Calcul lingvistic este rezultatul interferențelor lingvistice și reprezintă un fenomen complex, care contribuie la îmbogățirea vocabularului limbii române. Indiferent de natura unui calc lingvistic, acesta presupune atât existența unei structuri străine, cât și a unor elemente proprii limbii în care se produce copierea / imitația, în cazul nostru, a limbii române. Cu ajutorul calcului se formează „cuvinte noi din materialul limbii române (rădăcini, afixe), dar după modele de structură lexicală străine”. (Dorobanțu 2010: 72)
1. Conceptul de calc lingvistic
Alături de împrumuturile din limbi de circulație internațională precum limba engleză și limba franceză, calcul lingvistic reprezintă un mijloc favorabil de îmbogățire a lexicului limbii române, întrucât acesta permite atât crearea de noi termeni, cât și creare de noi sensuri pentru cuvinte vechi, ieșite din uz.
În lucrarea „Influența engleză în terminologia politică a românei actuale”, Adriana Stoichițoiu-Ichim abordează atât problematica împrumuturilor din limba engleză, cât și a calchierilor după modelul limbii engleze, evidențiând și justificând utilizarea în masă a acestora în presa scrisă şi audio-vizuală. Autoarea identifică câteva cauze care au condus la creșterea influenței limbii engleze asupra vocabularului limbii române, precum cauzele extralingvistice, mai exact cele de natură sociolingvistică și psiholingvistică, identificarea caracterului internațional al unor cuvinte sau nevoia de a înlocui anumiți termeni, care, din varii motive, nu mai sunt acceptați sau utilizați de către vorbitori. În ceea ce privește factorii lingvistici, autoarea identifică influența favorabilă a vechimii unor cuvinte, a etimonului francez sau a semnificației „cuprinzătoare, deschisă”, care permite actualizări în diverse contexte. (Stoichițoiu-Ichim: 3)
2. Definiții
Calcul lingvistic a fost definit din mai multe perspective pe care le vom sintetiza în continuare. Vom încerca să comparăm definițiile oferite acestui concept și să le interpretăm astfel încât ne ofere un fundament pe baza căruia să analizăm exemplele din capitolul al treilea. Începem prin a prezenta contrastiv câteva definiții ale conceptului, preluate din dicționare de lingvistică.
În Dicționarul de științe ale limbii, regăsim termenul „calc (~ lingvistic)” definit ca un fenomen lexical complex care se referă la o modalitate de îmbogățire a vocabularului, care se situează între mijloacele de îmbogățire externe și cele interne. Pe larg, acest concept denumește acel procedeu prin care se transpune literal un cuvânt, o construcție sau un sens din limba A în limba B, ținând cont de materialul disponibil în limba B. (Bidu-Vrănceanu 2001: 90) Considerăm că această definiție dată calcului este relevantă, întrucât cei care utilizează în discursul lor expresii calchiate doresc să transpună nu doar cuvinte, ci și noi sensuri, încercând să adapteze termeni și concepte ale comunității străine la comunitatea românească. Desigur, putem aduce în discuție și definirea termenului „calchiere”, care reprezintă mulțimea de operații progresive care participă în procesul de alcătuire a unui calc lingvistic. (Bidu-Vrănceanu 2001: 91) Astfel, calchierea cuprinde cuvintele, expresiile sau sensurile pe care participanții la discurs le pot prelua dintr-o limbă străină și adapta la limba maternă / nativă, cu scopul de a îmbogăți vocabularul limbii.
Viziunea Penelopei Sewell asupra acestui concept este apropiată de modul în care definesc autorii Dicționarului de științe ale limbii calcul lingvistic, însă atragem atenția asupra faptului că aceasta se referă la calc prin prisma traducerilor din limba engleză în limba franceză. Calcul este unul dintre procedeele de traducere, iar Sewell preia o definiție a acestuia de la Vinay și Darbelnet: „calcul este o modalitate particulară de împrumut: o structură este împrumutată dintr-o limbă străină, iar părțile sale componente sunt traduse” (t.n.). (Sewell 2001: 608) În ceea ce privește o altă abordare a fenomenului, autoarea amintește faptul că acest calc are o influență decisivă asupra promovării neologismelor, asigurând atât îmbogățirea vocabularului, cât și extinderea și conceperea de noi termeni adaptați realității unui nou public țintă. (Sewell 2001: 608) Desigur, autoarea urmărește conceptul de calc din prisma unui traducător și vorbește despre semnificația unui text tradus, în raport cu utilizarea de calcuri lingvistici. Autoarea se rezumă la definiția: calcul este „traducere într-o limbă-țintă, folosind formele limbii-țintă pentru formele din limba-sursă” (t.n.) (Sewell: 2001: 608) Considerăm că această abordare a calcului nu este suficientă, întrucât conceptul de calc nu se rezumă la simpla traducere a unor structuri dintr-o limbă în alta, ci implică și procese cognitive. Cu toate că această interpretare își poate găsi corespondent în definiția regăsită în Dicționarul de științe ale limbii, observăm că autoarea nu pune accent și pe transpunerea sensului din limba A în limba B.
Spre deosebire de viziunea menționată anterior, punctul de vedere al autorului Theodor Hristea despre calcul lingvistic este mai complex. Acesta afirmă faptul că un calc lingvistic poate să fie considerat ca fiind un mijloc mixt sau combinat de îmbogățire a vocabularului. (Hristea 1981: 32) Acesta aduce în discuție și proveniența termenului, care este din domeniul artelor grafice, unde are sensul de reproducere a schițelor și a desenelor. Datorită faptului că acest procedeu se realizează cu ceea ce se numește hârtie de calc, s-a ajuns la utilizarea termenului într-un sens mult mai larg. (Hristea 1981: 32) În ceea mai răspândită formă a sa, calcul lingvistic este produsul unui procedeu de copiere, imitare sau împrumutare a unor cuvinte străine, care pot fi derivate sau compuse. Elementele acestor cuvinte sunt traduse parțial sau total în limba română. (Hristea 1981: 32) Astfel, observăm faptul că autorul nu se rezumă la o simplă definire a conceptului ca fiind o traducere de structuri de cuvinte, ci observăm că aduce în discuție procese cognitive, precum captura, stocarea și prelucrarea informațiilor.
Theodor Hristea analizează câteva exemple de expresii calchiate din limba franceză, pe care le vom prezenta în continuare. Astfel, verbul entrevoir, care este compus din termenii entre și voir, a fost preluat / capturat din limba franceză, stocat în vocabularul vorbitorilor și apoi prelucrat prin traducere în limba română prin verbul întrevedea, care păstrează același sens ca cel original. Autorul observă, prin acest exemplu, faptul că s-a produs un nou cuvânt, utilizându se material indigen, dar care reproduce structura cuvântului străin. Același lucru se întâmplă și cu substantivul sentiment din franceză, care a fost calchiat în română, obținându-se cuvântul simțământ. (Hristea 1981: 32) Alte exemple relevante aici sunt și adjectivul irespectuos, care provine din franțuzescul irrespecteux și care păstrează structura cuvântului străin (prefix negativ + adjectiv), și adjectivul iremediabil, care își are proveniența din franțuzescul irrémédiable și care păstrează aceeași structură.
Referitor la dinamica îmbogățirii vocabularului, Adriana Stoichițoiu-Ichim aduce în discuție și conceptul de calc lingvistic care ilustrează dinamica sensului, aspect important al neologiei lexicale. În concepția autoarei, dinamica sensului constituie un aspect al neologiei lexicale. Autoarea nu insistă asupra diverselor sensuri realizate prin diferite tipuri de calc, deoarece consideră că procedeul nu este unul care să valorifice cât mai multe resurse creative ale limbii române. (Stoichițoiu-Ichim 2001: 12) Autoarea oferă, totuși, câteva exemple relevante pentru calcul semantic, numit de aceasta și „împrumut de sens” și calcul frazeologic, ilustrând prin acestea „dezvoltarea polisemiei românești sub influența unor modele străine, adesea cu circulație internațională”. (Stoichițoiu-Ichim 2001: 12)
Astfel, în ceea ce privește calcul semantic sau împrumutul de sens, care stă la baza creării de sensuri noi dobândite în limba română, Adriana Stoichițoiu-Ichim atrage atenția asupra cuvintelor „întâmplare”, care face referire la „eveniment/fapt” (în domeniul artei spectacolului) și provine din englezescul „happening”, „oportunitate”, care face trimitere la „prilej favorabil” și provine din englezescul „opportunity”, „cârtiță”, cu sensul de „agent infiltrat”, care provine din fr. „taupe” și „plajă”, cu sensul de „distanță între două măsuri sau posibilități”, provenit din fr. „plage”. (Stoichițoiu-Ichim 2001: 12) Autoarea analizează și câteva exemple ilustrative pentru sensurile specializate care au apărut prin calcul semantic, precum: „prefix” și „impuls” (telefonic), care se regăsesc în domeniul tehnic și „echidistanță” și „verde” („verzii” = „ecologiștii”), care se utilizează în domeniul politic. (Stoichițoiu-Ichim 2001: 12)
În ceea ce privește calcul frazeologic, autoarea analizează câteva exemple ilustrative ale procedeului, precum: „apă plată”, „bandă desenată” (după modele din limba franceză), „capete rase”, „gulere albe” (după modele din limba engleză: „skinhead”, „white collar”) sau „lumea a treia”, „lumină verde”, „masă rotundă” (după modele din limba engleză: „third world”, „greenlight”, „roundtable”). (Stoichițoiu-Ichim 2001: 12)
În cadrul discuției despre calcuri, Adriana Stoichițoiu-Ichim discută o cauză a apariției calcurilor lexico-sintactice. Mai exact, aceasta semnalează faptul că la baza acestora se află construcții care sunt specifice limbii engleze. În cazul în care acestea ar fi traduse mot à mot, s ar constata că sunt în contradicție cu regimul sintactic al unor verbe din limba română. Autoarea oferă ca exemplu relevant pentru acest subiect verbul a abuza. Acesta este tranzitiv în limba engleză, dar intranzitiv în română. De aceea, afirmă autoarea, construcția „copii abuzați sexual” apare ca nefiind românească. Alte exemple relevante aduse de autoare sunt construcțiile „Avansăm tehnologia împreună” sau „Cum poate fi favorizată utilizarea eficientă a energiei”. În toate aceste exemple se poate observa neconcordanța dintre regimurile verbale din engleză și română. (Stoichițoiu-Ichim 2001: 103) Adăugăm aici alte câteva exemple de construcții specifice limbii engleze, precum „Am partajat un link.”, „Am aplicat pentru acel post.”, „M-am focusat pe joc.” sau „Băiatul a performat pe scenă.”. Toate aceste exemple relevă faptul că există incongruențe între regimurile verbale ale celor două limbi implicate și indică faptul că aceste verbe nu sunt utilizate în mod corespunzător. O explicație a acestui fenomen ar putea fi creșterea numărului de străini în România (studenți, angajați etc.) sau libera circulație și accesul nelimitat la media și la rețelele sociale (Facebook, Instagram, Whatsapp, Twitter etc.). Considerăm că afirmația Adrianei Stoichițoiu-Ichim referitoare la construcțiile specifice limbii engleze care se află la baza calcurilor sau care reprezintă cauza apariției acestora este justificată, deoarece vorbitorii doresc să simtă că aparțin unei comunități mai mari, multilingve și multiculturale, astfel că împrumută multe structuri și cuvinte care, chiar dacă nu se potrivesc sistemului limbii române, sunt folosite în continuare.
O parte dintre calchieri nu fac altceva decât să demonstreze superficialitatea vorbitorilor, care încearcă să intercaleze cunoștințele referitoare la limba engleză cu cele referitoare la limba română. Putem considera acest fenomen, desigur, ca fiind și un snobism al vorbitorilor. Însă această perspectivă este relevantă doar în cazul în care vorbitorii nu își însușesc structuri / expresii, ci doar le imită, fără a le cunoaște proveniența sau sensul. În caz contrar, dacă vorbitorii cunosc sensul expresiilor pe care le folosesc și le adaptează la contexte variate, atunci este vorba despre o îmbogățire a vocabularului limbii române, fapt ce este, de multe ori, necesar.
Bibliografie
Bidu-Vrănceanu, Angela, Călărașu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, Mancaș, Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela, 2001, Dicționar de științe ale limbii, Editura Nemira, București;
Dorobanțu, Marinela Doina, Dragomir, Ioana Maria, 2010, „Importanța calcului lexical în evoluția limbii”, în Studii de știință și cultură, anul VI, nr. 1 (20), martie, p. 72-77, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Arad;
Hristea, Theodor, Avram, Mioara, Brâncuș, Grigore, Bulgăr, Gheorghe, Ciompec, Georgeta, Diaconescu, Ion, Bogza-Irimie, Rodica, Șuteu, Flora, 1981, Sinteze de limba română, ediția a II-a, revăzută și mult îmbogățită, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Sewell, Penelope, 2001, „The Occurrence of Calque in Translation Scripts”, în Meta, vol. 46, XLVI, nr. 3, septembrie, p. 607–615, Les Presses de l’Université de Montréal;
Stoichițoiu-Ichim, Adriana, 2001, Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influențe, creativitate, Editura All, București;
Stoichițoiu-Ichim, Adriana, „Influența engleză în terminologia politică a românei actuale”, București, ebooks.unibuc.ro/filologie/dindelegan/24.pdf.