În proiectul județean de futsal din acest an, elevii mei nu doar joacă: arbitrează, țin foaia de joc, fac statistica și relatează meciurile. Am vrut să știu dacă cercetarea confirmă ce sper eu, că din asta ies elevi mai responsabili, mai cooperanți și mai corecți în joc. Răspunsul e în mare parte da. Elevii care au roluri reale într-o competiție se leagă mai bine de colegi, au atitudini mai prosociale și sunt mai motivați, iar efectele sunt mai mari la liceu. Responsabilitatea și fair-play-ul sunt însă dovedite mai mult prin ce declară elevii decât prin măsurători riguroase. Un turneu între școli, organizat de elevi, nu a fost studiat de nimeni până acum.
De unde am pornit
Turneele școlare arată, de obicei, la fel: elevii joacă, profesorii organizează. Profesorul face programul, arbitrează, notează scorul și împarte diplomele. Elevii vin, joacă și pleacă.
În proiectul pe care îl desfășor în anul școlar 2026–2027, cu două sau trei licee și elevi de clasa a IX-a și a X-a, am vrut să întorc lucrurile. Turneul se joacă tur-retur, după regulile futsalului, adaptate sălilor pe care le avem. Toate rolurile de organizare sunt ale elevilor: arbitri, cronometrori, consemnatori, statisticieni, reporteri, responsabili de fair-play. Eu rămân în spate.
Ideea vine din convingerea că un elev care a arbitrat un meci nu mai contestă la fel de ușor un fluier, și că unul care a ținut foaia de joc știe ce înseamnă să răspunzi de ceva. Am vrut să văd dacă și cercetarea gândește la fel.
Ce am vrut să aflu
- Devin elevii mai responsabili și mai cooperanți când au roluri reale într-o competiție?
- Se poate „învăța” fair-play-ul?
- Învață elevii regulamentul mai bine dacă arbitrează și consemnează?
- Contează vârsta, durata sau cât de des se lucrează?
Cum am lucrat
La început am vrut să compar elevii din turneu cu un grup de elevi care nu participă, prin chestionare și un test de regulament, la începutul și la sfârșitul competiției. Nu am apucat să culeg datele, așa că am citit ce au găsit alții.
Modelul pe care s-a lucrat cel mai mult este Sport Education, propus de Daryl Siedentop în 1994. În el, unitatea de învățare devine un „sezon”, cu echipe fixe, campionat, clasament, un eveniment final și roluri pentru fiecare elev: căpitan, arbitru, statistician, antrenor. Turneul meu seamănă mult cu acest model, așa că am folosit cercetările despre el ca termen de comparație. Am citit trei meta-analize, o revizuire amplă despre dezvoltarea personală și socială și una despre fair-play.
Ce am găsit
Elevii se leagă mai bine unii de alții
O meta-analiză din 2022 (Manninen și Campbell), pe 25 de studii și aproape 3.000 de elevi, a comparat Sport Education cu ora obișnuită. Elevii din sezoanele cu roluri s-au simțit mai legați de colegi, au avut atitudini mai prosociale, adică de ajutor și respect față de ceilalți, și au fost mai motivați din interior. Toate efectele au fost de mărime medie:
- relaționarea cu colegii: g = 0,57;
- motivația intrinsecă: g = 0,63;
- atitudinile prosociale: g = 0,46.
O meta-analiză și mai nouă, din 2025 (Yao și colaboratorii), pe 15 studii și 2.890 de elevi, a mai găsit două lucruri care mă privesc direct. Primul: efectul a fost cel mai mare la elevii de nivel secundar, adică exact vârsta elevilor mei. Al doilea: efectul s-a păstrat și acolo unde s-a lucrat o singură oră pe săptămână. Autorii avertizează însă că studiile sunt foarte diferite între ele și că rezultatele pe subgrupuri trebuie privite ca orientative.
Responsabilitatea: multe studii, dar mai mult impresii decât măsurători
Cea mai cuprinzătoare trecere în revistă (Bessa și colaboratorii, 2019) a adunat 51 de studii despre ce dezvoltă Sport Education în plan personal și social. Responsabilitatea a fost tema cea mai studiată, în 18 studii, urmată de lucrul în echipă și cooperare (14) și de fair-play (8). Concluziile sunt pozitive.
Aproape toate aceste studii s-au bazat însă pe ce au spus elevii despre ei înșiși, prin interviuri și chestionare. Doar două au avut un grup de comparație. Cercetarea arată, așadar, că elevii se simt mai responsabili după un sezon cu roluri. Nu arată încă, suficient de solid, că sunt mai responsabili decât colegii care n-au trecut prin asta.
Despre roluri, aceeași lucrare adună câteva observații frumoase. Elevii s-au implicat la fel de mult în rolurile de arbitru sau antrenor ca în cel de jucător. Au arbitrat competent. Cei care au arbitrat au spus că rolul i-a făcut mai responsabili. Echipele mai mici, cu roluri mai puține și clare, i-au implicat mai mult pe elevii mai slabi. A existat și un contraexemplu: copiii de clasa a IV-a erau prea preocupați de victorie ca să bage în seamă rolurile.
Fair-play-ul se poate învăța, dacă îl predai explicit
O revizuire din 2021 (Navarro Domínguez și colaboratorii) a adunat 13 programe pentru dezvoltarea fair-play-ului la elevi de 9–18 ani. Cele mai bune rezultate le-au avut programele în care fair-play-ul a fost predat explicit: Sport Education combinat cu reguli de fair-play, sau modelul responsabilității personale al lui Hellison, care a redus mult jocul dur. Nu toate programele au reușit; unele nu au schimbat nimic. Lecția pe care o rețin e că fair-play-ul nu apare de la sine doar pentru că elevii joacă. Trebuie pus în regulament, punctat și discutat.
Regulamentul: aici cercetarea tace
Mă așteptam să găsesc dovezi că elevii care arbitrează învață mai bine regulile. Nu am găsit niciun studiu care să măsoare separat acest lucru. Meta-analiza din 2025 a găsit un efect mic spre moderat asupra rezultatelor „cognitive”, dar în această categorie intră laolaltă cunoștințele, abilitățile și condiția fizică. Ce spune intuiția mea, că arbitrul învață regulamentul, rămâne deocamdată doar intuiție.
Și programa merge în aceeași direcție
A doua competență generală din programa de liceu vorbește exact despre asta: participarea la activități sportive competiționale și extracurriculare, „în condiții de fair-play și siguranță, în vederea integrării sociale”. Printre activitățile de învățare apare adoptarea „unor comportamente de fair-play față de adversar, arbitru”. Turneul organizat de elevi e, în fond, această competență pusă în practică.
Pe scurt
| Ce speram | Ce spune cercetarea | Cât de sigur e |
| Elevii se leagă mai bine între ei | Da, efect mediu, mai mare la liceu | Destul de sigur |
| Elevii devin mai responsabili | Da, după declarațiile lor; puține măsurători | Probabil, nedovedit riguros |
| Elevii devin mai corecți în joc | Da, dacă fair-play-ul e predat explicit | Rezultate amestecate |
| Arbitrii învață mai bine regulamentul | Nu s-a studiat separat | Necunoscut |
| Un turneu între școli, organizat de elevi | Nu s-a studiat | Necunoscut |
Ce înseamnă pentru turneul meu
Din tot ce am citit, am tras câteva concluzii pentru organizare:
- Pregătesc elevii pentru roluri înainte de primul meci, nu din mers. Studiile arată că modelul funcționează cât de bine e aplicat.
- Fac din fair-play o parte a clasamentului, cu puncte, nu doar o vorbă frumoasă la deschidere.
- Țin echipele mici și rolurile clare, ca să nu rămână nimeni pe margine.
- Rotesc rolurile, ca fiecare elev să treacă măcar o dată prin unul de organizare, nu doar prin cel de jucător.
Ce nu știm încă
Turneul meu seamănă cu Sport Education, dar nu e același lucru. Participarea la turneu e voluntară, deci vin, probabil, elevii mai motivați. Activitatea e în afara orei și între școli, nu o unitate de învățare a unei clase. În schimb, rolurile au miză reală: meciul chiar contează. Nu știu dacă diferențele acestea întăresc sau slăbesc efectele, pentru că nimeni nu a studiat un astfel de turneu.
Și aici trebuie să spun cum am lucrat: singur, cu sursele pe care le-am găsit pe internet, fără acces la toate bazele de date. Unele studii le cunosc doar din rezumatul făcut de alți autori.
În loc de încheiere
Am pornit de la o convingere de profesor și am găsit că nu sunt singur. Cercetarea de peste treizeci de ani pe modelul Sport Education îmi spune că elevii cu roluri reale se apropie unii de alții și devin mai motivați, mai ales la vârsta liceului. Îmi spune și că fair-play-ul trebuie predat, nu așteptat. Nu îmi spune încă dacă un arbitru de 15 ani devine mai responsabil decât colegul lui din bancă.
Pe aceasta aș putea s-o verific chiar eu, comparând la sfârșitul turneului elevii implicați cu un grup de colegi neimplicați. Ar fi un studiu mic, dar ar răspunde la o întrebare pe care, din câte am găsit, cercetarea nu a lămurit-o încă.
Bibliografie
Bessa, C., Hastie, P., Araújo, R., & Mesquita, I. (2019). What do we know about the development of personal and social skills within the Sport Education model: A systematic review. Journal of Sports Science and Medicine, 18(4), 812–829.
Manninen, M., & Campbell, S. (2022). The effect of the Sport Education Model on basic needs, intrinsic motivation and prosocial attitudes: A systematic review and multilevel meta-analysis. European Physical Education Review, 28(1). doi.org/10.1177/1356336X211017938
Ministerul Educației și Cercetării. (2025). Programa școlară Educație fizică și sport, clasele a IX-a – a XII-a, trunchi comun [versiune pentru consultare publică]. www.edu.ro/cons_pub_programe_scolare_liceu
Navarro Domínguez, B., Cerrada Nogales, J. A., Abad Robles, M. T., & Giménez Fuentes-Guerra, F. J. (2021). The development of fair play in physical education and school sports: A systematic review. European Journal of Contemporary Education, 10(2), 308–323. doi.org/10.13187/ejced.2021.2.308
Siedentop, D. (1994). Sport Education: Quality PE through positive sport experiences. Human Kinetics.
Yao, G., Zhang, J., Soh, K. G., Bai, X., Xiao, W., Anuar, M. A. M., & Bao, L. (2025). Effective implementation of the Sport Education Model in physical education: A meta-analysis of participant and intervention characteristics. PLOS ONE, 20(10), e0331228. doi.org/10.1371/journal.pone.0331228