Biblioteca școlară în anul Centenarului

Aniversarea Centenarului Unirii de la 1918 reprezintă o fericită ocazie de a rememora evenimente, fapte, oameni și instituții care au însemnat trepte ale devenirii noastre ca popor și națiune demnă, independentă și de sine stătătoare. Dar, până la a deveni „NOI-ÎMPREUNĂ”, a fost necesar să ne formăm „noi” ca multitudine de „eu-ri”, personalități stabile și distincte, caracterizate prin statut, unicitate, dar, totodată, și prin uniformitate, mai ales în ceea ce privește atitudinile și idealurile, mai concret, zestrea culturală.

Cultura este cea care, într-adevăr, unește oameni prin mesaje, informații, contexte și locații. Ea oferă modelul profund uman al legăturii dintre semenii noștri, fie că sunt creatori de cultură, fie gestionari/administratori ai acesteia sau simpli consumatori de cultură. Aceștia din urmă sunt considerați cei mai importanți ca valoare socială, deoarece sunt principalii beneficiari și diseminatori ai actului cultural, cei care, în multitudinea individualităților lor, însumate, constituie o comunitate cu o cultură structurat-asimilată, iar, la scară mare, o societate cu o identitate bine definită.

Nu înseamnă că primele două categorii nu sunt la fel de importante, dimpotrivă, sunt vitale, căci legătura cultural-spirituală între oameni presupune o interdependență continuă. Veriga-cheie în acest triunghi o reprezintă categoria gestionarilor și a administratorilor vremelnici ai patrimoniului culturial. Este vorba aici despre instituții și persoane care își asumă responsabilitatea de a coordona aspectele cultural-educaționale, pornind de la cel mai înalt nivel și încheind cu modestele biblioteci școlare. Dar care este situația „de facto” a acestora din urmă? Ce sunt, dacă mai sunt, cine le administrează, ce rol și relevanță au acum, în mileniul al treilea și An Centenar? Iată întrebări la care se dorește conturarea unor răspunsuri în cele ce urmează.

După o perioadă tristă, dar numită „Epoca de Aur”, în care bibliotecile școlare erau supraîncărcate cu literatura necesară creării „omului nou” și erau gestionate de multe ori de persoane fără nicio legătură cu cartea, care, așa cum își amintea un scriitor contemporan, îl căutau, de exemplu, pe Macedonski, la literatura rusă, a urmat o altă perioadă, cea postdecembristă, în care, deși s-a reînființat învățământul superior biblioteconomic, administratorii bibliotecilor au rămas în mare parte aceiași oameni, sau rudele lui X și Y, sau profesori fără catedră în localitatea de domiciliu… Din fericire, au fost și bibliotecari care au crezut în meseria lor și în menirea de a aduce copiii alături de carte și de marea cultură. Aceștia au urmat cursuri de calificare postuniversitare, de reconversie profesională și, încet-încet, cu ușoare imbolduri ale legii care nu mai permitea angajarea în biblioteci decât a celor specializați în biblioteconomie, s-a ajuns ca acum, în 2018, la nivelul județului Vrancea să nu mai existe bibliotecari școlari fără studii superioare de specialitate.

Situația personalului a fost, deci, rezolvată în mod fericit. Dar ce mai găsim în biblioteci? Găsim de toate și pentru toți. O sintagmă neobișnuită pentru un cadru academic, cultural, dar extrem de realistă.

Bibliotecile au fost curățate de pseudoliteratura caracteristică socialismului și comunismului, păstrând doar câteva mostre necesare unui eventual studiu referitor la epoca respectivă, și și-au completat rafturile cu publicații eliminate de cenzura de până atunci. Astfel, scrierile interzise ale lui Mircea Eliade, de exemplu, Emil Cioran, Ana Blandiana, Constantin Noica, Eminescu sau Arghezi au devenit disponibile oricui este interesat de ele.

Mai mult, odată cu demersurile actuale de a digitiza toate cărțile editate de-a lungul timpului și de a crea cea mai mare bibliotecă online, bibliotecarii sunt martori și actori ai unei schimbări radicale ce poate induce în mod eronat ideea diminuării rolului și poate chiar a excluderii cărții din  procesul de educare, formare și culturalizare a publicului. Rezultatul acestor evoluții nu trebuie să transforme localurile bibliotecilor în depozite de carte, așa cum au devenit unele dintre acestea din cauza lipsei de interes și a absenței stimulilor externi din ultima vreme.

Nu doar clădirile, ci și bibliotecarii, rolul lor în comunitatea școlară locală și percepția asupra acestora, sunt în schimbare lentă, dar unidirecțională. În noul context actual, aceștia au devenit mai degrabă coordonatori și coagulatori de grupuri de discuții, moderatorii dezbaterilor acestora, furnizorii de suport tehnic și logistic pentru accesarea informațiilor, implicit, a cărților transferate într-o lume virtuală. Cei care vizitează bibliotecile doresc să regăsească aici atât latura clasică a acestora, cât și pe cea adaptată tendințelor și cerințelor lumii în care trăim. Sunt aspecte și atribute ale bibliotecilor care nu trebuie să fie uitate, ci, mai degrabă, trebuie să susținem adaptarea lor, completarea lor cu noi valențe și calități.

Astfel, se poate afirma fără tăgadă că bibliotecile reprezintă, în continuare, surse inegalabile, locații unice, unde sunt păstrate cunoștințele dobândite de-a lungul mileniilor de către omenire, iar bibliotecarii sunt cei care se asigură că aceste cunoștințe sunt permanent îmbogățite, înregistrate și organizate astfel încât să poată fi la dispoziția celor interesați.

În al doilea rând, orice studiu sau cercetare, atât de cerute la nivelul învățământului gimnazial și liceal, înseamnă mai mult decât a căuta online, după câteva cuvinte cheie. Un bibliotecar este format să poată realiza o cercetare științifică, să ofere sprijin utilizatorilor în activitatea lor de zi cu zi. Fără o informare sau consultare a cunoștințelor bibliotecarilor, cititorii nu vor lua decizii corecte, nu vor putea extrage informațiile relevante peentru subiectele abordate în tema de studiu.

În plus, doar o mică parte din informațiile actuale este accesibilă gratuit pe internet, iar exactitatea acestora poate fi pusă uneori sub semnul întrebării. Dar majoritatea informațiilor necesare unui anumit nivel de studiu și educație, toate purtând girul unor instituții recunoscute, sunt regăsibile într-o  bibliotecă școlară. Studiile de specialitate au arătat faptul că existența bibliotecilor funcționale și adaptate vremurilor în care trăim sunt benefice comunităților școlare; aici se pot găsi, identifica mai multe valori, culturale, informaționale și atitudinale necesare dezvoltării personalității copilului de vârstă școlară. Astfel, se poate afirma că bibliotecile transformă vieți, oferă modele, trasează direcții.

Nu trebuie să uităm faptul că bibliotecile au o vechime de peste 5.000 de ani. Dacă ele n-ar fi fost utile și practice pentru omenire, ar fi dispărut cu secole, poate chiar milenii, în urmă. Reducând la scară, afirmația este perfect valabilă și pentru bibliotecile școlare.

În ultimii ani, la nivel european – ca români ce suntem, ne comparăm în primul rând cu valorile civilizaționale europene – au apărut modele față de care am putea să ne poziționăm, dar mai ales, să ne ajute să ne regăsim și să redefinim direcțiile de dezvoltare pentru viitor.

Biblioteca a realizat pași importanți în ultimii ani spre oferirea de servicii și activităţi foarte diferite față de cele care caracterizau instituţia în trecut, făcând eforturi de a se deschide spre un public tot mai divers. Este adevărat că se vorbeşte tot mai des despre „disneylizarea” bibliotecii, despre așa-zisul declin al acesteia ca spațiu de cultură din acel glob de sticlă, în favoarea entertainment-ului și sub influența principiilor marketingului sectorului privat. Problema nu trebuie percepută astfel, ci ca pe o deschidere, în contextul în care concurenţa în mediul informaţional este tot mai acerbă. Crearea oricărui nou serviciu de bibliotecă pleacă de la analiza nevoilor comunităţii școlare pe care o deserveşte, pentru a se evita folosirea greşită a resurselor financiare, umane și de timp de care dispune la un moment dat instituţia respectivă. Pe baza acestor studii pot fi trase concluzii care conduc la obținerea de informaţii privind profilul comunităţii, partenerii posibili ai bibliotecii, cerinţele utilizatorilor etc. Orice serviciu nou creat trebuie monitorizat şi evaluat în vederea sustenabilităţii acestuia, urmărindu-se impactul asupra utilizatorilor, rezultatele obţinute pe o anumită perioadă de timp, eficienţa activităţilor.

Accesul TIC în biblioteci a fost foarte apreciat de toate categoriile de beneficiari, copii și adulți, după cum rezultă din numeroasele studii efectuate privind percepţia asupra acestei instituţii. Noile tehnologii sprijină o gamă largă de activități, de la studiul individual, la divertisment și la construirea și menținerea rețelelor sociale cu ajutorul internetului.

Biblioteca școlară a devenit astăzi și spațiul care organizează și găzduiește o serie de activități ale cluburilor de teatru, de lectură, de biblioteconomie, de jurnalism și ale cenaclurilor literare.

Audiţiile muzicale, recenziile sau expozițiile reprezintă alte servicii oferite de către biblioteci. Beneficiarii acestora participă la o serie de evenimente specifice care le oferă posibilitatea de a afla cât mai multe despre o personalitate culturală, o epocă sau un curent, fiind astfel familiarizați cu domeniul respectiv. De regulă, aceste activităţi se fac în parteneriat cu artişti, pictori, muzicieni, profesori de specialitate care pot oferi informaţii importante şi inedite referitoare la aspectele prezentate.

Vizionările de filme, însoţite de prezentarea cărţii, atunci când vorbim de ecranizare, a autorului sau a contextului istoric respectiv, sunt programe care s-au bucurat de un real succes şi care au condus la creşterea interesului pentru lectură a publicului școlar, în condițiile în care cititul propriu-zis a intrat într-un con de umbră. Pentru societatea contemporană, în care cultura şi limbajul adecvat reprezintă încă valori sociale, lectura rămâne cea mai adecvată cale de atingere a acestor deziderate.

Există opinii conform cărora organizarea sau găzduirea de evenimente culturale înseamnă a pune accentul pe chestiuni secundare misiunii unei biblioteci de învățământ, insistându-se tocmai pe necesitatea stagnării într-o realitate mai puțin spectaculoasă, conform căreia bibliotecarul trebuie să fie doar acel „șoarece de bibliotecă”, să-și accepte statutul de simplu „mânuitor al cărții” într-o lume în care să rămână un ilustru anonim.

Este, după părerea multor specialiști în biblioteconomie și sociologie, un punct de vedere eronat. Iată de ce: se pare că în România, tot mai puține persoane sunt interesate să meargă la bibliotecă, să împrumute cărți sau să citească. Datele Institutului Național de Statistică sunt îngrijorătoare. În 2016, de exemplu, au fost închise 279 de unități, iar cea mai accentuată scădere o înregistrează bibliotecile școlare (sunt cu 208 mai puține biblioteci), potrivit cercetării intitulate „Activitățile unităților cultural-artistice pe anul 2016”. Pe scurt, dispar bibliotecile din România. De ce? Pentru că, spun unii, „Nimeni nu mai citește în ziua de azi”, „Bibliotecile sunt expirate, poți mai rapid să cauți pe internet tot ce îți trebuie”, sau, mai grav, „Pentru ce atâta carte? Sunt alte modalități de a trăi bine și fără să înveți prea mult!”

Astfel de afirmații sunt extrem de periculoase în procesul de formare și dezvoltare a personalității copilului și adolescentului. Acest dezinteres față de instituțiile de cultură, în speță, față de biblioteca școlară, trebuie combătut cu orice mijloace. Managementul bibliotecii, fundamentat pe baze științifice și studii ale pieței utilizatorilor, încearcă să elimine aceste tendințe profund dăunătoare prin promovarea unor tehnici de marketing specifice instituțiilor culturale, cu precădere, structurilor infodocumentare școlare. Astfel, orice modalitate de promovare a serviciilor oferite de bibliotecă, servicii create în urma analizei de nevoi, interese și loisir a publicului școlar, este bine venită în contextul fenomenului complex și global al manelizării societății.

În concluzie, anul Centenarului regăsește biblioteca școlară ca fiind locul în care elevii sunt încurajați să citească de plăcere, unde își pot pregăti lecțiile și se pot documenta pe teme de interes personal, cu ajutorul personalului calificat (fie el bibliotecar, documentarist etc.).

Biblioteca școlară facilitează studiul desfășurat pe alte coordonate decât predarea formală și constituie o rută alternativă pentru dobândirea de cunoștințe și competențe, punând la dispoziție materiale de învățare în format tipărit și digital, cu tot ceea ce presupune utilizarea corespunzătoare a acestora (calculatoare, resurse online, echipamente multimedia).

Cluburile care funcționează în și prin biblioteca școlară reprezintă modalități extrem de eficiente de promovare a aptitudinilor și de descoperire a talentelor ascunse, precum și de deschidere către o orientare școlară și profesională eficientă. În plus, școlile își folosesc, mai nou, bibliotecile pentru a îmbunătăți rezultatele la învățătură și pentru a promova incluziunea, echitatea și prevenirea abandonului școlar, grație unor proiecte și strategii novatoare.

În contextul abordării moderne, de tip „holistic”, a școlii, se poate afirma cu certitidine că acum, în An Centenar, biblioteca joacă un rol crucial, rolul de punct de întâlnire a întregii comunități școlare: elevi, profesori, familia și partenerii sociali ai școlii.

prof. Gabriela Harea

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/gabriela.harea

Articole asemănătoare