Avantajele și limitele metodelor active

Chiar dacă la noi, trecerea de la metodele tradiționale/ clasice la cele moderne  s-a produs intens, este evident că modernizarea metodelor nu ține neaparat de o hotarâre oficială, ci de conformismul/ nonconformismul profesorului, de deschiderea și de viziunea lui, de propria concepție depre relația profesor-discipol, de filozofia de viață.

În învățământul modern, se spune că elevul se află permanent în centrul atenției și că, de aceea, procesul învâțării presupune investigații permanente în zona comunicării interumane și a ludicului.

Metodele înseși sunt vii, în devenire, căci, dacă definim metoda prin ”predominanța unor caracteristici la un moment dat”, acestea se pot metamorfoza, astfel încât interferența tradițional/modern să fie posibilă. În fond nu putem vorbi, în cea mai parte, de metode pure, iar procentul în care vor fi valorizate metodele tradiționale și cele moderne depinde de multe variabile.

Metoda este un instrument, o modalitate, o cale de atingere a dezideratelor propuse. Este liantul dintre obiective şi rezultate. Pentru a atinge rezultatele, profesorul trebuie să stăpânescă arta didacticii ce presupune ştiinţa de a-i învăţa pe alţii ceea ce ştii deja foarte bine, într-un mod plăcut, atractiv, accesibil. Pentru a fi eficientă, metoda trebuie să fie aplicată în strânsă corelaţie cu celelate componente ale procesului de învăţământ, respectând totodată normativitatea didactică.

Metodele activ-participative sunt proceduri care pornesc de la ideea că învăţarea este o activitate personală, care nu poate fi înlocuită cu nimic, iar cel care învaţă este considerat managerul propriei învăţări, al întregului proces de învăţare. Aceasta devine o activitate unică şi diferită de la o persoană la alta, fiind determinată de istoria personală a subiectului, de mediul din care provine, dar şi de relaţiile sociale pe care acesta le dezvoltă.

Metodele activ-participative presupun activism, curiozitate intrinsecă, dorinţă de a observa, a explica, a explora, a descoperi. Sunt considerate active-participative acele metode care mobilizează energiile elevului, care ajută să îşi concentreze atenţia, să-i strânescă curiozitate. Metodele active-participative  pun accentul pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu situaţiile de viaţă reală.

Privind elevul ca subiect al învăţării, metodele activ-participative consideră că efectele instructive şi cele formative ale învăţământului sunt proporţionale cu nivelul de angajare şi participare ale acestuia în activitatea de învăţare; că în situaţia de învăţare el se implică făcând apel la aptitudinile intelectuale care au la bază diferite capacităţi de învăţare; că fiecare dintre aceste capaciţăţi pot fi analizate din punct de vedere al proceselor mintale pe care le implică.

A dezvolta anumite capacităţi presupune a provoca anumite tipuri de procese intelectuale. Acestea constituie resurse diferite ale fiecărui elev pentru a se implica în mod personal în actul învăţării. Există cazuri în care unii elevii apelează mai mult la memorie, la operaţii de memorare şi de înţelegere; alţii la gândire: capacitatea de a pune şi de a rezolva probleme. În cazul în care apelează mai mult la gândire, se dezvoltă fie operaţiile de gândire convergentă care presupun căutarea şi găsirea unui răspuns simplu şi corect; fie operaţiile de gândire divergentă prin care se ajunge la emiterea unor răspunsuri posibile, la o situaţie cu final deschis; ori la o gândire evaluatoare ce duce la anumite judecăţi în baza unor criterii implicite sau explicite; deci,unii fac apel la aptitudini creatoare ce ar presupune capacitatea de a elabora idei; iar alţi la gândirea critică care are la bază capacitatea de analiză, de interpretare şi de exploarare.

Prin intermediul metodelor active-participative profesorul trebuie să fie capabil să creeze situaţii în care elevii să fie  obligaţi să utilizeze o gamă vastă de procese şi operaţii mintale, asfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a folosi materialul predat penru rezolvarea sarcinilor date.

Învăţarea activă angajează capacităţile productiv-creative, operaţiile de gândire şi imaginaţie, apelează la structurile mintale şi la cele cognitive de care se foloseşte în producerea noi învăţări. Din acest punct de vedere, metodele activ-participative se conduc după ideea constructivismului operatoriu al învăţării: Implicarea într-un efort  constructiv de gândire, de cunoaştere ori pragmatic este de natură de a scoate elevul din încorsetarea în care este ţinut eventual de un învăţământ axat pe o reţea de expresii verbale fixe, de genul enunţurilor, definiţiilor, procedeelor invariabile, regulilor rigide, şi de a-i rezerva un rol activ în interacţiunea cu materialul de studiat.

Utilizarea metodelor moderne oferă un climat propice studiului, mult mai dezinhibat, plăcut și atractiv, mai ales în care elevii sunt marcați de o teamă în fața unei materii care pare, încă, un obstacol greu de trecut. Acestea ne eliberează de rutina care ruginește mințile și de monotonia care ne robotizează, asfel încât activitatea didactică să nu devină ” un cumplit meștesug de tâmpenie”.

Metodele de intercunoaștere (blazonul, petale, acvariul etc.) sau de încălzire (brainstorming-ul, discuțiile de tip piramidă, anticipările, predicțiile), dublate de întrebări sau trimiteri la experiențe proprii, facilitează intrarea în temă și încurajează formarea și exprimarea unei opinii personale. Totodată, aspectul de joc îi încurajează de cele mai multe ori pe elevii timizii sau pe cei care au o situație mai delicată la învățătură să se integreze în colectiv,uneori reușind chiar să-și depășească limita.

O calitate a metodelor active este stimularea gândirii critice, a interogație asupra sinelui și asupra lumii ,ceea ce îi ghidează și îi antrenează pe elevi într-un proces reflexiv și critic care poate contracara superficialitatea, banalitatea, neseriozitatea, stridența și relativizarea.

Toate metodele active sunt în egală măsură stimulative, incitante, antrenante și eficiente.Sunt în măsură să incite elevii, să-i  provoace, să le stimuleze nu numai gândirea ci și creativitatea, să le dezvolte spiritul de echipă, dar și spiritul competitiv (cine e lider, cine are cea mai bună idee pe care să o accepte toți, ce echipă obține cel mai bun punctaj). Diagrama Venn se poate utiliza și la orele de comunicare, și la orele de limbă, și la cele de literatură, tocmai pentru că presupune informare, observare, comparație, capacitate de diferențiere ( de exemplu, stabilirea diferențelor între câmpul lexical și familia lexical).

În afară de faptul de faptul că facilitează transferul de informații, prin scenarii variate, prin implicațiile ludice, constituie alternative interesante de evaluare/ autoevaluare/ interevaluare, metodele active dezvoltă abilității de comunicare – mulți elevii timizii au recunoscut că lucrând într-o echipă au căpătat curaj, și-au făcut prieteni printre colegii de clasă.

Este bine ca elevii să fie familiarizați cu această atitudine deschisă, interactivă și dinamică încă din primele clase primare, pentru a evita șablonizarea răspunsurilor pe o temă dată și pentru a se stimula atenția la varietatea lumii.

Elevii înșiși resimt uneori aceste modalități de învățare ca fiind inconsistente și insuficiente în etape mai complicate, de exemplu, în redactarea de eseuri structurate.

Dezavantajele metodelor active nu sunt nici ele de neglijat. De multe ori, aceste metode sunt cronofage, se pierde timp cu organizarea clasei/ grupurilor, elevilor le trebuie timp să se  familiarizeze cu acest stil/ tip nou de învățare. Evaluarea muncii grupelor se face cu dificultate și adeseori  există pericolul devierii spre altceva decât spre conținutul învățării. Apoi lipsește materialul didactic necesar , de asemenea, tendința de egalizare favorizează adeseori mediocritatea în defavoarea celor buni.

Există riscul ca unii elevi să se sustragă sarcinilor date, de exemplu, în grupe/ echipe unii muncesc, alții pierd vremea. Această situație se poate evita prin observarea sistematică, cu ajutorul fișelor de lucru/ de observație/ al rapoartelor individuale. Este evident că profesorul nu poate evalua munca fiecărui elev imediat, dar fișele se strâng în portofoliu și periodic se pot verifica.
Printre limitele acestor metode mai apar:

  1.   valoarea potențialul cognitiv și achizițiile de conținut sunt minime;
  2.  îi obosesc mult pe participanți care nu se pot concentra pe rezultatele celorlalte grupe;
  3.  nu se pot transmite conținuturi științifice riguroase și corecte;
  4.  au caracter discontinuu și nu oferă feedback individual, ci numai de grup;
  5.  există riscul repetării obositoare, evaluarea rămâne clasică, ierarhizează;
  6.  timpul de lucru pentru rezolvarea sarcinilor este întotdeauna insuficient;
  7.  necorelate examenelor;
  8.  abilitățile formate nu se regăsesc în evaluările consacrate.

Concluzia pe care mi-am creionat-o de-a lungul anilor este că, dacă nu ai timpul şi consecvenţa pentru a le practica, precum şi profunzimea pentru înţelegerea filozofiei din spatele lor, metodele active şi moderne sunt doar un exerciţiu, ca atâtea altele, dar nu ceea ar trebui să fie, o viziune pentru formarea personalităţii elevului.Cred, însă, că fiecare profesor poate, potrivit experienţei sale şi nivelului claselor de elevi, să selecteze eficient şi să opteze pentru una sau alta dintre metodele active sau  să le îmbine cu cele tradiţonale.

Bibliografie:
1. Secrieru Mihaela, Didactica limbii şi a literaturii române, Editura Studis, Iaşi, 2001.
2. Cerghit Ion, Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997.
3. Oprea,C.L. Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
4. Metode şi strategii moderne de predare, Centrul de resurse şi formare, S.I.P. Judeţul Hunedoara.
5. Perspective, Revistă de didactica limbii şi literaturii romane, nr.2 (17)/2008.

 

prof. Anda Bozga

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/anda.bozga

Articole asemănătoare