„Am un deadline și după aceea merg la party.” „Mi-a dat seen.” „E foarte cringe.” „Trebuie să-mi fac un update.” „Anyway, despre ce vorbeam?”
Pentru mulți dintre noi, astfel de formulări au devenit atât de obișnuite, încât nici nu le mai observăm. Le auzim în conversațiile dintre adolescenți, le întâlnim în comentarii și postări pe rețelele sociale, în videoclipuri, podcasturi sau mesaje trimise rapid de pe telefon. Uneori avem chiar impresia că engleza nu mai este doar o limbă străină pe care o învățăm la școală, ci o prezență constantă în felul în care comunicăm în limba română.
Fenomenul nu este nou, însă amploarea și formele pe care le ia astăzi merită atenție. Influența limbii engleze asupra românei a fost discutată în numeroase lucrări, iar anglicismele reprezintă una dintre cele mai vizibile manifestări ale contactului dintre cele două limbi (Avram, 1997; Stoichițoiu-Ichim, 2001). În ultimii ani, mediul digital a accelerat acest contact, mai ales în cazul tinerilor. Comunicarea digitală presupune acces permanent la conținut în limba engleză, iar aceasta devine, în același timp, limbă a tehnologiei, a divertismentului și a interacțiunii internaționale.
„Romgleza” este doar o modă?
Termenul „romgleză” este folosit frecvent pentru a descrie amestecul dintre română și engleză din vorbirea cotidiană. Nu este, însă, un termen care să desemneze un fenomen lingvistic unic. În spatele lui se pot afla situații diferite: cuvinte englezești preluate în română, expresii traduse sau adaptate după modele englezești, dar și schimbarea propriu-zisă a limbii utilizate în timpul unei conversații (eng. code-switching sau code-mixing).
De exemplu, atunci când spunem „am dat un like”, avem un element provenit din engleză care este integrat foarte ușor în structura românească. Verbul „a da” îi permite substantivului englezesc să funcționeze într-o construcție românească, iar în alte cazuri cuvintele englezești primesc chiar terminații specifice limbii române. În schimb, într-un enunț precum „Nu știu, anyway, hai să mergem”, avem o situație diferită, în care un element englezesc este introdus într-o structură predominant românească.
Tocmai această diferență face ca fenomenul să fie mai interesant decât simpla enumerare a unor cuvinte „împrumutate”. Pungă (2018) discută influența englezei asupra românei la nivel lexical, morfosintactic, semantic și discursiv și arată că fenomenul include atât anglicisme, cât și situații de code-switching, calcuri și modificări de sens.
În cazul comunicării online, lucrurile devin și mai vizibile. Duta (2019) analizează anglicismele din comunicarea online a tinerilor români, folosind exemple din publicații adresate tinerilor, vloguri, podcasturi și videoclipuri de pe YouTube. Autoarea urmărește nu doar prezența cuvintelor englezești, ci și forma și funcțiile acestora în comunicare.
De ce aleg tinerii engleza?
Prima explicație la care ne gândim este, de obicei, cea mai simplă: „pentru că așa vorbesc pe internet”. Dar această explicație nu este suficientă.
Un cuvânt englezesc poate fi ales pentru că este mai scurt, mai familiar într-un anumit domeniu sau pentru că denumește o realitate asociată în primul rând cu mediul digital. În alte situații, alegerea are o funcție stilistică. „Cringe”, „random”, „cool” sau „awkward” nu sunt întotdeauna folosite pentru că vorbitorul nu cunoaște un echivalent românesc. Uneori, tocmai forma englezească transmite o anumită atitudine.
În plus, limbajul este legat de identitate și de apartenența la un grup. Felul în care vorbim poate arăta cu cine ne identificăm, ce medii frecventăm și ce tip de conținut consumăm. Bucholtz și Hall (2004) atrag atenția asupra relației strânse dintre limbaj și construirea identității. Astfel, folosirea unor elemente englezești poate funcționa nu doar ca alegere lexicală, ci și ca modalitate de poziționare față de ceilalți.
Acest lucru apare foarte clar în comunicarea online. Stipiuc (2017), analizând comunicarea scrisă a utilizatorilor români de Facebook, observă că fenomenul de code-switching este influențat de factori sociali precum vârsta, educația, localizarea geografică și afilierea la anumite comunități lingvistice. Cu alte cuvinte, nu schimbăm limba la întâmplare. Alegerile lingvistice sunt legate de situația în care comunicăm și de oamenii cărora ne adresăm.
Dar ce facem cu „sorry”, „anyway” și „well”?
Există și situații în care engleza nu este folosită pentru a numi un obiect sau o activitate, ci pentru a organiza conversația. Cuvinte precum „anyway”, „well” sau „so” pot apărea în discursul românesc cu funcții asemănătoare unor marcatori discursivi românești: introducerea unei idei, schimbarea subiectului, revenirea la ceea ce s-a spus anterior sau câștigarea unui moment de timp pentru formularea următoarei idei. Cojocaru (2020) discută tocmai această problemă, întrebându-se dacă anumite elemente englezești utilizate în română trebuie privite drept împrumuturi pragmatice sau drept forme de code-switching.
Aceasta este o distincție importantă pentru că ne arată cât de flexibil poate deveni limbajul. Un adolescent care spune „Anyway, hai să continuăm” nu face neapărat o alegere între două limbi în sensul clasic al cuvântului. Se poate folosi „anyway” pentru că acel element a căpătat, în anumite grupuri și contexte, o funcție conversațională familiară.
Trebuie să ne îngrijoreze fenomenul?
Probabil că nu în forma în care îl prezentăm uneori. Faptul că româna se schimbă nu reprezintă, în sine, un semn că limba „se strică”. Vocabularul unei limbi este dinamic, iar contactul cu alte limbi poate produce împrumuturi, adaptări și inovații. Mioara Avram (1997) și Adriana Stoichițoiu-Ichim (2001) discută tocmai această dinamică a vocabularului românesc contemporan. Bibliografia cercetării asupra anglicismelor în română este, de altfel, mult mai bogată decât ar putea sugera discuțiile cotidiene despre „romgleză”.
Problema apare mai degrabă atunci când nu mai știm să facem diferența între contexte. Un elev poate spune „mi-a dat seen” într-o conversație cu prietenii și poate scrie, în același timp, un text în care utilizează un registru adecvat unei situații formale. Cele două lucruri nu se exclud. Dimpotrivă, capacitatea de a trece de la un registru la altul este o componentă importantă a competenței de comunicare.
Un studiu exploratoriu recent realizat pe 43 de adolescenți români cu vârste între 10 și 14 ani ajunge la o observație interesantă: anglicismele sunt asociate în principal cu interacțiunile informale, comunicarea între colegi și mediul digital, în timp ce variantele românești sunt asociate mai puternic cu situațiile formale și instituționale (Gherghin, 2025). Studiul nu își propune să ofere rezultate generalizabile pentru toți adolescenții români, însă tocmai această diferențiere în funcție de context este relevantă pentru educație.
Ce poate face școala?
Poate că aici ar trebui să se schimbe puțin perspectiva. În loc să le spunem elevilor pur și simplu că „nu este corect” să folosească anumite cuvinte englezești, putem să discutăm cu ei despre de ce le folosesc și când sunt potrivite.
Un exercițiu foarte simplu ar putea porni chiar de la expresii pe care elevii le folosesc zilnic. Ce înseamnă „cringe”? Ce alternativă românească am putea folosi? În ce situație am alege una dintre forme și în ce situație pe cealaltă? Ce se schimbă dacă îi spunem unui prieten „e cringe” sau dacă trebuie să formulăm aceeași idee într-un eseu?
Astfel de discuții pot deveni exerciții de conștientizare lingvistică. Elevul nu mai este pus în situația de a alege între „corect” și „greșit”, ci învață să observe relația dintre limbă, context, interlocutor și intenție.
În fond, școala nu ar trebui să-i învețe pe elevi doar să evite anumite cuvinte. Ar trebui să îi ajute să înțeleagă ce efect produce alegerea unui anumit cuvânt și de ce o formulare poate fi potrivită într-o situație și nepotrivită în alta.
Engleza va continua să intre în română. O va face prin tehnologie, muzică, jocuri, filme, rețele sociale și prin contactul tot mai mare dintre vorbitori. Unele cuvinte vor dispărea după câțiva ani, altele vor rămâne și se vor integra în limbă, iar altele vor continua să fie folosite doar în anumite comunități sau contexte.
Poate că, în loc să ne întrebăm dacă tinerii „mai știu să vorbească românește”, ar fi mai util să-i întrebăm cum aleg să vorbească și de ce. Pentru că o limbă vie nu este una care rămâne neschimbată. Este una care se adaptează. Iar rolul școlii nu este să oprească această schimbare, ci să îi ajute pe cei care o folosesc să devină suficient de conștienți de propriile alegeri lingvistice încât să știe când să spună „sorry”, când să spună „scuze” și, mai ales, de ce aleg una dintre cele două variante.
Referințe
Avram, Mioara. 1997. Anglicismele în limba română actuală. București: Editura Academiei Române.
Bucholtz, Mary, și Kira Hall. 2004. „Language and Identity”. În A Companion to Linguistic Anthropology, pp. 369–394. Blackwell.
Cojocaru, Valentina. 2020. „English Discourse Markers in Spoken Romanian: Pragmatic Borrowings or a Code-Switching Phenomenon?”. Revue roumaine de linguistique, LXV (3), pp. 261–271.
Duta, Anda-Ileana. 2019. „Anglicisms and Vocabulary Dynamics in the Romanian Online Communication”. XA Proceedings, 2(1), pp. 19–55.
Gherghin, Delia. 2025. „Anglicisms in Adolescent Language Use: An Exploratory Study of Lexical Choice in Romanian”. Journal of Linguistic and Intercultural Education, 18(1), pp. 93–110.
Pungă, Loredana. 2018. „A Radiography of English Elements in Romania”. Romanian Journal of English Studies, 15, pp. 92–104.
Stipiuc, Andrei. 2017. „Code-Switching in the Written Communication of the Romanian Users of Facebook”. Studia Universitatis Babeș-Bolyai Ephemerides, 62(2), pp. 105–120.
Stoichițoiu-Ichim, Adriana. 2001. Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influențe, creativitate. București: Editura All.