Bune practici în relația grădiniței cu familia. Educarea interesului pentru lectură la vârsta timpurie

Lectura pentru copii reprezintă una dintre cele mai consistente resurse pentru stimularea creativității copiilor: oferă un material complex pentru dezvoltarea imaginației, dezvoltă limbajul, atât la nivelul vocabularului, cât și al expresivității acestuia, oferă modele și informații pentru copii într-un mod accesibil, formează atitudini față de lumea din jur și evenimentele ei. Un copil care are la dispoziție cărțile potrivite, la vârsta potrivită, iar adulții din jurul lui se preocupă în mod sistematic de citit, are toate șansele să capete un interes autentic pentru lectură.

Mulți dintre copiii de vârstă preșcolară au primul contact cu cărțile pentru copii atunci când vin la grădiniță pentru prima oară. Motivele sunt variate, dar majoritatea au de-a face cu lipsa cărților din casă, ca o consecință a atitudinii familiei față de carte: familia nu citește și, prin urmare, nu realizează nevoia de lectură a copilului, unii consideră că un copil de grădiniță este prea mic ca să i se citească și are un comportament haotic față de cărți, copilul rupe cărțile, mai degrabă decât le răsfoiește, așa că e bine să fie păstrate în dulap până va crește și va învăța să citească singur, alții sunt lipsiți de mijloacele de a cumpăra cărți, o altă categorie este a celor care pur și simplu nu își dau seama de acest interes al copilului și au nevoie de cineva care să le deschidă un orizont nou sau mai multe din aceste situații la un loc.

Implicarea familiei în proiecte sau activități care au ca scop dezvoltarea interesului pentru lectură reprezintă o modalitate de a schimba percepțiile greșite sau de a oferi soluții sau metode pentru părinți de a le facilita accesul și a trezi interesul copiilor pentru lectură la vârsta timpurie. Exemple de astfel de activități sunt următoarele:

  • „Ora de poveste în familie ” – organizarea la grădiniță a unor ateliere de jocuri și activități pentru copii și părinți, la care aceștia se pot roti în funcție de preferințe: atelier de confecționare de măști sau siluete pentru teatru, dramatizare, povești pe suport digital, povești create de părinți și copii, colț de lectură, jocuri de masă tematice etc.;
  • „O zi la bibliotecă” – vizită la biblioteca din cartier sau localitate a preșcolarilor, însoțiți de cadrele didactice și familie în care participanții pot asculta o poveste citită de bibliotecar, pot face un spectacol de teatru inspirat de povestea ascultată, pot citi în pereche părinte-copil cărți pentru copii puse la dispoziție din fondul bibliotecii, iar la final se pot face demersurile pentru eliberarea permiselor de bibliotecă pentru părinți și copii;
  • „Invitatul special” – vizita periodică la grupă a câte unui membru al familiei în care acesta poate citi o carte aleasă de copii sau una adusă de acasă, iar apoi, împreună cu cadrele didactice de la grupă, se poate iniția un joc inspirat de întâmplările sau personajele din carte cum ar fi un joc de rol, o dramatizare, o activitate artistică sau practică, un joc de mișcare etc.
  • „Biblioteca pentru mari și mici” – atragerea de sponsorizări sau donații de cărți pentru copii în scopul îmbogățirii bibliotecii grădiniței și a grupei și încurajarea împrumutului în rândul copiilor și părinților.

Beneficiile unor astfel de activități sau proiecte sunt numeroase: schimbarea percepției părinților față de lectura timpurie atunci când vor observa cât de receptivi sunt copiii atunci când li se citește și cât de creativi sunt în timpul jocurilor și activităților inspirate de lectură; îmbunătățirea comunicării între cadrele didactice și părinți; înlesnirea accesului la cărți al copiilor, atât la grădiniță cât și acasă, prin posibilitatea împrumutului  fie de la biblioteca grădiniței, fie de la biblioteca din cartier sau localitate; dezvoltarea relației grădiniței și familiei cu bibliotecile din proximitate; alternative noi pentru cadrele didactice la activitățile curente cu preșcolarii.

În ceea ce privește impactul activităților asupra celor trei categorii de participanți implicați, acesta este următorul: copiii vor avea ocazia să îi implice pe părinți în activitatea lor curentă de la grădiniță, iar încrederea în aceștia va crește semnificativ, din moment ce părinții, modelele lor principale, se implică cu seriozitate în activitatea lor; părinții vor interacționa cu copiii într-o manieră diferită de ceea ce au făcut până acum împreună și vor descoperi interese și laturi noi ale personalității copiilor lor; cadrele didactice implicate în proiect vor avea la dispoziție o alternativă nouă de a  atrage către lectură și de a trezi interesul pentru citit al copiilor atât prin publicații noi și atractive, cât și prin idei de jocuri și activități de educare a comunicării orale și scrise.

Efortul sistematic și colaborarea tuturor categoriilor de persoane implicate în educația timpurie pot contribui în mod decisiv la dezvoltarea interesului pentru lectură al preșcolarilor și la formarea timpurie a unor deprinderi de lectură independentă.

 

prof. Ana-Maria Dumitrescu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ana.dumitrescu

Articole asemănătoare