu cu ele?”).
Scrierea literei l mic de mână pe caiet şi verificarea scrierii;
Scrierea cuvintelor (legarea literei noi de celelalte litere învăţate ex: mal, luna, Nelu);
Dictare (ex: lan, Alin, mal).
Scrierea propoziţiilor (se insistă asupra scrierii cu majusculă la început de propoziţie, folosirea semnelor de punctuaţie şi respectarea spaţiului dintre cuvinte).

Metoda fonetică, analitico – sintetică, specifică procesului de predare-învăţare a limbii române la clasa I poate fi considerată într-un fel un complex de metode şi procedee, care se întrepătrund şi care dau configuraţia întregii strategii educaţionale folosite.

Metodele cele mai frecvent folosite în procesul predării-învăţării scrisului sunt cele ce se încadrează în grupa metodelor de comunicare.

În situaţia în care ne interesează îndeosebi cu prilejul analizei şi sintezei fonetice, conversaţia angajează un sistem determinat de interacţiuni verbale învăţător-elevi, în care aceştia din urmă ajung să „descopere”, pentru ei, că vorbirea este alcătuită din cuvinte care la rândul lor sunt constituite din unităţi mai mici care „se rostesc printr-o singură deschidere a gurii” şi în sfârşit se ajunge la sunet. Este cazul să ne oprim asupra acestui punct, în care fără a renunţa total la conversaţie, se face apel la un anume fel de demonstraţie. Pentru a arăta copiilor cum se pronunţă un sunet nou, cu ajutorul organului fonator, cum se scoate un sunet, cum trebuie perceput auditiv, cum apare pronunţia şi percepţia auditivă a lui în cuvinte diferite este necesară o demonstraţie cât se poate de clară.

Drumul înapoi spre cuvântul, respectiv, propoziţia de la care s-a pornit, deci sinteza, se parcurge apelând din nou la conversaţie, care de data aceasta este limitată la un număr mai mic de întrebări şi răspunsuri.

În cazul învăţării unui sunet nou şi a literei corespunzătoare, demersul didactic este, în linii mari, similar cu cel prezentat. După „demonstrarea” modului de pronunţie a sunetului respectiv şi după recunoaşterea acestuia „se arată” modelul grafic al sunetului (litera de tipar).

De data aceasta, „demonstraţia” constă doar în descrierea literei respective, prin marcarea părţilor componente, prin compararea cu alte litere, după care tot „demonstrativ” se folosesc litere ale alfabetului decupat cu ajutorul cărora se compun cuvinte, iar în continuare, în aceeaşi manieră se citesc coloanele de cuvinte din abecedar.

Învăţarea unei litere de mână implică, conversaţia, dar şi demonstraţia care este mult mai amplă. Se arată modelul literei realizat integral, pe tablă, pe mici planşe, demonstraţia fiind însoţită de explicaţii verbale care constau în prezentarea în ansamblu a literei, apoi a fiecărui element grafic în parte cu precizarea tuturor regulilor grafice corespunzătoare.

Exerciţiul este la fel de folosit în procesul învăţării cititului, dar şi al scrisului, deoarece acestea se vor constitui, în cele din urma în deprinderi care sunt de neconceput fără efectuarea unor exerciţii sistematice.

În activitatea de antrenare a conștiinței fonologice, această metodă devine un instrument necesar al cadrului didactic care, prin utilizarea sistematică, va fi însușit și de elevi. Deși este metoda clasică folosită la clasă în predare și, prin urmare, metoda la care elevul cu deficiențe de limbaj nu a răspuns favorabil, se recomandă să fie utilizată cu mențiunea unor trieri judicioase a unui materialului asupra căruia se fac operațiile de analiză și sinteză fonetică. Elevii cu deficiențe de limbaj utilizează în citire o anumită strategie fonologică, chiar dacă cu erori (David & Roșan, 2019). În plus, o citire corectă, consecventă va contribui la constituirea unui vocabular ortografic de bază, pe care elevul să îl folosească în citire.

EDICT