Există oare în ciclul primar condiții favorizante fixării și îmbogățirii sistemului de capacități de autoevaluare necesare evoluției elevului? Dată fiind funcția integratoare a acestor capacități de apreciere și autoapreciere, calitativ superioare celorlalte, se pune problema existenței vreunui raport între calitatea sistemului de competențe și o anumită vârstă, socotită optimă pentru dobândirea acestora.
Fără îndoială că acest raport există și, în baza datelor pedagogiei științifice contemporane, vârsta micii școlarități este desemnată ca fiind vârsta unei imense receptivități. Deci rămâne valabilă teza conform căreia ce se dobândește de către elevi în ciclul primar este un bun capital, convertibil în competențe esențiale pentru toate situațiile din etapele viitoare. Capacitatea de autoevaluare se dezvoltă în autogeneză, un rol important în structura ei avându-l educația. Din cea mai fragedă vârstă, copilul trebuie învățat să se observe pe sine, să-și aprecieze faptele, să-și măsoare dorințele și capacitățile.În activitatea elevilor, capacitățile de evaluare și autoevaluare, fiind premise ale formării conștiinței de sine,se pot forma și de la sine, însă valoarea educativă sporește când procesul este organizat și nu spontan.
Aprecierea elevilor cu note, calificative, evidențieri și recompense, restricții sau interdicții conferă acestei situații relaționale un caracter oarecum conflictual. Realizând un proces de osmoză între evaluarea profesorului și autoevaluare, se poate atenua acest conflict și se poate obține confirmarea evaluării și în opinia elevilor referitoare la rezultatele constatate. Elevii sunt angajați astfel în obținerea unor performanțe în activitatea de formare a profilului lor moral și intelectual.
Ajutând elevii să-și autoevalueze rezultatele obținute, îi vom ajuta să înțeleagă eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite, cultivându-se motivația lăuntrică față de formarea competențelor de exprimare corectă orală și scrisă și atitudinea pozitivă și responsabilă față de propria activitate.
O importanță majoră pe linia formării deprinderilor de comunicare o constituie exercițiile de scriere creativă, un mijloc de mare eficiență, cu deosebite valențe educativ-formative. Prin intermediul textelor creative redactate pe suport de hârtie sau digital în orele de Limbă și literatură română de la clasele a III-a și a IV-a, se urmărește și formarea unor capacități de autoevaluare și interevaluare. În acest sens, corectarea și însușirea tehnicilor de autocorectare, analiza scrierilor create, evaluarea și autoevaluarea acestora sunt acțiuni care contribuie la formarea capacităților de apreciere și autoapreciere la elevul din ciclul primar.
Corectarea și însușirea tehnicilor de corectare trebuie să aibă un caracter permanent, educativ și stimulativ, desfășurându-se în așa fel, încât elevul să aștepte cu interes momentul, să nu se creeze o atitudine de respingere față de activitatea de creație.
Pentru a pregăti elevii în vederea autocorectării, e recomandabil să se înceapă cu acele procedee care țin în prim plan rolul învățătorului și să se treacă treptat la procedeele care măresc aportul elevilor în corectare. Un procedeu des folosit este procedeul intervenției în text prin folosirea unor semne convenționale. Cunoscând semnificația semnelor, elevul este pus în situația de a gândi și a-și corecta greșelile semnalate. Trebuie, însă, să li se arate forma corectă ce trebuie folosită, deoarece elevul de ciclu primar poate nici nu sesizează greșeala.
Un alt procedeu de corectare, propus de Constantin Parfene, este caracterizat prin aceea că nu se intervine în nici un fel în text, ci se menționează doar numărul de greșeli. Acest procedeu mărește aportul elevilor în corectare, aceștia aflându-se în situația de a depista singuri greșelile și de a le corecta.
Discutarea textelor redactate constituie a doua etapă, deoasebit de importantă în formarea capacităților de autoevaluare, menținând treaz interesul pentru antrenamentele de scriere creativă. Bine organizată, acțiunea de analiză a textelor create de elevi are influențe pozitive asupra vocabularului elevilor, asupra conștientizării exprimării, asupra respectării regulilor de ortografie și punctuație și formării capacităților de apreciere și autoapreciere. Este recomandat ca discuțiile să fie precedate de reamintirea itemilor stabiliți în legătură cu textul creativ de redactat. La clasa a III-a și clasa a IV-a, în cadrul unor lecții de redactare a unui text „Visul lui Adrian”cu ajutorul unor cuvinte de sprijin, aprecierile elevilor vor urmări realizarea următoarelor obiective operaționale:
- să alcătuiască un text cu ajutorul cuvintelor : Adrian, abilități practice, avion, carton, noaptea, vis minunat, a zburat, munți înalți, mări albastre, dimineața, masă ;
- să respecte proporțiile între introducerea, cuprinsul și încheierea textului;
- să utilizeze în cadrul textului creat cuvinte și alte expresii artistice;
- să analizeze critic și autocritic textele citite ;
Pentru ca discuțiile să se desfățoare în condiții optime, criteriile de apreciere a compunerilor se pot afișa fie la tablă sau pe un monitor astfel:
a) Tratarea subiectului indicat;
b) Respectarea părților unui text;
c) Respectarea regulilor de ortografie și punctuație ;
d) Folosirea unor cuvinte și expresii artistice;
e) Originalitatea textului creat;
Cadrul didactic monitorizează discuțiile și formulează aprecieri proprii care vizează aspectul general și corectitudinea în legătură cu ortografia, punctuația și folosirea verbelor.
Evaluarea, etapa următoare analizei, va fi cu atât va fi mai obiectivă, cu cât analiza textelor va fi mai corect realizată. Aprecierea cadrului didactic constituie un factor de întărire, cu o funcție afectivă, energizantă, dar și informativă și de anticipație, prin care se conștientizează și se direcționează activitatea, acționând în sensul ridicării gradului de realism al autoevaluării. Evaluarea cât mai exactă, mai obiectivă trebuie să devină un ghid ale cărui cerințe elevii să și le însușească treptat, în scopul autoaprecierii corecte a propriilor creații.
Autoevaluarea presupune un proces de judecată, iar formarea ei presupune o anumită evoluție, fiind influențată de experiența personală, de rezultatele propriei activități, de aprecierea celor din jur. Pe baza succeselor și a eșecurilor, pe baza experienței practice și a aprecierilor referitoare la abilitățile sale de a realiza scrieri creative, elevul învață să se autoevalueze, să-și aprecieze propriile calități.
Sensul autoevaluării este influențat de gradul de exigență al cadrului didactic. Dacă elevul înregistrează succese ușoare, obținute cu eforturi sub posibilitățile lui, poate suferi deziluzii, în caz de nereușită. Pe de altă parte, exigența excesivă ,aprecierile predominant negative, care relevă numai greșelile și lipsurile, pot să ducă la formarea unei autoaprecieri neadecvate. Supra sau subestimarea conduc la o autoevaluare mai mult sau mai puțin denaturată.
Componentă esențială a activității de autocunoaștere, analiză a proriei trăiri, cu scopul realizării unei imagini generale despre sine, autoanaliza are la bază observarea și raportarea la alții, iar expresia concretă a autoanalizei este autoevaluarea.
Autoevaluarea textului redactat în lecția exemplificată anterior, „Visul lui Adrian”, a constat în autocorectare și autoevaluarea cu calificativ, itemii de analiză și evaluare fiind afișați. După autocorectare a urmat autoanaliza textului creat, în urma acestei acțiuni constatându-se o tendință generală spre supraevaluare a capacităților de exprimare în scris:
Clasa a III-a – 28 de elevi
Nr.elevi care se supraevaluează-16- 57,14%
Nr.elevi care se subevaluează-3- 10,71%
Nr. elevi a căror autoevaluare concordă cu cea a cadrului didactic-9-32,14%
Clasa a IV-a – 28 de elevi
Nr.elevi care se supraevaluează-11-39,28%
Nr.elevi care se subevaluează-2-7,14%
Nr. elevi a căror autoevaluare concordă cu cea a cadrului didactic-15-53,57%
După calcularea diferențelor dintre evaluarea realizată de cadrul didactic și autoevaluare, se poate observa factorul subiectiv în tendința de supraevaluare a propriilor capacități care scade de la clasa a III-a la clasa a IV-a. Elevii care se autoapreciază sub nivelul realizărilor sunt firi în general interiorizate, ce au tendința de neîncredere în posibilitățile sale. Nivelul de autoevaluare la clasa a IV-a pare mai realist, un procent de 53,57% din totalul de elevi dovedind o autoapreciere ce coincide cu cea a cadrului didactic, gradul de obiectivitate al autoevaluării fiind mai ridicat. Se poate concluziona că spre sfârșitul ciclului primar, elevii își însușesc într-un procent ridicat tehnicile de autocorectare, cunosc sistemul de apreciere pe itemi și își formează o anume capacitate de autoevaluare. Nivelul autoevaluării nu trebuie, însă, menținut, deoarece acest lucru poate dovedi absența tendinței de autodepășire, o atitudine de automulțumire cu nivelul atins, comoditate. Pe măsură ce capacitatea de autoevaluare se dezvoltă, diferențele dintre evaluarea cadrului didactic și autoevaluare se diminuează.
Dezvoltarea capacităților de autoevaluare printr-un proces organizat de însușire a tehnicilor de autocorectare și analiza textelor create, presupune adoptarea de către cadrul didactic a unor atitudini, cum ar fi: stimularea la elevi a încrederii în sine prin sarcini mai ușoare, pentru a-i lăuda; stimularea elevilor, riscând o ușoară supraestimare, în detrimentul unei subestimări greșite; scrierile creative ale elevilor trebuie încurajate spre autodepășire.
Bibliografie
Gora, Laura Claudia- Modalități și tehnici de evaluare în învățământul primar, Editura Rovimed, Bacău, 2019;
Marin, Tudor; Petrescu, Conona-Introducere în teoria și metodologia evaluării, Editura Pro Universitaria, București, 2017;
Parfene, Constantin- Compozițiile în școală, Editura Didactică și pedagogică, București,1980;