Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor – Gary Chapman și Ross Campbell

Gary Chapman se evidențiază prin ampla activitate în domeniul educației bisericești, prin seminarele susținute în toată țara pe probleme de familie. Acesta se bucură de un întreg palmares în salvarea relațiilor prin intermediul soluțiilor oferite de-a lungul timpului împărtășite de acesta în  cărțile pe care le-a publicat („Spre o căsnicie înfloritoare”, „Speranțe pentru cei divorțați”, „Cum se construiesc relațiile interumane”, „Cele cinci limbaje ale iubirii” etc.), dar și prin activitatea directă cu oamenii.

Ross Campbell, un reputat doctor în psihiatrie care are o contribuție consistentă în păstrarea/ îmbunătățirea ”sănătății” relațiilor dintre părinți și copii. Este recunoscut pentru corelarea pediatriei cu psihiatria în cadrul Colegiului de Medicina din cadrul Universității Tennessee. De asemenea, a publicat numeroase cărți care au fost editate în milioane de exemplare, printre care enumerăm: „Cum să-ți iubești cu adevărat copilul”, „Cum să-ți iubești cu adevărat adolescentul”, „Copiii în primejdie”, „Găsește indicii într-o lume fără indicii” etc.

Titlul cărții este unul suficient de sugestiv, întrucât indică faptul că toți copiii au propriul lor limbaj, atât verbal cât și emoțional, comportamental, social etc. Cartea este fragmentată în doisprezece capitole și anume:
1. Iubirea este fundamentul;
2. Limbajul nr 1 al iubirii- mângâierile fizice;
3. Limbajul nr 2 al iubirii-cuvintele de încurajare;
4. Limbajul nr 3 al iubirii-timpul acordat;
5. Limbajul nr 4 al iubirii-darurile;
6. Limbajul nr 5 al iubirii- serviciile;
7. Descoperirea limbajului principal de iubire al copilului;
8. Disciplina și limbajele iubirii;
9. Învățarea și limbajele iubirii;
10. Mania și iubirea;
11. Folosirea limbajelor iubirii în familiile cu un singur părinte;
12. Folosirea limbajelor iubirii în căsnicie.

Dincolo de cele doisprezece capitole, autorii ne bucură și cu un epilog numit „Ocazii minunate” dar și cu un plan de acțiune pentru Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor.

Cei doi autori au reușit să împletească cu succes activitatea din domeniul educației bisericești cu activitățile din domeniul psihiatric, rezultatul acestora bucurându-se de aprecieri la scară largă în rândul populației, atât în rândul membrilor familiilor, cât și în rândul profesorilor. Încă din primele rânduri (Introducere), cei doi autori ne îndeamnă să învățăm să recunoaștem limbajul de iubire al copiilor pentru a stabili o relație funcționala cu aceștia, încununată de respect, iubire, înțelegere, disciplină și nu numai.

Fiecare copil are un rezervor emoțional care are nevoie să fie umplut în permanență de o iubire necondiționată, iar pentru aceasta, în ciuda stării adulților în momentul în care copilul are o abatere disciplinară trebuie să ținem cont:

  • sunt copii.
  • vor avea tendința să se comporte ca niște copii.
  • comportamentul copiilor este în mare parte nesuferit.
  • dacă eu îmi îndeplinesc rolul de părinte și îi iubesc în ciuda comportamentului lor copilăresc, ei se vor maturiza și vor renunța la această modalitate de exprimare.
  • dacă îi iubesc doar când îmi fac pe plac (iubire condiționată), și îmi exprim iubirea față de ei doar în acele momente, ei nu se vor simți iubiți sincer.
  • dacă îi iubesc doar când îmi îndeplinesc dorințele și așteptările, se vor simți neputincioși și vor considera că nu are rost să se mai străduiască.
  • dacă îi voi iubi necondiționat ei se vor simți în largul lor și vor reuși să-și stăpânească neliniștea și comportamentul pe măsura ce încep să se maturizeze.

Indiferent de vârsta copilului, sugarii sau adolescenții, toți copiii au nevoie de mângâieri fizice. De la îmbrățișări și sărutări pline de iubire, la aruncarea în sus a unui copil de către părinte, lupta corp-la corp dintre un tătic și băiețelul lui, învârtirea copilului, ținerea în brațe a micuțului în momentul citirii unei povești, îmbrățișarea copilului la plecarea la școlară/grădinița și la întoarcerea de la școală/grădiniță s.a.m.d. toate acestea fac parte din categoria mângâierilor fizice, acestea fiind considerate că reprezintă cel mai simplu limbaj de iubire și  mod de a-și manifestă iubirea necondiționată față de copil.

Lipsa mângâierilor, a îmbrățișărilor poate duce la nevoia disperată a copiilor de a atrage atenția celor din jur chiar și prin comportamente de cele mai multe ori nesăbuite, întrucât aceștia zilnic, se confruntă cu situații și experiențe noi, plăcute sau neplăcute, și au nevoie ca în familia lor să găsească refugiul de care are nevoie.

Afecțiunea și tandrețea cuvintelor de încurajare emoționează copilul și întelege mai bine mesajul. Pentru o mai bună apropiere, este indicat să asociem cuvintele , (Ex: Te iubesc) cu apropierea fizică: o mângâiere, o îmbrățișare, o bătaie ușoară pe umăr etc. Lauda și afecțiunea se completează una pe cealaltă, deoarece afecțiunea și iubirea înseamnă exprimarea recunoașterii existenței pur și simplu a copilului, adică reprezintă caracteristicile și talentele prin care se deosebește de ceilalți iar lauda este legată de ceea ce face copilul, mai precis o folosim când reușește să facă ceva, când are un comportament adecvat sau o atitudine conștientă.

Unul dintre principalele limbaje de iubire ale copiilor este timpul acordat. De cele mai multe ori, părinții se înconjoară de activități specific adulților, care le ocupă o buna parte din timp și uită că trebuie să acorde și atenție micuților din viața lor. Uneori pregătirea unui timp acordat copilului necesită mai multă organizare, dar atunci când principalul limbaj de iubire al copilului este tocmai timpul acordat, trebuie să vă planificați activitățile astfel încât să mențineți rezervorul plin de iubire prin activitățile pe care le desfășurați împreună. De la naștere și până în jurul vârstei de opt ani, viața copilul este centrată în jurul vieții familiei, drept urmare adulții trebuie să aibă un orar clar, iar cu cât crește și se implică în activității exterioare căminului, trebuie să faceți eforturi mai mari pentru a acorda timpul necesar acestuia.

Un alt limbaj al iubirii îl reprezintă darurile. Dacă citim povestea lui Rachel (o fetiță de 10 ani), observăm că pentru ea dragostea se manifestă prin daruri, întrucât ea ne arată toate cadourile primite de la părinții ei cu prilejul diferitelor evenimente. Pentru fiecare obiect în parte , aceasta descrie povestea/ocazia și locul special în care este amplasat în cameră. Rezervorul de iubire al fetiței rămâne în permanență plin doar în condițiile în care părinții ei acordă importanță cadourilor pe care i le fac, cadouri care pentru ea au o valoare sentimentală profundă. Chiar dacă principalul limbaj de iubire al unui copil sunt darurile, nu trebuie să pierdem din vedere și utilizarea celorlalte limbaje de iubire, deoarece toți copiii au nevoie de timp acordat, mângâiere și cuvinte de încurajare.

De asemenea, trebuie să ținem cont, că oferirea de daruri în semn de iubire, nu înseamnă să oferi atunci când copilul reușește să facă ceva, sau când absolvă un examen, deoarece acel dar îl va considera o răsplată pentru munca lui și poate concluziona că este iubit  condiționat. Privind dintr-o altă perspectivă, darul poate fi considerat și o mită, dacă părintele ți oferă o înghețată copilului pentru că a privit la televizor timp de o jumătate de oră.

De mare importanță reprezintă scopul oferirii de cadouri. De multe ori se întâmplă că unii părinți, din lipsă de timp, să înlocuiască cadourile cu atenția, timpul acordat, mângâierile, cuvintele de încurajare, crezând că copilul va fi mai fericit. Nu trebuie să abuzăm de cadouri cu scopul de a înlocui celelalte limbaje de iubire, deoarece lipsa părinților în viața copiilor nu poate fi suplinită de cadouri, pe premisa ”degeaba îi iei cadouri, daca nu ne jucam împreună cu ele”.

Acest înlocuitor al iubirii, cadourile, poate avea consecințe nefaste asupra caracterului și integrității copilului.

De-a lungul timpului, părinții fac tot felul de servicii pentru copiii lor, de la prepararea unor dulciuri, așezarea mesei într-un anumit fel, repararea mașinii, a bicicletei etc. Când copiii cresc, puțin câte puțin, aceste servicii scad din intensitate pe alocuri dar cresc în alte privințe. Odată ce petreci timp cu copilul, îți dai seamă că principalul limbaj de iubire al acestuia poate fi serviciile, deoarece el manifestă o bucurie, placere deosebită atunci când îi prepari o prăjitură când el îți solicită, când vii obosit de la muncă și cu toate acestea îl ajuți să-și repare mașina ș.a.m.d.

Odata deveniți părinți, trebuie să avem în vedere ca aceasta este o muncă 24 din 24 ore, iar contractul poate fi până la cel puțin vârsta majoratului (18 ani) și presupune o mulțime de servicii.
Când vorbim de servicii, de rolul de părinte, nu ne referim la faptul că în permanență să ne servim copiii pentru a se simți motivați, ci să alegem să facem ceea ce este mai bine pentru ei. Într-o altă ordine de idei, serviciile nu sunt o cale de manipulare a copiilor.

Descoperirea limbajului de iubire este un proces de durată, care consumă timpul, energia și  atenția părintilor. Când copilul este mic, trebuie să folosim toate limbajele de iubire, iar cu timpul, pe baza indiciilor date de acesta vom stabili care este primordial. Exista un set de recomandări pentru stabilirea principalului limbaj de iubire:

1. Observați felul în care copilul își manifestă iubirea față de dumneavoastră.
2. Observați felul în care copilul dumneavoastră își manifestă iubirea față de ceilalți.
3. Ascultați cu atenție care sunt cele mai dese rugăminți ale copilului dumneavoastră.
4. Observați care sunt lucrurile de care se plânge cel mai des copilul dumneavoastră.
5. Oferiți-i copilului dumneavoastră posibilitatea de a alege.

Capitolul 8 se deschide printr-o întrebare: Care dintre următoarele cuvinte au o conotație negativă: iubire, căldură, râs, disciplină? Contrar răspunsului dumneavoastră, disciplina nu face parte din categoria cuvintelor negative, el provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a forma”. Disciplina face parte din viața unui om dacă este aplicată corect, deoarece constă în călăuzirea copilului de la naștere și până la vârsta adultă, cu scopul de a forma un individ matur capabil să se integreze în societate.
Prin utilizarea mai multor căi de comunicare, prin gesturi, exemple, sfaturi verbale, îndrumați copilul către un comportament adecvat, chiar dacă uneori este nevoie să aplicăm și pedeapsa.

Pentru a-și disciplina copiii, părinți trebuie să mențină rezervorul de iubire plin al acestora, pentru că în momentele în care este nevoie de o autoritate fermă, copilul să nu înțeleagă greșit mesajul, crezând că aceștia nu îl mai iubesc și de aceea sunt autoritari sau îl pedepsesc. Nu uitați sa-i amintiți copilului că nu îl pedepsiți pentru că nu îl iubiți, ci pentru că a încălcat regulile, adică pedepsim comportamentul, nu pedepsim copilul.

Înainte de a fi capabil să disciplinăm copiii, trebuie să ne adresăm următoarele întrebări:

– Cum iubește un copil? Copilul iubește imatur, necondiționat, în mod egoist, este atent doar la nevoile lui, la nevoia lui de a avea rezervorul de iubire plin, indiferent prin ce mijloace.

– De ce are nevoie copilul meu atunci când nu se poartă cum trebuie? La aceasta întrebare de cele mai multe ori răspunsul este rezervorul de iubire este gol, iar el încearcă prin orice mijloace să îl umple, în felul acesta iau naștere comportamente nedorite. Când un copil se simte iubit în permanență este mai ușor de disciplinat.

O altă situație ar fi apariția unor probleme fizice, îi este foame, este bolnav, s-a lovit etc.

După o abatere disciplinară, dacă copilul observați că are remușcări și conștientizează practic fapta comisă, este recomandat să nu se folosească pedeapsa, deoarece poate fi distrugătoare pentru el.

Pentru un control eficient asupra copilului, putem face apel la:
1. Folosirea rugăminților
2. Datul comenzilor
3. O ușoară manevrare fizică
4. Pedeapsa
5. Modificarea de comportament

Toate aceste recomandări, pot fi folosite doar împreună cu principalul limbaj de iubire al copilului, adică să-i arătăm copilului afectivitate, să conștientizeze iubirea necondiționata a noastră, a părinților și înainte de aplicarea pedepsei și după executarea acesteia (ex: David, tu știi că eu te iubesc foarte mult(și îți poți îmbrățișa copilul) dar pentru că ai încălcat regulile și ai spart geamul, vei fi pedepsit o zi, în care nu mai ai voie să ieși afară cu prietenii tăi).

Specialiștii în domeniu au ajuns la un consens privind dezvoltarea creierului copilului în primii trei ani de viață și consideră esențială implicarea părinților în educația acestora în aceasta perioadă.

Dr Burton White, fondatorul și directorul Proiectului pentru preșcolari la Harvard afirmă: ”Se pare că o experiență educațională de prima mana care are loc in primi trei ani de viață este absolut necesara daca persoana respectiva vrea sa se dezvolte la adevaratul potential. Inca de la nastere, copiii sunt capabili si interesati sa invete si de aceea noi, parintii, educatoarele trebuie sa faciliteze accesul acestora la activitati specifice vârstei pentru devoltarea inteligenței acestora.

Prin observarea copilului o singură zi și totodată prin a ne adresa întrebările : Oare ce-l face cel mai fericit? Oare ce-i trezește atenția pentru mai multă vreme?” vom descoperi că activitatea  prin care învață lucruri noi. Copilul, pentru a avea capacitatea de a învăța, trebuie să atingă nivelul de maturitate emoțională corespunzător vârstei, cu cât este mai matur emoțional cu atât crește și capacitatea lui de a învăța, iar părinții joacă un rol important în această privință.

Utilizarea celor cinci limbaje de iubire care umple în permanență rezervorul de iubire al copilului asigură maturitatea emoțională pentru fiecare etapă a vieții.

Studiile realizate în America în anul 1996 arată că implicarea părinților în educația copiilor le asigură acestora o eficientă mai mare în a asimila cunoștințe și a progresa. Lipsa unei discipline corecte a copiilor conduce la apariția dezinteresului pentru învățătura înca de la vârste foarte fragede, la apariția unor obiceiuri care încetinesc activitatea creierului și dezvoltarea acestuia (consumului de bauturi alcoolice, droguri etc).

Maturitatea emoțională de care are nevoie copilul reprezintă de fapt capacitatea de a-și stăpâni anxietatea, de a face față stresului și de a-și menține echilibrul în perioadele de schimbare.

Totodată nu trebuie sa uitam de problema motivării copiilor, care nu este o misiune deloc ușoară, însă se poate realiza prin doua căi:

1. Încurajarea preocupărilor copilului. Observati ce il atrage cel mai mult, ce ii place s afaca si incurajati-l in aceasta directie.

2.Permiteți-i copilului sa-si asume răspunderea. Este necesar sa invete sa-si asume răspunderea, adică să învețe sa preia inițiativa in anumite contexte, in executarea unor activitati, nu trebuie fortat si mai ales nu trebuie ca părintele să-și asume răspunderea pentru temele copiilor între 13-15 ani, întrucât aceștia trec printr-o perioadă de schimbare și au un comportament/atitudine pasiv-agresiv și puteți părea sufocant, creând astfel situații de conflict. Cheia succesului în aceste situații o reprezintă utilizarea limbajului de iubire.

Mânia și iubirea sunt două cuvinte care se atrag ca un magnet și „lucrează” împreună, deoarece ambele reprezintă emoție. Mânia o întâlnim în toate tipurile de familii, însa uneori, această emoție este prezentă de prea multe ori în sânul unor familii și astfel devin dezechilibrate și își pune amprenta asupra ei într-un mod negativ, dând naștere unor conflicte și maltratări verbale, psihice și fizice.

De cele mai multe ori, adulții, din cauza lipsei de control asupra mâniei, nu știu să gestioneze situații dificile iscate cu copilul lor și astfel ajung ca aceștia să ajungă la vârsta maturității dar fără să dețină secretele stăpânirii mâniei. Imaturitatea de care dă dovadă un adult poate ajunge să afecteze integritatea acestuia.

Trebuie să-i facem pe copiii să înțeleagă că există anumite posibilități de a-și stăpâni mânia, emoție care este firească, umană și care poate avea beneficii pozitive.

Acest capitol aduce în vedere următoarele aspecte:
a) recunoașterea comportamentului pasiv-agresiv
-comportamentul pasiv-agresiv nu are logică;
-se opune figurii autoritare;
-metodele folosite dau randament pe termen scurt;
-este doritor să creeze frustrări persoanei autoritare, dar în final tot el are de suferit în viitorul și relațiile interpersonale;
b) comportamentul pasiv-agresiv în timpul adolescenței:
-este normal la vârsta adolescenței (13-15 ani) dacă nu dăunează nimanui;
-poate aduce daune serioase vieții personale (prin consumul de droguri, alcool etc);
-dezordinea în camera poate fi un lucru grav dar nu dăunător;
-implicarea în activitățile sportive reprezintă un beneficiu în combaterea acestei perioade;
-pentru înlăturarea comportamentului pasiv-agresiv trebuie să fie înlocuiți cu un alt comportament mai matur;
-pedepsirea comportamentului pasiv-agresiv nu este recomandat.
c) învățarea din timp a reacției corecte:
-stăpâniarea mâniei poate fi verbală sau comportamentală;
-este mai ușor de controlat mânia verbală decât comportamentul pasiv-agresiv.
-păstrarea rezervorului de iubire plin reprezintă un beneficiu pentru controlarea mâniei;
-menținerea unui nivel de calmitate al părintilor în fața mâniei copiilor;
-copiii pot urca pe o scară a mâniei și pot trece de la o stare de nervozitate ridicată, negativă la una mai puțin negativă.
-pentru stăpanirea mâniei, trebuie să fie lăsați copiii de mici să-și exprime verbal mânia, oricât de dezagreabilă ar fi, pentru a nu permite instalarea comportamentului pasiv-agresiv mai tarziu;
-mânia exprimată de copil pentru a manipula părinții, de a-i supăra sau a-i jigni pe ceilalți, trebuie corectată ca orice abatere disciplinară, agreabili dar fermi;
-odată cu stabilizarea situației, parcurgeți următorii trei pași pentru a-l forma pe copil în arta stăpânirii mâniei:
1. Nu-l condamnați pentru mânia manifestatâ, nu-l pedepsiți si astfel e posibil să nu își mai manifeste mânia la asemenea nivel sau chiar deloc;
2. Lăudați-l pentru faptul că si-a exprimat prin cuvinte mânia și că nu s-a descărcat agresându-i pe cei din jur;
3. Rugați copilul ca data viitoare când mai este mânios sa nu se mai exprime prin cuvinte urâte.

Folosirea limbajelor iubirii în familiile cu un singur părinte

Adultul în grija căruia este copilul uneori se poate simți epuizat, atât fizic cât și psihic și astfel nu reușește să se mai focuseze pe păstrarea rezervorului de iubire plin al copilului.

Pentru a-l ajuta pe copil să-și stăpânească mâhnirea creată în urma despărțirii părinților, este nevoie de mai multă iubire. Copiii care rămân în grija unui singur părinte, indiferent care ar fi cauza vor avea reacții de tipul:
a) Refuzul – va plânge din tot sufletul pentru a-i încerca pe părinți să se împace, se vor simți respinși și va vorbi o bună perioadă de timp ca și cum familia este încă completă.
b) Mânia – poate avea episoade de mânie, fie verbală. fie comportamentală, pe care uneori nu și-o exprimă de teamă că vor fi pedepsiți sau ca să nu-și supere părinții.
c) Târguiala – din dorința de a le atrage atenția sau de a-i forța să se împace copilul va avea un comportament neadecvat, că sa le testeze iubirea față de el.
d) Și mai multă mânie – după o perioadă lungă de încercări eșuate de a-și împăca părinții, copilul va manifesta mai multă mânie,furie și acest lucru poate duce la scăderea notelor la școală sau la un comportament social negativ.

Părinții pot folosi povești cu conținut asemănător poveștii lor de familie dar care au un final fericit, pot folosi scrisori, jurnale pentru a-și exprima sentimentele, atât pozitive cât și negative. Totodată, putem solicita ajutorul preoților, alți membri ai familiei, un cadru didactic, un psiholog etc.

Folosirea limbajelor de iubire în căsnicie

Copiii se simt iubiti atunci când observă ca și părinții lui se iubesc și se respectă reciproc. Iubirea reprezintă succesul pentru o căsnicie și o viață de familie fericită și sănătoasă. Este indicat ca cei doi parteneri să-și descopere principalele limbaje de iubire ale fiecărui că să-și poată face soțul/soția fericită prin menținerea rezervorului de iubire plin. Copilul trăind într-o atmosferă caldă, plina de dragoste și respect, va învăța ca la rândul lui, când devine adult să vorbească în principalul limbaj de iubire al partenerului.

EPILOG – OCAZII MINUNATE

Dincolo de problemele, frustrările, anxietățile, traumele care își pun amprenta asupra noastră, a a părinților, trebuie să găsim căile cele mai bune pentru a remedia aceste comportamente, pentru a avea un echilibru în viața de familie și pentru a-i oferi copilului un cămin cald, cu exemple de urmat pozitive.

Adulții/ părinții pot urma sfaturile detaliate mai jos pentru creșterea calității vieții de familie:
1.Rezervorul de iubire al copilului meu îl păstrez mereu veșnici prin utilizarea celor cinci limbaje de iubire;
2.Folosesc cele mai bune căi cu putință pentru a deține controlul comportamentului copilului meu: rugăminți, o delicată manevrare fizică, comenzi, pedepse și modificări de comportament.
3.Îmi disciplinez cu delicatețe copilul, mă întreb mereu: „De ce are nevoie copilul meu?” și apoi fac ce trebuie în funcție de răspuns.
4.Fac tot posibilul ca să-mi stăpânesc cum trebuie mânia și să nu mă descarc pe copil. Sunt agreabil dar ferm.
5.Fac tot posibilul să-mi învăț copilul cum să-și stăpânească în mod matur mânia-scopul este să fac acest lucru ca pana la șaisprezece ani să se întâmple.

Cartea concluzionează capitolele prezentate mai sus prin evidențierea unor planuri de acțiune, pentru a ne oferi soluții mai clare cu privire la aflarea limbajelor de iubire, aplicarea lor, cum învățăm folosind limbajul de iubire, despre stările de mânie, secretele unei căsnicii fericite și nu în ultimul rând despre cum putem păstra echilibrul într-o familie cu un singur părinte.

Bibliografie

G.Chaman,R. CAMPBELL, Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Editura Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2001

 

prof. Nicoleta Stan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.stan2

Articole asemănătoare