Comportamentul deviant reprezintă o problemă majoră a societății moderne, odată cu dezvoltarea societății, majoritatea familiilor tind să se destrame din cauza distanței, atât fizice, cât și psihice. Această distanțare intrafamilială are efecte negative asupra copiilor, care tind să dezvolte un comportament deviant ca modalitate de reacție împotriva sentimentelor negative care îi copleșesc.
Relațiile intrafamiliale se destramă fie din cauza nepotrivirii de caracter a părinților, fie din opțiunea de reprofilare a unuia dintre ei, ambele cauze produc efecte devastatoare asupra personalității copiilor, care se reflectă atât în relațiile intrafamiliale, cât și în relațiile sociale.
Comportamentul deviant se caracterizează prin agresivitate (verbală sau fizică), pasivitate, interiorizare, absenteism școlar, anxietate severă și depresie. Prima manifestare a comportamentului deviant la copii este modificarea dispoziției acestuia, fie în sens negativ (de cele mai multe ori), fie în sens pozitiv (bucurie exagerată, afectivitate, dependență față de o persoană). Părintele trebuie să observe schimbările minore în dispoziția copilului și să solicite o discuție pentru a identifica motivele acestor schimbări, dacă se ignoră primul stadiu, copilul poate dezvolta un comportament agresiv.
Principala problemă a sistemului educațional din societatea contemporană îl reprezintă lipsa conexiunilor din cadrul familiei, majoritatea copiilor sunt abandonați din motive financiare. Ca reacție împotriva abandonului, copilul tinde să se închidă în sine și să manifeste un comportament agresiv, opozant pentru a nu oferi impresia că necesită afecțiune.
Acest complex al lipsei de afecțiune este prezent și în familiile rrome, unde accentul cade pe partea materială, nu pe cea sentimentală. Lipsa de afecțiune din cadrul familiei are efecte negative asupra comportamentului școlar al copilului: agresivitate, limbaj vulgar, absenteism și în cele din urmă abandon școlar.
Primul stadiu îl reprezintă agresivitatea verbală, intens conștientizată de către copilul în cauză, însă acesta refuză orice ameliorare a comportamentului său și utilizează un limbaj vulgar care deranjează în principal elevii, dar și cadrele didactice. Consecințele utilizării unui limbaj vulgar nu afectează comportamentul anumitor copii, ceea ce conduce la adoptarea unui comportament agresiv.
Al doilea stadiu al comportamentului deviant îl reprezintă comportamentul agresiv, față de colegi și față de cadrele didactice. Majoritatea copiilor care provin din familii defavorizate, dintre cei cu care lucrez, sunt agresivi față de colegi, însă respectă într-o oarecare măsură cadrele didactice. Aceștia tind să adopte un comportament opozant, sfidător pentru a nu participa activ la orele de curs și pentru a absenta de la acestea.
În activitatea didactică, din mediul rural, cu rromii, am observat o dedublare a personalității copiilor: o parte agresivă, adoptată în momentul prezenței unui refuz din partea cadrului didactic (de a ieși din clasă, de a utiliza telefonul mobil în timpul orelor, de a nu scrie/ a nu citi etc.) și o parte pozitivă, în scurtele momente de afecțiune (o îmbrățișare). Comportamentul agresiv al copiilor rromi se declanșa în câteva momente, fără a exista indicații/ semne prevestitoare, era de ajuns un stimul vizual/ auditiv pentru ca un elev să se ridice de la locul său și să atace un alt coleg. Menționarea și explicarea consecințelor acestui tip de comportament nu reprezenta o modalitate de ameliorare a conflictelor – discuțiile cu părinții se soldau cu apelative și tonalități ridicate din partea acestora.