În ultimii ani, învățământul românesc a cunoscut o importantă mutație pe plan cantitativ, dar mai ales calitativ, școlii revenindu-i sarcina de a pregăti cât mai bine copilul pentru viață. Pătrunderea tehnicilor și tehnologiilor avansate ce creează produse sofisticate, cât şi lărgirea vocabularului curent prin neologisme preluate, impune pregătirea temeinică, la alte standarde, a generațiilor de viitori cetățeni.
„Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață; de aceea pe lângă viată, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i.” – Aristotel
Conceptul de calitate este definit prin Legea nr. 87/2006 ca fiind ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, asociat, în general, cu atingerea unui nivel înalt al performanţelor, devenind în timp valoare recunoscută de întreaga societate. Educaţia de calitate este o educaţie centrată pe elev, oferită de instituţii responsabile care ştiu să respecte autonomia individuală, este promovată de lideri educaţionali, asigură participarea tuturor actorilor educaţionali şi care abordează procesul educaţional unitar, urmărind ca obiectiv central îmbunătăţirea continuă a perfomanţelor.
Referindu-mă la elevi, trebuie să accentuez rolul pozitiv, de mare eficienţă, a curiozităţii, observării, căutării şi identificării spaţiale manifestate de către copii, în dezvoltarea competenţelor de tip general. Mijloacelor şi modalităţilor psihopedagogice specifice le revine sarcina să lucreze asupra personalităţii psihice şi intelectuale a copilului, sub competenta profesorului. Un rol social important în privinţa dezvoltării facilităţilor adaptive ale copiilor revine școlii. Pentru a acţiona optim, trebuie folosite modalităţi adecvate de lucru, indiferent de forma de organizare, fizic sau online. Pregătirea pentru viitor înseamnă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, asigurarea unor condiţii interioare care să ofere copiilor posibilitatea de a aborda optim solicitările noii activităţi. Acestea trebuie realizate atât în familie, cât şi în școală.
Premisa reuşitei şcolare este școala, dacă asigură fiecărui copil o educaţie bună într-un mediu pedagogic adecvat. Baza reuşitei şcolare, este asigurată în condiţiile în care învăţământul devine parte integrantă deplină într-un sistem educaţional puternic de care beneficiază toţi cetăţenii săi. Atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, trecerea dintr-o etapă în altă la şcoală este un pas important. La clasele mici, copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, cadrul didactic este mai atent cu fiecare, înţelegându-i, însă trecerea în alt ciclu şcoala are obiective mai precise, este mai rigidă în respectarea programului şi a cerinţelor didactice. Ea are aşteptări clare privind modul în care copiii se adaptează când trec de la un ciclu la altul. Dar aceste aşteptări trebuie împărtăşite şi cadrelor didactice şi părinţilor astfel ca pregătirea copiilor să se petreacă în timp, să fie bine gândită şi proiectată. Desigur, copiii posedă în mod firesc acea maturitate intelectuală care să le permită să abordeze sarcinilor şcolare, iar prin frecventarea cursurilor școlare își formează deprinderi de operare de noţiuni, îşi stabilizează atenţia, limbajul devine mai bogat, exprimându-se cât mai corect. Astfel trebuie create încă de la început condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a elevului deoarece ele constituie o condiţie de bază a adaptării la viaţa şcolară şi a începerii învăţăturii sistematice. Esenţial în munca profesorului este înfăptuirea obiectivelor şi conţinutului pregătirii la nivelul cerinţelor şcolarizării, călăuzându-ne după ideea potrivit căreia școala nu trebuie să devină o şcoală în miniatură, iar activităţile să nu fie repetate, ci urmând obiective specifice, să creeze premise favorabile pentru realizarea continuităţii, învăţământului primar cu cel gimnazial și apoi liceal. Școala are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experinţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice, afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
Obiectivele pregătirii elevilor pentru şcoală vizează în principal dezvoltarea vorbirii, cultivarea inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, dezvoltarea deprinderilor de a se integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social înconjurător.
Astfel că pregătirea copilului în scopul adaptării la cerinţele şcolii vizează structurarea întregii sale personalităţi, îndeosebi dezvoltarea fizică şi senzorială (adecvată cerinţelor activităţii de scriere), intelectual-cognitivă, afectiv-motivaţională, psiho-socială şi a trăsăturilor de voinţă. În această perioadă a schimbărilor, școala devenită online, a pus presiune atât asupra copiilor, părinților dar și a profesorilor. Nevoia de adaptare și găsirea celor mai bune metode de învățare a fost de la început o mare provocare. Putem spune acum că acolo unde există profesori devotați care lucrează cu simț de răspundere și părinți implicați chiar și școala online poate fi de calitate.
Educaţia extraşcolară completează activitatea şcolară şi educativă familială. Ca activitate intenţionată şi orientată, educaţia extraşcolară permite adâncirea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor din zonele de interes ale elevilor, cultivarea interesului şi dezvoltarea înclinaţiilor şi talentelor acestora pentru anumite domenii. Ea permite folosirea eficientă şi plăcută a timpului liber al elevilor, dezvoltarea vieţii asociative, dezvoltarea capacităţilor de a lucra în grup sau individual şi de a coopera în rezolvarea unor sarcini complexe, dezvoltarea voinţei şi formarea trăsăturilor pozitive de caracter. Educaţia extraşcolară permite de asemenea implicarea elevilor în activităţi opţionale în mai mare măsură decât este posibil pe baza activităţilor curriculare, angrenându-i pe aceştia în forme specifice de verificare şi de apreciere a rezultatelor.
Dacă vrem să folosim la maximum resursele noastre intelectuale, trebuie, în primul rând să recurgem la toate mijloacele care ne stau la dispoziţie pentru a încuraja dezvoltarea talentelor, acest lucru duce la dezvoltarea calității actului didactic.
În concluzie, calitatea actului educational poate fi definită ca o colaborare între școală, comunitate, modul în care cadrul didactic organizează demersul didactic pentru atingerea obiectivelor propuse. Succesul are un rol mobilizator, conduce la dorinţa de a învăţa şi de a obţine rezultate bune, pe când insuccesul, dacă este întărit şi de aprecierile profesorului, poate descuraja, ducând la lipsa de interes faţă de actul educativ.
Bibliografie
1. Negreţ-Dobridor, I. Pânişoară, I. O., ,,Ştiinţa învăţării-De la teorie la practică, Ed. Polirom, 2005.
2. Oprea, C.L., ,,Strategii didactice interactive‘‘, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2009
3. Proiectul pentru Reforma Educaţiei Timpurii (P.R.E.T.).