Pe lângă toate celelalte tipuri de comunicare utilizate în societatea contemporană, există o comunicare care ne ajută să gestionăm stările conflictuale apărute atât între copii cât și, de ce să nu recunoaștem, poate și între colegii de serviciu, vecini, prieteni etc. Aceasta poartă numele de comunicare non-violentă și cred că este potrivită atât în activitatea profesională, cât și în viața de zi cu zi. Recunosc că nu am fost familiarizat cu această tehnică până când am participat într-o mobilitate împreună cu alți colegi în Olanda, unde, timp de o săptămână, am văzut cum se poate gestiona altfel un conflict.
Fondatorul și directorul de Servicii Educaționale al Center for Nonviolent Communication (CNCV), în anul 1984, organizație care numără astăzi peste 200 de traineri în 35 de țări din lumea întreagă, este Marshall Rossenberg, cel care utilizează această tehnică de soluționare a problemelor încă din anul 1960 în proiectele de integrare școlară finanțate de statul american. În România, CNCV este reprezentată de Asociația pentru comunicare non-violentă.
Care este scopul acestei comunicări? Așa cum însuși fondatorul acesteia spunea, scopul este acela de a te ajuta să faci ceea ce știi deja să faci – sa relaționezi într-un mod care face posibilă dăruirea naturală; este o comunicare plină de compasiune, vine din necesitatea cunoașterii nevoilor noastre și exprimarea acestora într-un mod în care să îmbunătățești relațiile tale cu cei din jurul tău. Pentru îndeplinirea principiilor acestei comunicări, trebuie să urmăm patru pași, patru principii specifice:
- Observație –bazată pe date specifice, fără a evalua sau judeca, trebuie să identificăm ce anume ne afectează starea de bine din acel moment.
- Sentiment – afirmăm cum ne simțim în raport cu ceea ce observăm.
- Nevoie – trebuie să exprimăm clar nevoia care creează acest sentiment, să identificăm care sunt nevoile noastre care ne fac să simțim așa cum ne simțim în acel moment.
- Cerere – trebuie să specificăm concret și realist acțiunile pe care le solicităm pentru a răspunde nevoilor noastre.
Pentru a aplica concret principiile acestei comunicări, propun o activitate care se poate desfășura în cadrul orelor de Consiliere și dezvoltare personală.
Începem cu expunerea unui caz, clasicul caz cu furnica și greierele.
(Petrecuse cu chitara
Toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi
Când viforniţa porni,
Greierele se trezi
Fără muscă, fără râmă,
Fără umbră de fărâmă.
Ce să facă?
Hai să ceară
La Furnică, pân’ la vară,
Niscai boabe de secară.
– „Pe cuvânt de lighioană,
Voi plăti cinstit cucoană,
Cu dobânzi, cu tot ce vrei!”
Dar Furnica, harnică,
Are un ponos al ei:
Nu-i din fire darnică
Şi-i răspunde cam răstit:
– Astă-vară ce-ai păţit?
– Dacă nu e cu bănat.
Zi şi noapte am cântat
Pentru mine, pentru toţi…
– „Joacă astăzi dacă poţi!”
Fabulă de Jean de La Fontaine)
Se cer două soluții, scopul acestui exercițiu este acela de a înțelege că într-o situație conflictuală este nevoie de colaborare între părțile implicate și ne dă ocazia să ajungem la tema acestei întâlniri, comunicarea non-violentă.
Se vor prezenta cele patru etape expuse mai sus, observația, expunerea sentimentelor vis-a-vis de acea observație, se cere identificarea nevoilor care nu sunt satisfăcute în acea situație concretă precum și formularea cererilor concrete astfel încât să se ajungă la soluționarea problemelor care au contribuit la acea stare conflictuală.
Elevii vor primi o listă cu sentimentele posibile pe care le-ar putea simți atunci când nevoile lor nu sunt satisfăcute într-un anumit moment precum și o listă cu nevoile posibile de care au nevoie, soluțiile vor fi scrise pe cartonașe autocolante și expuse pe flipchart, pentru că în felul acesta fiecare poate observa că fiecare dintre ei are o părere personală, care poate fi diferită, asta neînsemnând că sunt neapărat nepotrivite.
Pentru a aplica concret principiile acestei comunicări, se propune un exercițiu concret pe grupe de către 4 persoane, se va pune în discuție o stare conflictuală concretă, eventual inspirată de o stare conflictuală apărută în cadrul colectivului respectiv, doi dintre ei vor trebui să se confrunte, unul dintre ei va juca rolul observatorului iar unul dintre ei va juca rolul de mediator. Durata acestui exercițiu poate fi stabilit de către organizator acesta putând fi influențat de timpul disponibil. Se vor prezenta soluțiile date de către mediatori, iar observatorii vor expune părerile lor despre acea confruntare. Acest exercițiu poate fi repetat de aceeași grupă care va discuta o altă situație conflictuală dar cu schimbarea rolurilor pe care trebuie să le joace astfel încât fiecare dintre ei sa joace rolul mediatorului, observatorului, combatanților, astfel încât să conștientizeze faptul că este destul de dificil atât să-și expună civilizat starea în care se află într-o situație anume cât și să ofere o soluționare general acceptată de către toți cei implicați și sa înțeleagă că rezolvarea nu poate veni decât colaborând între ei.
Se va cere elevilor să noteze pe cartonașe autocolante idei pe care le-au primit în copilărie și să aleagă pe care vor să le păstreze și pe care vor „să le arunce”, apoi, pentru încheierea acestei activități, se va trasa o linie pe podea, fiecare trebuie să spună doar un singur cuvânt cu care au rămas în minte după aceasta activitate și să treacă linia.