În societatea contemporană, educația nu mai este responsabilitatea exclusivă a școlii. Pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a copilului, este esențială o colaborare strânsă între școală și familie. Relația dintre noi, învățătorii, și părinți joacă un rol fundamental în crearea unui climat educațional favorabil învățării și formării personalității elevilor.
Din experiența la catedră am observat de-a lungul timpului că o mai bună cunoaștere a copilului ne va ajuta să înțelegem mai bine comportamentul, nevoile și stilul de învățare al elevului dacă avem informații relevante din mediul familial. Comunicarea constantă dintre noi și părinți conduce la consolidarea unei relații de încredere reciprocă, ceea ce oferă copilului un sprijin emoțional solid. Implicarea activă a părinților în procesul educațional contribuie la creșterea sentimentului de susținere și apreciere resimțit de elevi. Problemele de comportament sau dificultățile de învățare le putem identifica și soluționa mai ușor printr-o colaborare eficientă între noi și familiile elevilor.
Colaborarea între învățător și părinți se poate realiza printr-o varietate de forme și metode, adaptate realității fiecărei clase și nevoilor copiilor. Iată câteva exemple pe care cei mai mulți dintre noi le utilizăm:
1. Ședințele cu părinții – întâlniri periodice în care discutăm aspecte generale despre activitatea clasei, rezultatele școlare, disciplinele, proiectele și comportamentul elevilor.
2. Întâlnirile individuale – discuții confidențiale între noi și părintele unui elev, centrate pe nevoile specifice ale acestuia: dificultăți de adaptare, performanțe scăzute sau nevoi speciale.
3. Carnetul de corespondență sau agenda elevului – o metodă clasică, dar eficientă, care permite comunicarea constantă privind activitatea zilnică, temele, comportamentul și observarea progresului.
4. Chestionare și sondaje – instrumente utile pentru aflarea părerilor părinților despre activitatea clasei, preferințe legate de activități sau metode de îmbunătățire a colaborării.
5. Participarea părinților la activități – aceștia pot fi invitați să participe la ateliere creative, serbări ( Târgul de Crăciun – decembrie, Ziua Școlii – iunie, 8 Martie – ziua mamei), excursii sau lecții demonstrative, ceea ce întărește sentimentul de comunitate.
6. Platforme de comunicare online – aplicații precum WhatsApp, Google Classroom, Adservio, permit transmiterea rapidă a anunțurilor, notelor, feedbackului și temelor.
7. Ziua porților deschise – oportunitate pentru părinți de a ne cunoaște mediul școlar, de a observa activitatea didactică și de a interacționa cu cadrele didactice într-un cadru informal.
8. Consilierea părinților – oferirea de suport psihopedagogic părinților în gestionarea problemelor educaționale și emoționale ale copilului, adesea în colaborare cu consilierul școlar.
9. Activități caritabile sau comunitare – proiecte comune în care implicăm atât părinți, cât și elevi în acțiuni cu impact social și educativ, cum ar fi campaniile umanitare sau ecologice.
Aceste metode, aplicate coerent și adaptat contextului, duc la formarea unui parteneriat educațional eficient, în care copilul beneficiază de o educație integrată. Învățătorul are rolul unui mediator între elev și societate, facilitând legătura cu familia și contribuind la formarea personalității acestuia (Cucoș, 2006). El trebuie să manifeste: empatie și deschidere față de problemele și nevoile familiei; obiectivitate și respect în relațiile cu toți părinții, indiferent de statutul lor social sau nivelul de educație; disponibilitate pentru comunicare și colaborare continuă; inițiativă în organizarea unor activități care implică familia în viața școlii.
Familia, la rândul ei, trebuie să susțină educația copilului prin: participarea activă la întâlnirile organizate de școală; oferirea unui mediu familial stabil și favorabil învățării; comunicarea constantă cu învățătorul pentru a urmări progresul copilului; sprijinirea copilului în activitățile școlare și extrașcolare. Implicarea părinților în activitățile școlare influențează pozitiv motivația pentru învățare și performanțele elevilor (Stanciu, 2010).
Deși există numeroase beneficii în acest proces al colaborării, apar și dificultăți, cum ar fi: lipsa de timp a părinților; comunicarea deficitară sau lipsa de interes din partea unora dintre părinți; diferențele culturale sau sociale; percepții greșite asupra rolului învățătorului sau al familiei.
Pentru a depăși aceste obstacole, este necesară o atitudine proactivă din partea ambelor părți și construirea unui parteneriat bazat pe respect reciproc.
Pedagogia modernă susține că educația este un proces ce implică toți actorii sociali relevanți, în special familia și cadrele didactice (Jinga & Istrate, 2008; Păun & Potolea, 2002). Atunci când părinții și cadrele didactice își unesc eforturile, copilul beneficiază de un sprijin solid, care îi oferă șanse reale de succes în plan educațional și personal. Este responsabilitatea tuturor să susțină această colaborare și să contribuie activ la crearea unui mediu educațional armonios.
Bibliografie
Cucoș, C. (2006). Psihopedagogie. Editura Polirom.
Jinga, I., & Istrate, E. (2008). Manual de pedagogie. Editura All.
Păun, E., & Potolea, D. (2002). Pedagogie: Fundamente teoretice și demersuri aplicative. Editura Polirom.
Stanciu, M. (2010). Parteneriatul educațional școală–familie–comunitate. Editura Didactică și Pedagogică.