Comunicarea a încetat să mai fie exclusiv domeniul de interes al lingviştilor, celebra teorie emisă de Roman Jakobson găsindu-şi aplicativitatea în domenii diverse de la psihologie, lidership, pedagogie, advertising, comunicare media, public relations până la complicate limbaje informatice. În toate aceste domenii, tema catalizatoare a studiilor este eficienţa comunicării, studierea ei din punct de vedere pragmatic ca act de transmitere şi receptare a unui mesaj prin cuvinte, culori, muzică, gesturi, semne, semnale.
Ceea ce interesează este succesul acestui proces prin care un emiţător/ comunicator transmite informaţii ( un mesaj) unui receptor (auditoriu) folosind un anumit cod şi un anumit canal.
Astfel, pentru a fi un comunicator eficient e esenţială cunoaşterea blocajelor şi barierelor în comunicare, ce pot fi determinate de factori diverşi cum ar fi: caracteristicile personalor angajate în schimbul communicational, utilizarea unui anumit cod/limbaj, mediul fizic, diferenţele în educaţie, interesul faţă de mesaj, lipsa de abilitate a emiţătorului /receptorului, diferenţe socio-culturale între aceştia, legate de vârstă, sex, categorie socială. De asemenea, blocajele pot fi de ordin emotional sau de ordin perceptiv (cecitate, muţenie, surzenie). În pragmatică (ramură a lingvisticii care studiază eficienţa actului comunicaţional) se consideră că un act de comunicare este ineficient atunci când unul din factorii comunicării este perturbat. Aşadar, indiferent de tipul de comunicare (verbală, scrisă, orală, nonverbală, ectosemantică, paraverbală, direct, mediată, bilaterală, unilaterală) schimbul se produce doar atunci când toate cele şase componente sunt funcţionale: emiţătorul, receptorul, mesajul, codul, canalul, contextul, perturbarea uneia dintre ele produce bariere şi blocaje în comunicare.
Cel mai evident factor care perturbă comunicarea e codul, atunci când emiţătorul şi receptorul nu cunosc/ utilizează acelaşi cod comunicarea devine imposibilă. Pentru a fi înţeles, mesajul trebuie construit din unităţi (elemente cunoscute deopotrivă de emiţător şi receptor) organizate într-un cod. Ele pot aparţine: unei limbi în forma ei scrisă sau vorbită; unui ansamblu de gesturi, poziţii ale corpului, expresii ale feţei; unui ansamblu de semnale sonore, vizuale sau luminoase de diverse feluri (alfabetul Morse, alfabetul Braille, semnele de circulaţie, limbajul surdo-muţilor) cu semnificaţie precisă sau ambiguă.
Necunoaşterea codului fie el lingvistic sau nonlingvistic produce bariere în comunicare. Trebuie avute aici în vedere diferenţele de educaţie între emiţător şi receptor, căci limbajele de specialitate constituie în sine un cod, de aceea atunci când comunicarea se produce dinspre un emiţător specializat spre un receptor / auditoriu nespecializat e esenţială utlizarea funcţiei metalingvistice a comunicării (“traducerea” din limbaj specilizat în limbaj standard), de exemplu în limbajul avocaţilor există expreisia “persoană de drept pasiv” (om care nu cunoaşte limbajul de specialitate), iar regula este de a utiliza limbajul de specialitate în comunicarea cu activii de drept şi cel standard în comunicarea cu cei pasivi de drept.
Pentru a ajunge de la emiţător la receptor, mesajul are nevoie de un mediu, adică de un canal de transmitere (aerul prin care circulă vocea în comunicarea orală, scrisoare, bilet, cartea etc. în comunicarea scrisă, unde electro-magnetice, internetul în comunicarea rapidă la distanţă etc.). Perturbările canalului produc şi ele blocaje şi bariere în comunicare, fie că e vorba de zgomote (în comunicarea directă), fie că e vorba de defecţiuni de ordin tehnic în comunicarea mediată.
În aceeaşi serie a factorilor determinaţi de mediul fizic intră şi perturbarea/ deteriorarea mesajului. În teoria comunicării termenul “mesaj” nu se referă la semnificaţie (care tine de cod), ci la secvenţa de semnale verbale sau nonverbale pe care emiţătorul o transmite către receptor.
Perturbări mai subtile ale eficienței comunicaţionale se pot produce datorită unor factori ce ţin de emiţător sau receptor. Poate fi vorba de constrângeri perceptive, intelectuale, emoţionale, relaţionale. Adeseori comunicarea e perturbată de incompetenţa comunicaţională a emiţătorului, al cărui mesaj poate fi ininteligibil datorită incoerenţei, lipsei de coeziune, de claritate, de proprietate, mai poate interveni inadecvarea lexicală, discursul bombastic sau aşa numitul limbaj de lemn. Incompetența receptorului se referă la lipsa unor elemente de dezvoltare cognitivă/ afectivă care să îl ajute să decodifice corect mesajul, în acest caz fiind obligatorie adaptarea emiţătorului la competenţele comunicaţionale ale auditoriului. Pot interveni şi blocaje de ordin emotional (timiditatea emiţătorului, lipsa de interes a receptorului, închiderea/ indisponibilitatea comunicaţională datorată unei stări emoţionale negative, lipsa de congruenţă emoţională între emiţător şi receptor).
Un ultim factor care poate perturba comunicarea este contextul. Orice situaţie de comunicare presupune trei componente: relaţia de comunicare sau interacţiunea dintre partenerii de comunicare; locul şi momentul în care se produce actul de comunicare. Astfel, contextul se referă la datele situaţiei de comunicare, la ansamblul factorilor care dincolo de sensurile determinate de structura lingvistică a enunţurilor afectează semnificaţia enunţurilor. Componentele contextului sunt identitatea, rolul, statutul social al interlocutorilor, locul şi momentul comunicării, supoziţii despre ceea ce interlocutorii ştiu sau consideră de la sine înţeles în comunicare, ceea ce nu se spune, dar se presupune.
Astfel, cele mai subtile bariere în comunicare se produc atunci când apar perturbări contextuale, un exemplu tipic fiind acela în care fiecare din interlocutori se referă la altceva, angajându-se într-un dialog paralel.