Din perspectiva mea de profesor de educație fizică, dezvoltarea abilităților motrice reprezintă fundamentul întregului proces instructiv-educativ desfășurat în cadrul orelor. Consider că educația fizică nu se limitează la simpla executare a unor exerciții, ci constituie un mijloc esențial de formare armonioasă a elevilor, atât din punct de vedere fizic, cât și psiho-social.
I. Importanța dezvoltării abilităților motrice la orele educația fizică și sport – perspectivă personală
Abilitățile motrice de bază – precum alergarea, săritura, aruncarea, prinderea sau echilibrul – stau la baza tuturor activităților sportive și a mișcărilor cotidiene. Observ în mod constant că elevii care au o bază motrică bine consolidată manifestă o mai mare încredere în propriile forțe, participă activ la lecții și își asumă cu mai mult curaj sarcini motrice complexe. În schimb, deficiențele în dezvoltarea acestor abilități pot genera rețineri, lipsă de implicare și chiar scăderea motivației pentru mișcare.
În contextul actual, caracterizat prin creșterea sedentarismului și utilizarea excesivă a tehnologiei, rolul meu devine și mai important. Dezvoltarea abilităților motrice nu mai este doar un obiectiv curricular, ci o necesitate pentru menținerea sănătății elevilor. Prin exerciții variate, jocuri dinamice și metode moderne de predare, urmăresc nu doar progresul performanței, ci și formarea unui stil de viață activ.
De asemenea, dezvoltarea motrică are implicații directe asupra proceselor cognitive și emoționale. Coordonarea, orientarea în spațiu, viteza de reacție sau echilibrul contribuie la îmbunătățirea concentrării, a disciplinei și a capacității de adaptare. În activitățile de echipă, elevii își dezvoltă spiritul de colaborare, respectul față de reguli și fair-play-ul, valori esențiale pentru integrarea socială.
Din experiența mea la clasă, aplicarea unor programe structurate de dezvoltare a abilităților motrice conduce la rezultate vizibile într-un interval relativ scurt de timp: creșterea rezistenței la efort, îmbunătățirea coordonării și o atitudine mai pozitivă față de activitatea fizică. Consider că intervenția sistematică, adaptată particularităților de vârstă și nivelului fiecărui colectiv, este cheia progresului real.
II. Conceptul de abilități motrice
Definiție: Abilitățile motrice reprezintă capacitatea individului de a executa corect, eficient și coordonat diferite acțiuni motrice, în funcție de cerințele mediului și de particularitățile proprii. Acestea se formează și se consolidează prin exersare sistematică și organizată, în cadrul procesului instructiv-educativ specific educației fizice.
Din punct de vedere pedagogic, abilitățile motrice reflectă nivelul de însușire a deprinderilor motrice și capacitatea de a le aplica în situații variate, atât în activitățile sportive, cât și în viața cotidiană. Ele presupun integrarea componentelor motrice, cognitive și volitive, contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalității elevului.
Clasificarea abilităților motrice
În literatura de specialitate, abilitățile motrice sunt clasificate în mai multe categorii:
1. Abilități motrice de bază (fundamentale)
Acestea constituie fundamentul dezvoltării motrice și apar în ontogeneză în mod natural, fiind ulterior perfecționate prin educație fizică:
• mersul
• alergarea
• săritura
• aruncarea
• prinderea
• târârea
• cățărarea
• echilibrul
Ele stau la baza tuturor activităților sportive și a mișcărilor cotidiene.
2. Abilități motrice aplicative (specifie)
Sunt forme evoluate ale abilităților de bază, adaptate unor activități sau ramuri sportive specifice. De exemplu:
• driblingul în jocurile sportive
• pasa și șutul la poartă
• lovitura de forehand în tenis
• elemente tehnice din gimnastică
Acestea presupun un grad mai ridicat de coordonare și precizie.
3. Calități motrice (capacități motrice)
Deși distincte conceptual, ele susțin dezvoltarea abilităților motrice. Principalele calități motrice sunt:
• forța
• viteza
• rezistența
• îndemânarea
• mobilitatea
Nivelul de dezvoltare al acestor capacități influențează eficiența execuției motrice.
III. Modalități de aplicare a testelor la clase cu niveluri diferite (a IX-a, a X-a și a XII-a)
În vederea evaluării nivelului de dezvoltare a abilităților motrice, am aplicat o baterie de teste standardizate la trei clase cu particularități diferite de vârstă, maturizare și experiență motrică: clasa a IX-a, clasa a X-a și clasa a XII-a. Aplicarea testelor a fost adaptată specificului fiecărei grupe pentru a asigura relevanța și obiectivitatea rezultatelor.
1. Clasa a IX-a – Nivel inițial (adaptare și consolidare)
Particularități:
• Elevi aflați în tranziția gimnaziu–liceu
• Nivel eterogen de pregătire
• Diferențe vizibile de dezvoltare fizică
Modalitatea de aplicare:
• Explicarea detaliată și demonstrarea fiecărui test
• Realizarea unei probe de familiarizare
• Accent pe corectitudinea execuției
• Pauze mai mari între probe
Teste aplicate:
• Alergare 50 m – evaluarea vitezei
• Săritură în lungime de pe loc – forță explozivă
• Navetă 5×10 m – agilitate
• Plank – rezistență musculară
Rezultate observate:
• Variabilitate mare între elevi
• Execuții tehnice neuniforme
• Progrese rapide după 6–8 săptămâni de antrenament
• Îmbunătățiri mai evidente la coordonare și agilitate
Interpretare:
La această clasă, accentul cade pe formarea bazei motrice și corectarea deficiențelor. Progresul este semnificativ deoarece nivelul inițial este mai scăzut.
2. Clasa a X-a – Nivel mediu (dezvoltare și optimizare)
Particularități:
• Adaptare deja realizată la nivel liceal
• Stabilizare parțială a calităților motrice
• Nivel relativ omogen
Modalitatea de aplicare:
• Instruire succintă (elevii cunosc procedurile)
• Organizare pe grupe pentru eficiență
• Introducerea competiției controlate
• Monitorizare cronometrată electronic (unde a fost posibil)
Teste aplicate:
• Alergare 50 m
• Săritură în lungime
• Test Cooper (rezistență)
• Aruncarea mingii medicinale (forță)
Rezultate observate:
• Progrese moderate, dar constante
• Diferențe mai mici între elevi
• Îmbunătățire semnificativă la rezistență
• Stabilitate în execuția tehnică
Interpretare:
Elevii de clasa a X-a prezintă o capacitate mai bună de adaptare la efort și răspund eficient la programele structurate.
3. Clasa a XII-a – Nivel avansat / maturizare fizică
Particularități:
• Dezvoltare fizică aproape finalizată
• Motivație influențată de examenele finale
• Diferențe între elevii activi sportiv și cei sedentari
Modalitatea de aplicare:
• Explicații minimale
• Testare în regim aproape competițional
• Autoevaluare și implicare activă în organizare
• Pauze standardizate
Teste aplicate:
• Alergare 100 m
• Săritură în lungime
• Test Cooper sau Beep Test
• Flotări / tracțiuni
Rezultate observate:
• Nivel general superior la forță și viteză
• Progrese mai reduse procentual
• Diferențe accentuate între elevii sportivi și cei nesportivi
• Rezistență mai bine dezvoltată la elevii implicați în activități extracurriculare
Interpretare:
La clasa a XII-a, progresul este mai lent, deoarece nivelul motric este deja apropiat de potențialul biologic maxim. Diferențele sunt influențate de stilul de viață și implicarea în sport.
Analiză comparativă a rezultatelor:
| Clasa | Nivel inițial | Ritm de progres | Omogenitate | Observații |
|---|---|---|---|---|
| IX | Scăzut-mediu | Rapid | Redusă | Necesită consolidare tehnică |
| X | Mediu | Constant | Medie | Adaptare eficientă la program |
| XII | Mediu-ridicat | Lent | Variabilă | Influențat de motivație și stil de viață |
Concluzii
Aplicarea testelor la clase diferite necesită:
- Adaptarea metodologiei la nivelul de maturizare
- Diferențierea volumului și intensității
- Ajustarea modului de motivare
Rezultatele diferă în funcție de:
- Vârstă
- Experiență motrică
- Nivel de implicare
- Programul de antrenament aplicat
Se poate concluziona că intervențiile pedagogice au impact diferit în funcție de etapa de dezvoltare, cele mai vizibile progrese fiind înregistrate la clasele cu nivel motric inițial mai scăzut.
Bibliografie
1. Dragnea, A., & Bota, A. (1999). Teoria activităților motrice. București: Editura Didactică și Pedagogică.
2. Epuran, M. (2005). Metodologia cercetării activităților corporale. București: FEST.
3. Rață, G., & Rață, B. (2006). Didactica educației fizice și sportului. Bacău: Editura Pim.
4. Cârstea, G. (2000). Teoria și metodica educației fizice și sportului. București: AN-DA.