Articolul pornește de la un fragment din romanul Viața ca o pradă, de Marin Preda, pentru a contura evoluția accesului la educație și la scris de-a lungul timpului, prin exemplele lui Ion Creangă și Vasile Alecsandri. Lucrarea aduce în discuție grafologia, știința care studiază legătura dintre caracterul unei persoane și trăsăturile scrisului de mână, prezentând originea termenului, contribuția lui Jean-Hippolyte Michon și aplicațiile actuale ale acestui domeniu, inclusiv în recrutarea de personal. Este subliniată valoarea caligrafiei ca reflectare a personalității, dar și ca element de evaluare timpurie, așa cum reiese din fragmentul preluat din romanul Cişmigiu & comp., de Grigore Băjenaru. Articolul argumentează utilitatea acestor cunoștințe pentru cadrele didactice, în special pentru profesorii de limba și literatura română, în vederea unei mai bune înțelegeri a elevilor și a valorificării potențialului lor intelectual și afectiv, prin observarea scrisului de mână ca instrument suplimentar de cunoaștere a personalității.
„N-aş putea să spun cui datorez faptul că deşi am fost dat la şcoală la opt ani, cu scopul mărturisit de tatăl meu să învăţ doar sa mă iscălesc şi pe urmă, asemeni fraţilor mei mai mari, să ar pământul şi să cresc vite, totuşi întreaga familie a renunţat mai pe urmă la această idee. Fiindcă în primul an abia am trecut clasa, deşi m-am trezit cu uimire citind.” – Marin Preda, Viața ca o pradă
Citatul de mai sus, preluat din volumul Viața ca o pradă, de Marin Preda, ilustrează realitatea copiilor de la începutul secolului trecut și a multor copii din secolele anterioare ce nu aveau acces la o formă bine organizată în vederea instruirii. Înscris la o școală foarte modestă și fără pretenții, din satul Siliștea Gumești, fără speranța de a deveni intelectual ( mai ales speranța de a deveni unul dintre cei mai mari romancieri români ), familia simplă în care se naște Marin Preda avea o unica finalitate didactică: aceea de a învăța copilul „să se iscălească”. Nu să scrie sute, mii de pagini de mână, ci doar să învețe să își scrie numele.
Ion Creangă învață să scrie și să citească de la mama sa, Smaranda Creangă- și știm din relatările viitorului povestitor, faptul că mama învață singură să scrie și să citească, doar pentru a putea împărtăși această taină și copilului ei. Se mai știe de asemenea, faptul că pe la jumătatea secolului al XIX- lea, doar copiii boierilor aveau marele privilegiu de a putea dispune de instruire acasă, cu dascăli angajați de familie. Vasile Alecsandri a beneficiat de o asemenea șansă pe care nu a irosit-o, devenind creatorul pastelului în literatura română.
Acestea sunt doar trei exemple de personalități al căror destin este modificat iremediabil prin magia scrisului și a cititului. Fără acest miracol – pentru acele vremuri – scrisul și cititul, literatura română nu ar mai fi avut în paginile ei de istorie, aceste trei nume de scriitori.
A fi fost grămătic (secretar sau scriitor într-o cancelarie -domnească sau boierească) în secolele trecute, când pana de pasăre era instrumentul de bază pentru scriere, constituia o adevărată știință și artă, o funcție indispensabilă pe care nu putea practica oricine, fără să fie pregătit cu cunoștințele necesare pentru scriere corectă, în accepțiunea vremurilor.
Scrisul de mână- aceasta este taina ce a dus încet, dar sigur la evoluția lumii. Păstrarea într-o formă concretă a ideilor, prin imprimarea unei soluții chimice, numite cerneală, reprezintă poate o minune pe care nu o mai conștinentizăm la adevărata ei valoare. Beneficiile scrisului de mână, modul în care ne reflectă personalitatea, trăsăturile comportamentale, emoțiile, starea de moment, creativitatea, nivelul de instruire, precum și multe alte elemente, toate acestea sunt obGrigore Băjenaru pe care îl consider esențial în abordarea aspectelor ce țin de caligrafie, la orele de română, pentru orice profesor ce lucrează cu cuvintele nu doar știință, cât și ca artă: Căutaţi să scrieţi cât mai curat şi mai frumos, pentru că şi asta are multă însemnătate… Este primul lucru cu care face cunoştinţă profesorul, înainte de a şti conţinutul tezei. Şi, până să vezi că omul e cumsecade, îi observi mai întâi îmbrăcămintea, deşi se mai spune şi astăzi că „nu haina face pe om”… Deci, căutaţi să scrieţi caligrafic! (Cişmigiu & comp., Grigore Băjenaru).
Scrisul de mână- aceasta este taina ce a dus încet, dar sigur, la evoluția lumii de-a lungul mileniilor. Păstrarea într-o formă concretă a ideilor, prin scrierea pe hârtie cu o soluție chimică numită cerneală, reprezintă poate o minune pe care nu o mai conștientizăm la adevărata ei valoare. Beneficiile scrisului de mână, modul în care ne reflectă personalitatea, trăsăturile comportamentale, emoțiile, starea sufletească de moment, creativitatea, nivelul de instruire, precum și multe alte elemente, toate acestea sunt obiectul de studiu al științei numite grafologie. Cunoscută și sub denumirea de analiză a scrisului de mână și a caligrafiei, întrucât se consideră că acestea sunt reflexe de natură inconștientă ale omului*, grafologia reprezintă unul dintre cele mai relevante teste de personalitate. Termenul de ”grafologie” a fost inventat de Jean-Hippolyte Michon, preot și arheolog francez, în anul 1897, prin compunerea a două cuvinte grecești – „graphe”, care înseamnă „a scrie” și „logos” „știință”. Michon a fost cel dintâi care a relevat existența unor aspecte concludente ce relaționează personalitatea celui care scrie cu stilul de scris. Practic, scrisul devine o oglindă a personalității umane.
Se consideră că prin intermediul scrisului de mână, aproximativ 5.000 de trăsături comportamentale sunt dezvăluite. Caracteristicile intelectuale, emoțiile, temperamentul etc. pot fi analizate de către grafologi, ghidându-se după o serie de reguli precise. Interesant este faptul că actualmente, unele companii mari ale lumii își recrutează personalul pentru angajare și prin intermediul unor teste grafologice, ulterior analizate de psihologi cu studii de specialitate, care au abilitatea de a citi dincolo de litere, de a descifra laturi complexe ale personalității umane. Parafrazând, am putea folosi sloganul: Scrie-mi de mână, ca să-ți spun cine ești! Mai mult de atât, grafologia a ajuns la un asemenea nivel, încât experții pot să identifice nu doar caracterul, ci și diverse probleme de sănătate sau gradul de energie.
În cele ce urmează, voi prezenta câteva informații din sfera grafologiei, accentând ideea că aceste elemente de scriere de mână, merită să fie cunoscute de către cadrele didactice, mai ales de profesorii de limba și literatura română care urmăresc, printre altele, o competență generală prioritară: redactarea textului scris de diverse tipuri.De ce este importantă cunoașterea unor informații de bază despre legătura dintre scrisul persoanei și caracterul acesteia? Meseria de profesor înseamnă lucrul cu copiii, iar interacțiunea profesor- elev este esențială în procesul instructiv-educativ. Cu cât vom ști să citim mai bine și dincolo de cuvinte, cu atât vom putea să înțelegem mai bine personalitatea elevului, în vederea valorificării potențialului său intelectual și afectiv.
În final, voi reda la un scurt fragment din romanul Cişmigiu & comp., de Grigore Băjenaru, fragment pe care îl consider esențial în abordarea aspectelor ce țin de caligrafie, la orele de română, utile pentru orice profesor ce lucrează cu cuvintele. Sfaturile personajului Toma Dicescu (profesor de română) oferite elevilor săi înaintea unui concurs de creație literară ( Tinerimea Română) sintetizează importanța caligrafiei în orice context de scriere: Căutaţi să scrieţi cât mai curat şi mai frumos, pentru că şi asta are multă însemnătate…Este primul lucru cu care face cunoştinţă profesorul, înainte de a şti conţinutul tezei. Şi, până să vezi că omul e cumsecade, îi observi mai întâi îmbrăcămintea, deşi se mai spune şi astăzi că „nu haina face pe om”… Deci, căutaţi să scrieţi caligrafic! (Cişmigiu & comp., Grigore Băjenaru).
Concluzii
Scrisul de mână depășește funcția sa strict comunicativă, constituind, potrivit principiilor grafologiei, o expresie a personalității, a temperamentului și chiar a stării emoționale a celui care scrie. Prin trecerea de la exemplele istorice ale scriitorilor români la explicarea mecanismelor grafologiei moderne, lucrarea conturează o punte între tradiția literară și o disciplină de analiză a comportamentului uman, relevantă și în prezent, inclusiv în mediul profesional.
Pentru cadrele didactice, în special pentru profesorii de limba și literatura română, articolul propune o valoare adăugată concretă: cunoașterea reperelor de bază ale grafologiei poate constitui un instrument suplimentar de citire „dincolo de cuvinte” a elevului, sprijinind interacțiunea profesor-elev și înțelegerea mai profundă a personalității acestuia. Totodată, prin sfaturile personajului Toma Dicescu din romanul Cişmigiu & comp., articolul reafirmă importanța pedagogică a exersării caligrafiei la clasă, ca element ce contribuie deopotrivă la dezvoltarea scrisă a elevului și la formarea unei prime impresii favorabile în context școlar.
Surse de documentare
1.https://descris.ro/blog/scris_personalitate
2. poenari.ro/caligrafia-semnific%C4%83-arta-scrisului-frumos
3. Cişmigiu & comp., Grigore Băjenaru
4. Viața ca o pradă, Marin Preda.