Puzzle – Suflet de copil

…..14 septembrie 2015, o zi de toamnă plăcută, deschiderea noului an şcolar. Emoţii, curiozitate, frică, toate aceste sentimente îmi hrăneau trupul, în aceea dimineaţa răcoroasă de toamnă. Ajunsă în faţa şcolii, sentimentele se intensificau, datorită faptului că, deschiderea Noului An Școlar, se prelungea de la un minut la altul, cu discursul directorului, prezentarea personalului didactic, dar în mintea mea se zbătea un singur lucru: Care sunt elevii mei?!

La un moment dat, îmi aud numele, dintr-un colţ, răsună nişte aplauze, mă întorc şi observ 24 de îngeraşi, care mă privesc cu zâmbetul pe buze. Păşesc cu emoţii spre ei şi îi conduc spre căsuţa noastră, decorată cu imagini colorate, aşa cum mi-aş fi dorit eu să fie căsuţa mea unde mi-am petrecut 4 ore pe zi în primii mei ani de viaţă şcolară.

Zilele treceau, descopeream pe rând câte un îngeraş, mai puţin pe tine, băiatul cu chip angelic, dar fără zâmbet. Mă străduiam zilnic să te descopăr, dar de fiecare dată, obţineam 24 de zâmbete care îmi umpleau sufletul de satisfacţie, dar lipsea al tău. Tu, băiatul care venea zilnic la şcoală, privea pe geam, răspundea scurt cu da sau nu, dar bariera din faţă ta, era grea, mult prea grea. Am crezut că timpul va rezolva acest lucru, dar m-am înşelat. Iartă-mă că nu am înţeles, că suntem diferiţi şi avem nevoie de atenţie şi afecţiune diferită.

Curiozitatea şi stresul acumulat, dar şi conflictele tot mai dese, în care erai implicat, pe motive banale pentru mine, o neştiutoare, de exemplu: că un coleg te-a numit repetentul, orfanul, fără mamă,… şi alte apelative dureroase pentru tine, eu, considerând că dacă analizez superficial problema este ca şi rezolvată, dar tu, înger fără zâmbet, considerai că un pumn rezolvă situaţia, m-au făcut să apelez la psihologul şcolii şi mai târziu la itinerantul, venit şi el prea târziu. După lungi discuţii, atât cu tine cât şi cu tatăl tău, deoarece mama ta este sus, acolo, cât mai sus, m-au făcut să înţeleg că ai sufletul zdrobit, că în inimioara ta este o durere pe care nimeni nu a avut timp să o asculte. Atunci am înţeles de ce nu există comunicare între tine şi ceilalţi elevi, de ce ei nu înţelegeau că eşti ‘’repetent’’ deoarece ai fost dus la bunica ta, în alt oraş, ei şi eu nu înţelegeam că tu, un îngeraş atât de mic, te simţi singur, că plecarea mamei tale ţi-a zdruncinat viaţa.

Ai auzit mult prea des sintagma: „Asta este viaţa!’’, dar nimeni dintre acei eroi nu a reuşit să îţi ofere explicaţii, afecţiune și comunicarea de care tu erai atât de dependent.

Relaţia interpersonală pe care ar trebui să o ai cu tatăl tău lipseşte; încercând să vorbesc cu familia ta, am constatat că nici ei nu au timp de tine – trist! Dar poate într-o zi vor înţelege cât este de importantă pentru dezvoltarea ta. În momentul de faţă, stima ta de sine este scăzută, parcă nici nu ar mai exista, dar noi, oamenii cărora ne pasă de tine, dorim ca tu, să ai o imagine de sine mult mai pozitivă, să înţelegi că valoarea unui om este dată de suma comportamentelor, acţiunilor, din trecut, prezent şi viitor. Chiar dacă trecutul a fost negru, prezentul şi viitorul pot fi mult mai luminoase, atât de luminoase încât să reaprindă şi trecutul. Pentru ca şi căsuţa noastră să fie plină de zâmbete, de 25 de zâmbete, am decis să aplic metode noi, cu ajutorul cărora să readuc zâmbetul tău, pierdut în întuneric.

Într-o zi, în timp ce noi citeam cu zor ‘’Lumea animalelor, ’’ te-am rugat să citeşti şi tu, dar ai refuzat categoric. Nu înţelegeam de ce… dar mi-ai răspuns că tu iubeşti animalele, dar nu iubeşti să citeşti. Am înţeles că ai nevoie de o altă metodă de predare, învăţarea experienţială, de aceea am hotărât să mergem la Grădina Zoologică, am văzut atunci pentru prima dată zâmbetul tău, când maimuţa se juca cu tine. Ai învăţat multe lucruri, despre animalele tale preferate şi nu citind ci printr-o altă metodă. Mi-ai zis fericit: „este locul unde îmi petreceam duminicile…” După descoperirea acelei licori magice, am reuşit împreună, să ne folosim de deprinderile vechi, lumea animalelor şi să percepem situaţii noi, nevoile acestora, mediile de viaţă.Ai reuşit să înţelegi matematica şi ştiinţele naturii, să citeşti despre animale, să desenezi frumos ba chiar să facem elefantul din hârtie creponată. Astăzi, în timp ce tu lucrezi în echipă, căsuţa noastră vibrează de cele 25 de zâmbete iar tatăl tău aşteaptă la poartă să te conducă acasă. Îmi pare rău, dragul meu că nu am văzut mai devreme că zâmbetul tău este doar rătăcit, nu pierdut în umbra întunericului.

Sursă biografică: scrisoarea unui cadru didactic debutant către un elev.

Profesor înv.primar Stere Andreea
Profesor înv.primar Coteanu Maria
Profesor înv.prima Piticaș Diana Bianca

Articole asemănătoare