Colaborarea dintre învățător și profesorul de gimnaziu

Plecăm de la premisa că întotdeauna colaborarea este cheia succesului în orice domeniu de activitate, dar mai ales în domeniul educației. În școala noastră, încă de la clasa a II-a, începe colaborarea cu profesorii de gimnaziu, deoarece această activitate este esențială pentru a asigura o tranziție lină, fără prea mult stres a elevilor între aceste etape ale ciclurilor de învățământ.

Știm cu toții că în ciclul primar se pun bazele abilităților și cunoștințelor (ciclul achizițiilor fundamentale, însă colaborarea cu ciclul gimnazial poate duce la o continuare armonioasă a procesului educațional. De aceea, este important ca profesorii să comunice și să facă lucruri împreună în mod regulat ca să le construim elevilor o rutină. Astfel, ei reușesc să își împărtășească experiența cumulată și se asigură o continuitate a programei școlare, coerentă, prietenoasă și progresivă.

Colaborarea între ciclul primar și gimnaziu aduce cu sine numeroase beneficii atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Unul dintre  beneficii este continuitatea în învățare. Colaborarea poate asigura o tranziție mai lină între ciclurile de învățământ, ajutând elevii să se adapteze mai ușor la noile cerințe și materii.

Un alt beneficiu, util pentru elevi, este dezvoltarea abilităților sociale. Interacțiunea cu elevi din alte clase și cadre didactice din ambele cicluri contribuie la dezvoltarea abilităților sociale și a unei atitudini pozitive față de școală.

Ceea ce le place foarte mult învățăceilor sunt proiectele comune. Aceste proiectele implică colaborarea între cicluri  și pot oferi oportunități de învățare practică și aplicată, stimulând creativitatea și gândirea critică.

Cooperarea între cadre didactice este cu adevărat benefică. Profesorii pot împărtăși experiențe, metode didactice eficiente și resurse educaționale, creând un mediu în care învățământul devine mai integrat și coerent. De exemplu, când elevii mei erau clasa a II-a, am realizat împreună cu doamna profesoară de fizică o lecție despre cei 3R – Reciclare, Reutilizare, Reducere. În cadrul acestei activități am găsit împreună răspunsuri la întrebări de genul: „Unde se duce gunoiul pe care îl aruncăm?”, „Putem să reducem cantitatea de gunoi pe care o producem? Cum?”. Pentru că întotdeauna exemplul este cea mai bună modalitate de a învăța am realizat împreună o activitate de reutilizare a sticlelor de plastic care au fost transformate în hrănitoare pentru păsări. Cu aceste hrănitoare am decorat copacii din curtea școlii, iar păsările care au rămas la noi în țară au avut hrană suficientă toată iarna.

Tot în colaborare cu doamna profesoară de fizică, Mihaela Bucșă, am realizat o lecție transdisciplinară despre toamnă. Cu ajutorul unei stații meteo care a poposit la noi în școală am măsurat parametrii meteorologici pentru a înțelege cum sunt influențate plantele de vreme, iar în Laboratorul de științe am văzut, cu ajutorul microscopului digital, cum arată de fapt frunzele multicolore ale toamnei, ce ascunde sămânța sau coaja unui măr.

Individualizarea învățării este un alt beneficiu al  învățării colaborative dintre învățători și profesorii de gimnaziu. Colaborarea poate facilita adaptarea metodelor de predare la nevoile individuale ale elevilor, promovând astfel o învățare personalizată. Colaborarea între cicluri poate facilita schimbul de informații despre progresele și dificultățile elevilor, facilitând intervenții mai prompte și eficiente. Elevii pot dezvolta abilități precum lucrul în echipă, comunicarea eficientă și rezolvarea problemelor, care sunt esențiale pentru succesul în viața de zi cu zi. Prin repetarea și consolidarea cunoștințelor în mod gradual și continuu, elevii pot dezvolta o înțelegere mai profundă și durabilă a materiilor studiate.

În concluzie, colaborarea dintre ciclul primar și gimnaziu poate contribui semnificativ la o educație mai holistică și la formarea unor elevi pregătiți pentru provocările viitorului, având ca scop asigurarea unei continuități eficiente în procesul de învățare, facilitând astfel dezvoltarea armonioasă a elevilor de-a lungul anilor școlari.

Webografie
Învățare colaborativă – Ce este, definiție și concept (economy-pedia.com)

 

prof. Iuliana Ivan

Școala Gimnazială, Sânpetru (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/iuliana.ivan1

Articole asemănătoare